Nick și-a mușcat buza, cercetându-mă, cu mâinile încordate pe șolduri. A șoptit:
— Pot face asta fără tine, Finlay. Cu cât știi mai puțin, cu atât mai bine pentru amândoi.
VP - 220
Nu eram sigură dacă încerca să se convingă pe el, sau voia să mă convingă pe mine. De un singur lucru eram sigură: Harris Mickler era îngropat la ferma aia și nu îl puteam lăsa pe Nick să-l găsească.
— Vin cu tine.
I-am smuls cheile din mână înainte să apuce să protesteze. Dacă Nick avea de gând să se apropie de ferma aia, să fiu a naibii dacă avea să ajungă acolo fără
mine.
VP - 221
Capitolul 36
— Ești sigură că Steven nu e aici?
Nick era încordat la maximum când a întors mașina pe șoseaua pietruită care ducea spre ferma lui Steven. Stomacul meu era numai noduri, iar hârtoapele de pe drum nu ajutau prea mult. M-am stăpânit să nu vomez pe podeaua mașinii lui.
— Are copiii până luni.
— Nu e nimeni acolo?
Am recunoscut Volkswagenul roșu parcat în fața rulotei de vânzări.
— Bree. Lucrează la birou.
— Te cunoaște?
— Da.
— Atunci o să fie ușor, a zis Nick, trăgând mașina lângă cea a lui Bree și deschizând portiera. Ia-te după mine.
În stomacul meu s-a căscat o prăpastie când l-am urmat spre rulotă. Mi-a ținut ușa deschisă, dar ezitam să intru.
— Chiar trebuie să fim aici? am șoptit. Adică, nu ar trebui să avem un mandat, ceva?
— Am venit să cumpăr niște gazon, a zis el. Și-a compus un zâmbet prietenos și m-a împins în față.
Bree a ridicat privirea de la computer.
— Bună ziua, doamnă Donovan, mă bucur să te văd. Dar Steven nu e aici. A clătinat din cap, ca și cum ar fi trebuit să fi știut. E liber azi.
— Știu. E cu copiii. Probabil sunt la adăpostul de animale și se uită la căței.
— Vai, ce drăguț. Și-a dus o mână la inimă. Practic îi auzeam ovarele explodând. Nick a ridicat o sprânceană. I-am răspuns printr-un semn scurt din cap.
Și-a reprimat un rânjet viclean și s-a prezentat:
— Sunt un prieten al domnișoarei Donovan, a zis, accentuând apelativul folosit. Mâna lui s-a mișcat pe talia mea, ceva mai jos decât înainte, la laborator.
Ochii lui Bree au urmărit-o și am putut vedea cum reține informația și o pune deoparte. Vreau să-mi aranjez grădina, iar Finlay mi-a spus că aveți o selecție frumoasă de gazon.
— Sigur că da. A tras un sertar plin cu dosare. Vă pot da o broșură, dacă
doriți.
VP - 222
— De fapt, știi, un prieten mi-a recomandat o varietate numită Blue Sheep’s Fescue. Aveți așa ceva aici?
— Da. Dar am contractat prima serie, așa că tot lotul e angajat. Un dezvoltator a făcut o precomandă pentru tot lotul încă din vară.
— Deci nu ați mai vândut și altcuiva? L-am călcat pe picior. Era Bree tânără, dar naivă nu era.
— Nu încă, a răspuns ea. Dar vom vinde un alt lot în primăvară. Vă pot aduce prețurile dacă doriți să faceți o comandă.
— Mulțumesc, dar cred că aș vrea să arunc mai întâi o privire, dacă nu te superi. Spuneai că aveți o parcelă însămânțată pe aici? A strâns degetele în jurul taliei mele. Speram să nu simtă prin cămașă dâra de transpirație prelinsă pe o parte a spatelui meu.
— Sigur că da. Mi-ar face plăcere să vă conduc și să vă arăt. Dați-mi voie să
las un bilet în ușă, în caz că vine cineva cât suntem plecați. Bree a tras un sertar și a scos un pachețel de post-it-uri în formă de inimioară. Nick a oprit-o.
— Nu te pot deranja. Ești singură aici și n-aș vrea să te iau de la birou. Dacă
mi-ai putea spune unde e, cred că o găsesc singur.
