Cu genunchii încă nesiguri, m-am împleticit până în birou, recunoscătoare că
nu va trebui să conduc. M-am aplecat să-mi strâng lucrurile din geantă
împrăștiate pe jos, adunând cosmeticalele și mărunțișul și vârându-mi portofelul la loc. Exact când mă întindeam să-mi iau peruca, am auzit pașii lui Nick călcând tot mai apăsat. Când a ajuns în spatele meu, am împins-o sub o masă.
— Am să pun o mașină fără însemne în fața casei tale pentru câteva zile. Am sărit în picioare, gata să protestez, dar Nick a ridicat un deget. Numai pentru câteva zile. Până ce suntem siguri că nu are de gând să mai încerce o dată.
Am deschis gura să mă opun, dar el dădea deja telefon. Până când voi ajunge acasă, un polițist va fi parcat în fața locuinței mele, verificându-mi fiecare mișcare, urmărindu-mi intrările și ieșirile. Era mai rău decât doamna Haggerty.
Mult, mult mai rău. Cu vârful pantofului, am împins peruca adânc sub masă; nu îndrăzneam s-o duc acasă.
VP - 211
Capitolul 35
Dintr-odată, nu mi se mai părea atât de complicat să pui la cale un asasinat.
Sau, cel puțin, părea mai ușor decât dacă ai fi vrut să înțelegi cum e să nu omori pe cineva în viața reală. Pentru că, în acea dimineață de sâmbătă, când a sunat soneria la ora opt și jumătate, eram suficient de nervoasă ca să încerc.
Sincer, eram chiar surprinsă că Steven s-a ostenit să folosească soneria.
Poate muștruluiala lui Vero a avut efect. Ori asta, ori cheia pe care Vero o aruncase în coșul cu scutece murdare era într-adevăr singurul exemplar pe care-l avea. Tropăind înțepată spre ușa de la intrare, am înhățat o cană cu cafea.
— Ai ajuns devreme, am mârâit cu cana la gură deschizând ușa. Copiii nu sunt…
În prag era Nick, sprijinit de tocul ușii, proaspăt ras și cu părul încă jilav după
duș, cu un râs ironic ce promitea a prinde rădăcini pe mutra lui pe măsură ce se lămurea în ce hal arătam.
— Bună dimineața și ție.
Mi-am trecut o mână prin păr, apoi mi-am strâns halatul la piept, să nu observe că pe dedesubt purtam aceleași haine din noaptea trecută.
— Scuze, credeam că e Steven. Ce cauți aici? Am închis repede gura, nu mă
spălasem încă pe dinți.
— Am trecut să văd cum te simți după noaptea trecută. Ochii lui au zburat spre gâtul meu, iar eu m-am grăbit să acopăr înțepătura lăsată de Andrei.
Zgârietura superficială abia dacă se mai vedea, așa că puteam foarte bine da uitării întreaga experiență. Cum ai dormit? m-a întrebat el.
— N-am prea dormit.
Sub presiunea termenelor de predare și a nenumăratelor e-mailuri de la agentul meu, lucrasem până la trei dimineața. Mă prăbușisem pe pat îmbrăcată, așa cum eram, după ce cu greu reușisem să-i trimit Sylviei ultima tranșă lucrată.
Nick a arătat cu un deget peste umăr, spre o mașină fără însemnele poliției parcată mai jos, pe stradă:
— Poți să dormi mai liniștită la noapte. Ofițerul Roddy o să supravegheze împrejurimile. Feliks nu se poate apropia la mai mult de o sută cincizeci de metri de casa ta fără ca eu să fiu anunțat imediat.
Grozav. Exact ce aveam nevoie. Poate ofițerul Roddy ia ceaiul cu doamna Haggerty și fac schimb de notițe.
VP - 212
Nick a ridicat o sprânceană. S-a clătinat ușor pe tocurile unei perechi de pantofi eleganți. Renunțase la obișnuiții blugi închiși la culoare și la tricou, înlocuindu-le cu o pereche de pantaloni gri metalic și o cămașă cu nasturi.
— Ești gata pentru o mică excursie la țară?
— Ăsta e un eufemism?
— Numai dacă vrei tu să fie.
L-am privit peste cana cu cafea și i-am făcut semn să intre. M-a urmat în bucătărie.
— Bună dimineața, detectivule, a zis Vero de după ochelarii și cursul ei. Fă-te comod și ia-ți o cafea. Cănile sunt deasupra oalelor. L-a evaluat din priviri, printre genele ei lungi, și a șoptit spre mine, „sexy rău”, în timp ce el era întors cu spatele.
— Unde mergem? am întrebat, simțindu-mă destul de prost dispusă. Nu-mi păsa cât de bine arăta Nick. De câte ori apărea la ușa mea îi eram pur și simplu recunoscătoare că nu venea cu o pereche de cătușe și cu un mandat.
Nick a luat o cană de pe raft.
— Aveți lapte?
— În frigider, a răspuns Vero, marcând un paragraf din manual cu un marker, fără să ridice privirea către el.
— Îți dau eu. Mi-am ținut respirația când a ajuns înaintea mea la frigider și ne-am oprit amândoi în fața ușii deschise.
— Am primit un telefon de la un tehnician de la laborator, a zis el luând cutia cu lapte de pe raft. În timp ce își turna puțin în cană, am înălțat în gând o rugă
tăcută că nu era nicio pungă cu bani vârâtă după cutia cu lapte. Mă duc acolo în dimineața asta să iau raportul. M-am gândit că poate vrei să vii și tu.
