Bree a părut ușurată. A scotocit puțin prin sertarul cu dosare și a scos o hartă
fotocopiată a fermei. Mi-am mușcat unghia când a însemnat cu un marker roz drumul de țară care ducea la parcela pe care o căuta Nick… Se afla vizavi de locul în care era îngropat cadavrul lui Harris Mickler.
— Doamna Donovan… adică domnișoara Donovan cunoaște drumul, a zis Bree, corectându-se când i-a dat harta lui Nick. Ai mai trecut pe lângă ea, domnișoară Donovan. E ultimul câmp înainte de intrarea din spate, vizavi de terenul acela mare, necultivat. Iarba pe care o căutați are o nuanță ușor albăstruie. Nu o puteți rata.
— Mulțumesc, Bree, mi-ai fost de mare ajutor. Nick m-a luat de mână și m-a condus la ușă. Ne auzim curând.
A străbătut parcarea cu pași uriași, grăbiți. Am lăsat în jos geamul de îndată
ce am intrat în mașină, simțindu-mă udă de sudoare în dosul genunchilor și la subsuori.
— Mare sculă mai e fostul ăsta al tău. S-a uitat în oglinda retrovizoare, mijind ochii la ceva din spatele nostru. Probabil voi ajunge în iad pentru asta și probabil ar trebui să mă simt vinovat, dar nu mă voi simți. S-a aplecat peste consolă, mi-a cuprins fața în palme și m-a sărutat. Era genul de sărut scurt, fierbinte, care m-ar fi cutremurat toată dacă nu m-ar fi preocupat întrebarea despre cum aș arăta cu cătușele lui la mâini și cu o salopetă portocalie. L-am împins proptindu-i o mână fermă în piept.
VP - 223
— Pentru ce a fost asta? am întrebat roșie la față, încercând să-mi recapăt suflul.
— Asta a fost pentru Bree. Pentru că ne urmărește chiar acum pe fereastră.
Și, cum doamna Haggerty nu a apucat să vadă nimic notabil, m-am gândit că
cineva ar trebui să-i spună lui Steven că suntem împreună și să ne susțină
povestea. Pentru ochii tuturor, suntem aici cu afaceri personale. Zâmbetul lui era ușor pervers: Hai să mergem să alegem niște gazon pentru casa mea.
Am simțit o apăsare în piept când a băgat mașina în viteză. Sedanul a luat-o săltând pe lungul drum de pământ printre câmpuri, ridicând în urmă nori galbeni de praf. Nick a oprit înainte de a ajunge la capăt, după șirul de cedri care înconjurau și delimitau terenurile fermei. De după ei puteam zări drumul de țară îngust pe care Vero și cu mine îl folosisem în noaptea în care l-am îngropat pe Harris.
Nick a oprit motorul. Ș-a uitat fix la pietrișul din fața noastră, apoi la câmpuri, bătând gânditor darabana în volan.
Nu îndrăzneam să mă uit în stânga, spre mormanul de noroi maroniu roșcat în care se descompunea Harris. În loc de asta, am preferat să mă uit spre marea de gazon albăstrui care se unduia în dreapta mea. Nick nu avea lopată.
Amintindu-mi, mi s-au umezit palmele. Nu avea de gând să sape și să scoată
nimic, cel puțin nu azi. Tot ce trebuia să fac era să fiu calmă și să intuiesc următoarea lui mișcare. După aceea, împreună cu Vero, să vedem ce avem de făcut.
— Ce crezi că făceau Feliks și Theresa aici? am întrebat cu o voce pierită.
— Nu știu. Hai să aflăm. Pulsul mi-a crescut brusc când Nick a ieșit din mașină. A mers de-a lungul câmpului, acolo unde gazonul se întâlnea cu drumul, oprindu-se și îngenunchind lângă un set de urme de cauciucuri care mușcaseră
din iarbă desenând o cărăruie. Acolo unde întâlniseră pietrișul, cauciucurile lăsaseră goluri imense, și hălci mari de iarbă erau smulse din rădăcini, ca și cum șasiul unei mașini ar fi trecut peste ea. Lincolnul lui Feliks.
Prea îngrijorată ca să stau locului, am coborât din mașină, cu brațele strânse la piept ca să mă apăr de vântul mușcător care șuiera peste nesfârșitele hectare de gazon, pătrunzându-mi pe sub materialul subțire al cămășii. M-am luat după
Nick, care urma traseul lăsat de urmele cauciucurilor și care se opreau câțiva metri mai încolo, în câmp.
— Feliks și Theresa probabil au pătruns în fermă pe intrarea din spate, a zis el studiind direcția cauciucurilor. S-ar zice că au dat înapoi în câmp, suficient cât să
întoarcă.
VP - 224
— Așadar nu au stat? Speram că asta însemna că nu aveam nici noi de ce să
stăm. Poate Feliks s-a hotărât că nu-i place ferma asta, nu mai mult decât celelalte.
Nick a clătinat din cap cu o mână în șold, învârtindu-se între urmele de cauciucuri și gândind cu voce tare.
— De ce s-ar uita la o bucată de pământ care nu e de vânzare? Și de ce ar veni prin spate, exceptând cazul în care nu dorea să fie văzut? Pășea încet printre urme, vorbind cu voce tare ca pentru sine, ca și cum ar fi încercat să
vadă acest pământ prin ochii lui Feliks: Dacă nu voia să riște să fie văzut aici, probabil nu ar fi venit în timpul zilei. Ar fi venit noaptea, când biroul e închis și locul e cufundat în întuneric…
S-a oprit acolo unde trebuie să fi fost Lincolnul, cu un picior peste urma de la marginea câmpului. Ochii lui urmăreau direcția farurilor mașinii până exact în locul în care săpasem noi groapa. Mi s-a oprit respirația când s-a uitat fix în direcția pământului de deasupra mormântului lui Harris.
— Zhirov vrea pământul ăsta cu un scop, nu-i pasă că aparține altcuiva, câtă
vreme nu-l vede nimeni folosindu-l. Așadar, ce face aici? Și de ce implică un agent imobiliar dacă nu e de vânzare? Doar dacă…
Vocea lui Nick trena. S-a apropiat și mai mult de terenul în paragină. Noroiul a scrâșnit sub pantofii lui când s-a oprit la marginea acestuia. Vântul îmi vuia în urechi. Sau poate era sângele. M-a apucat amețeala când expresia lui a virat de la nedumerire la mirare.
— Asta e, a exclamat cu voce tare. Nu are nevoie de Theresa pentru că e agent imobiliar. Are nevoie de ea pentru că o să fie proprietar. Legal, toată
ferma devine și a ei din minutul în care se mărită cu fostul tău soț. S-a îndepărtat de câmp cu o lucire sălbatică în priviri. Nu pot să cred că nu m-am gândit la asta, a mormăit în barbă, grăbindu-se spre mașină.
— Cum adică, asta e? Unde mergem? Am alergat după el. Motorul era deja pornit când am urcat în mașină. CU un braț în jurul scaunului meu, s-a răsucit spre spate ca să vadă când întoarce. Prin parbriz, drumul din fața noastră se zărea cu greu sub norii grei de praf. Nick a accelerat.
— Să găsesc un judecător care nu e deja în buzunarul lui Zhirov, a spus.
Preferabil unul dispus să emită un mandat de percheziție pentru ziua de sâmbătă.
