Nick a pornit motorul. A așteptat puțin înainte de a intra în trafic, la câteva mașini distanță în spatele lor. Era tăcut și încruntat. I-am urmat spre vest, pe autostrada interstatală, departe de oraș. Ne-am ținut după Lincolnul lui Feliks aproape o oră, obligați să rămânem în urmă când virau spre o rampă de ieșire sau intrau pe drumuri de țară, înguste. Au făcut patru opriri, în fața unor ferme mari, cu indicatoare de vânzare afișate cât mai la vedere. De fiecare dată
mașina încetinea și abia dacă rula, dar Feliks nu a coborât niciodată. După a patra vizită, Lincolnul s-a întors pe autostradă, luând-o spre oraș pe același drum pe care veniserăm.
— Mie mi se pare că e o întâlnire de afaceri imobiliare obișnuită. Destul de nevinovată. Speram că Nick o să fie de acord cu mine și că o să mă ducă acasă.
— Nimic din ceea ce face Feliks Zhirov nu e nevinovat. A ieșit la vânătoare de pământ.
— Și? Loturile pe care le-au vizitat azi semănau cu cele mâzgălite de Theresa în agendă. Din câte am văzut, astea patru nu păreau a-i fi plăcut mai mult decât celelalte.
— Prin urmare, întrebarea este pentru ce îi trebuie lui Feliks pământ? Nick se ținea după Lincoln, atent să se mențină la câteva mașini în spate când acesta a virat spre o rampă de ieșire. Rețeaua lui Feliks se ocupă de droguri, arme și trafic de ființe umane. Cumpără o mulțime de clădiri și depozite ca să-și mute permanent stocurile. Toate terenurile pe care le-a vizitat azi sunt la vest de Dulles, în apropierea aeroportului și a doua autostrăzi interstatale majore, dar suficient de departe de oraș ca să poată fi sub radar. Ceea ce e bine pentru aducerea mărfii, dar și pentru a o transporta după aceea.
Mi s-a întors stomacul pe dos la gândul că viitoarea mamă vitregă a copiilor mei se culca cu omul ăsta.
— Pare a fi un adevărat învingător!
VP - 190
— Crede-mă, a rostit Nick când Lincolnul intra în parcarea agenției imobiliare. Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să-l bag la închisoare pentru tot restul zilelor pe Feliks Zhirov.
— De aia suntem aici?
Nick a râs scurt, răgușit.
— Sunt șanse mai mari să câștig la loterie decât să-l arunc pe Zhirov la pușcărie. Suntem aici pentru că fiecare părticică a afacerilor lui Zhirov este periculoasă și murdară. Iar dacă Theresa lucrează pentru el, indiferent ce ar face, e deja băgată până peste cap.
Am urmărit-o pe Theresa cum a coborât din mașină, doar ea, și a intrat în biroul ei. Nick a renunțat să urmeze Lincolnul, care a intrat din nou în trafic.
— Nu ar trebui să-l urmărim?
Nick a clătinat gânditor din cap, cu ochii lipiți de ușa biroului.
— Putem afla mai multe urmărind-o pe Theresa. Mi se pare puțin cam prea convenabil că ea a ajuns persoană de interes într-o anchetă de crimă tocmai în timp ce lucrează ca agent imobiliar pentru Feliks.
— Vrei să spui o anchetă pentru dispariția unei persoane, l-am corectat.
— Dacă arată ca un rahat și miroase ca un rahat, atunci probabil e un rahat, mi-a retezat-o el. Azi-noapte am găsit Volvo-ul Patriciei Mickler pe fundul lacului de acumulare Occoquan.
— Ești sigur că era al ei? Mașina pe care o văzusem eu în garajul Patriciei era un Subaru.
— Lucrurile ei personale erau înăuntru, iar numărul se potrivește. M-am prăvălit pe scaun, simțind cum gheara din stomac se strânge tot mai tare. Nick a ridicat din umeri. Harris și nevasta lui vor apărea la un moment dat. Cadavrele apar întotdeauna.
Mi-am lipit fruntea de sticla rece. Apariția cadavrului lui Harris era lucrul de care-mi era cel mai frică.
Nick a întins mâna, trăgându-mă ușor de șiretul glugii.
— Hei, o să fie bine. Îți promit. A pus mâna pe mâna mea, descriind cercuri lente cu degetul mare în jurul încheieturii mele. Era o greșeală. Nu mă puteam încurca cu Nick. Nu ar face decât să complice și mai mult lucrurile.
— Nick, am spus, întorcându-mă spre el. Despre ce-a fost adineauri… Cred că
poate… Gândurile mele au deraiat în momentul în care o străfulgerare roșie mi-a atras privirile.
Capul lui Nick s-a întors, urmărind direcția privirii mele. Cu o eșarfă roșie în jurul gâtului, Aimee tocmai ieșea pe ușa vestibulului împreună cu Theresa. Dacă
VP - 191
Nick o vedea pe Aimee și o recunoștea din fotografiile lui Harris, lucrurile ar fi putut lua o întorsătură foarte urâtă.
Mi-am acoperit fața cu o mână.
— Fir-ar să fie! Cred că mi-a intrat ceva în ochi.
Nick s-a răsucit înapoi spre mine, apropiindu-se să vadă mai bine. Cu delicatețe, mi-a dat mâna de pe față.
— Ești bine?
— Nu știu. Am strâns un ochi suficient de tare ca să-l fac să lăcrimeze. Cu celălalt, mă chinuiam să mă uit peste capul lui Nick la Theresa și Aimee, care urcau în mașina Theresei.
— Hai, dă-mi voie să mă uit eu ce ai. Nick mi-a luat fața în mâna lui, trăgându-mi cu delicatețe pleoapa cu degetul mare. Ochii noștri s-au întâlnit și i-am susținut privirea. Degetul lui a coborât, ștergând o lacrimă de pe obrazul meu.
— Mai bine? a întrebat în șoaptă.
— Așa cred, am suspinat.
Nick a închis ochii. S-a aplecat, anulând complet mica distanță dintre noi.
Când gura lui mi-a atins buzele, am uitat de Theresa, cu Aimee a ei cu tot.
Era bine. Era… mai mult decât bine. Ah, drace.
