A tras de volan, învârtindu-ne. M-am ținut de bord.
— Un mandat de percheziție pentru ce?
A mijit ochii și a călcat accelerația.
— Să săpăm la ferma fostului tău soț.
VP - 225
Capitolul 37
Nick a apucat-o pe banda stângă a interstatalei, făcând semn cu farurile mașinilor prea lente din față și claxonând nervos. Strângea tare volanul, cu atenția concentrată la drum. Aproape că puteam simți mirosul de metal încins, atât de repede se învârteau rotițele în creierul lui.
— Nu înțeleg. De ce e nevoie să sapi la ferma lui Steven?
— Feliks nu vrea să cumpere pământ. Dacă asta ar fi vrut, ar fi apărut la ușa lui Steven fluturându-și banii și i-ar fi făcut o ofertă de nerefuzat. Și, dacă Steven ar fi refuzat, Feliks l-ar fi presat să vândă, probabil sub amenințarea violenței.
Bănuiesc că Feliks vrea să folosească ferma pentru ceva necurat și vrea să
păstreze lucrurile cât mai sub preș cu putință. Așa că s-a dus la Theresa, o persoană pe care o putea manipula ușor cu bani și atenție. Pariez că Zhirov o mituiește pe Theresa să-l lase să folosească ferma pentru un scop anume.
Indiferent care ar fi acela, nu plănuiește să o folosească pentru foarte multă
vreme.
Mi-am amintit de teancul de bani pe care Steven îl găsise în sertarul ei.
— Poate că Feliks s-a întâlnit cu niște oameni acolo.
— Nu, a zis Nick, pierzându-și răbdarea cu șoferul din față și depășindu-l prin dreapta. M-am agățat de mânerul portierei în timp ce mergeam în zigzag printre mașini. Zhirov are restaurante și hoteluri în tot statul. Se poate întâlni cu diverși parteneri unde vrea. Dacă ar fi fost vorba de o simplă întâlnire, nu și-ar fi dat atâta osteneală.
— Și atunci ce crezi că face?
— Nu știu. Dar presupun că răspunsul e îngropat undeva, în câmpul ăla.
Mi-a venit brusc să vomit.
— Și de ce crezi asta, mă rog?
— Erau mai multe seturi de urme de cauciucuri. La capătul celălalt al câmpului mai erau două seturi.
— Încă două?
— Toate trei vehiculele au venit pe la intrarea din spate. Au parcat în locuri diferite, dar toate trei au oprit în fața câmpului aceluia în paragină. Probabil că
marfa lui Feliks e îngropată undeva la intersecția celor trei perechi de faruri.
— Poate că… doar făceau afaceri acolo. M-am lăsat pe spate în scaun, în vreme ce toate cele șase benzi de trafic se strângeau în jurul meu. Știi tu, afaceri la suprafață. Deschis. La lumina farurilor.
VP - 226
Nick a scuturat din cap.
— Pământul a fost săpat recent. Nu era nicio urmă de pantof în el. Cineva a strâns după ei. Iar eu am de gând să aflu exact ce ascund.
Nick și-a încleștat maxilarul. Nu aveam nicio îndoială că avea de gând să
întoarcă tot ținutul cu fundu-n sus până afla ce voia să afle.
— Și cât timp durează până obții un mandat?
— O zi. Poate două. Ferma nu e în jurisdicția mea, așa că va trebui să ne coordonăm cu băieții din Fauquier County. Te duc acasă, a zis el pe un ton care nu lăsa loc de discuții. Trebuie să trag niște sfori. Judecătorilor nu le place să fie deranjați de la golf și probabil e mai bine să fac asta singur.
A tras pe aleea mea cu un scrâșnet strident de cauciucuri. Mașina s-a oprit și am întins mâna după mânerul portierei.
— Hei, stai așa, m-a oprit Nick. M-am întors, sperând să nu vadă vinovăția și teama care se citeau pe fața mea. Mi-a cuprins obrazul în palmă, mângâindu-l cu degetul mare. Știu că lucrurile au luat-o puțin razna astăzi. Ce-ai zice să vin mai pe seară și să te scot la cină?
— Sună… Mi-am dres vocea, încercând să scap de nodul din gât. Sună
minunat, dar cred că va trebui să sar peste cină. Am o groază de lucru și am umblat toată ziua. Jonglez cu niște termene limită foarte stricte, știi. Și cu un cadavru mort de-a binelea.
Nick s-a aplecat și mi-a furat un sărut delicat, foarte ușor, care m-a făcut să
mă simt și mai vinovată. Am deschis portiera și am ieșit. I-am urmărit mașina dispărând pe alee. I-a făcut semn cu mâna ofițerului Roddy când a trecut pe lângă mașina acestuia.
Peste stradă, perdelele doamnei Haggerty erau trase, iar părul ei alb se zărea ca un spectru de după geam. Mă săturasem de femeia asta. Asta era. Aveam de gând să-i spun în sfârșit vreo două de la obraz.
Perdelele au căzut la loc când am traversat strada. Tocurile mele joase au țăcănit apăsat când am năvălit pe treptele ei din față.
