— Cine crezi că ar putea fi?
O parte din mine spera să fie Andrei Borovkov, doar ca să-i pot spune lui Vero „uite, ți-am zis eu”. Mi-am făcut curaj și am ridicat receptorul.
— Alo?
— Finlay, unde mama naibii ai fost? De trei zile încerc să dau de tine! De ce nu răspunzi la mobil?
M-am încovoiat de spate când am auzit vocea Sylviei.
— Știu, îmi pare rău, am zis, așezându-mă într-un scaun și frecându-mi o tâmplă. În clipa asta nu aveam niciun chef de săpuneala agentului meu. Îmi trimisese un e-mail vineri după-amiaza, voia vești despre manuscris, și l-am închis fără să mă deranjez să-i răspund: Mi s-a stricat mobilul. Acum am unul VP - 124
nou. Îmi cer scuze, Syl, am avut câteva zile nebune. Îți trimit un e-mail cu numărul.
— Editorul vrea să știe cum stai cu cartea. Am încercat s-o conving să-ți mai dea un răgaz, dar vrea să vadă ce ai până acum.
— Cum? Nu! am bâguit. Nu pot trimite nimic. Nu aveam decât povestea lui Harris. Chiar cu numele schimbate, tot era prea aproape de adevăr. Ar fi prea riscant s-o trimit: E vraiște. Nu am apucat să fac o corectură. E departe de a fi gata.
— Dă-mi voie să-ți spun eu dacă e sau nu vraiște. Ți-ai depășit deja contractul. Înțelegi ce înseamnă asta? Îți pot anula viitoarea carte și cere înapoi avansul. Trebuie să-mi trimiți ceva. Orice. Cât ai.
— Nu suficient.
— Finlay.
Pentru Dumnezeu, parcă era maică-mea.
— Bine, bine. Îți pot trimite câteva capitole. Oricum nu-i vor plăcea, dar măcar îi va putea spune editorului că am încercat. Nu e proiectul despre care am vorbit, dar e tot ce am.
— Cât?
— Nu știu exact. Cam douăzeci de mii de cuvinte.
— Trimite-mi-le acum.
— Ți le trimit în seara asta.
— Nu, Finlay. Acum. Nu închid până nu am mesajul în Inbox.
Am îndesat receptorul fără fir sub barbă și am luat-o-n sus pe trepte. Nu voiam decât ca Sylvia să închidă odată ca să mă pot gândi ce puteam face cu Andrei Borovkov, cu banii din bucătăria mea și cu banii mafiei care erau acum parcați în garajul meu.
Fără să mai completez caseta cu subiectul mesajului, i-am trimis fișierul Sylviei:
— Uite, fericită acum?
Unghiile Sylviei țăcăneau pe tastatură în timp ce bombănea:
— Aș fi fericită dacă nu ți-ai fi depășit termenul cu trei luni. Aș fi fericită dacă
n-ar fi trebuit să pierd două zile lăsându-ți mesaje în căsuța vocală. Aș fi fericită
dacă Gordon Ramsay și-ar face apariția în apartamentul meu și ar insista să-mi gătească cina în seara asta. Dar asta, a zis ea oftând dezumflată, mai are de așteptat. Zi-mi numărul nou de telefon.
Am scos telefonul din buzunar și i-am trimis numărul.
VP - 125
— Citesc bucata asta și văd dacă o pot folosi ca să-ți fac rost de ceva timp.
Între timp, mută-ți fundu’ în scaunul ăla și treci la treabă, altfel îți poți lua la revedere de la avans.
— Mulțumesc, Sy.
A închis brusc.
M-am aplecat deasupra biroului, cu palmele de o parte și de alta a tastaturii și cu capul atârnând deasupra ei. Agentul meu avea să mă lase. După aceea și editorul. Ceea ce i-am trimis Sylviei nu era prea inteligibil. Nici măcar nu eram sigură că era o poveste coerentă. Din fericire, dispariția lui Harris și a Patriciei nu intrase pe rețelele naționale de știri. Agentul și editorul meu locuiau în New York. Oricum, speram din tot sufletul să-mi fi amintit să schimb toate numele înainte de a trimite fișierul.
Pe cine păcăleam aici? Textul pe care l-am scris era oribil. Probabil Sylvia nu va ajunge nici la capitolul doi și mi-l va trimite înapoi spunându-mi s-o iau de la capăt.
Am respirat adânc. Casa mirosea a ton ars și a brânză și stomacul meu a început să facă scandal. Simțindu-mă sleită, m-am târât până jos și am găsit-o pe Vero stând la masa din bucătărie, cu un pahar în față și cu sticla de Bourbon pe care o deschiseserăm în noaptea în care l-am îngropat pe Harris. Nu știu cât mai rămăsese în sticlă la capătul nopții aceleia.
A umplut un păhărel, l-a împins spre mine. L-am dat peste cap. Mi-au dat lacrimile când am dat cu ochii de teancul de bani. Dacă mă lăsa editorul, măcar aveam bani să-i dau înapoi avansul datorat.
Trei săptămâni… aveam trei săptămâni ca să termin o carte și să găsesc o ieșire din nebunia asta.
Am luat un cincizeci din teanc:
— Sandviciuri sau chinezească?
VP - 126
