— Da, cam printr-a opta. Până mi-am dat seama că el e un lup singuratic cu normă întreagă. Nu-i interesat să iasă cu nimeni din şcoala asta.
Ca o adăugire rară şi oarecum stânjenită, Alex făcu o grimasă.
— Îmi pare rău, Makani!
Makani şi Ollie se cuplaseră în vara anterioară. Într-un fel. Din fericire, singurii oameni care ştiau de asta stăteau acolo, în maşina lui Darby.
— E-n regulă, spuse Makani, pentru că era mai uşor decât să fi zis că nu era.
Circulau multe zvonuri despre Ollie; că se culca numai cu femei mai în vârstă; că se culca numai cu bărbaţi mai în vârstă. Că vindea opioide furate din secţia de poliţie unde lucra fratele lui; că odată fusese cât pe ce să se înece în zona cel mai puţin adâncă a râului. Că atunci când fusese salvat era şi beat de nu ştia de el, şi gol-puşcă.
La urma urmei, şcoala lor era mică. Umblau zvonuri despre toată lumea.
Makani era prea deşteaptă să le dea crezare. Zvonurile, chiar şi cele care se dovedesc a fi adevărate, nu spun niciodată toată povestea. Îşi evita majoritatea colegilor tocmai din motivul ăsta. Se proteja.
Recunoscând un suflet cam la fel de amărât ca al lor, Darby şi Alex o luaseră sub aripa protectoare când fusese nevoită să se mute din Hawaii, la jumătatea primului an de liceu. Părinţii ei erau implicaţi într-un proces urât de divorţ, aşa c-o trimiseseră să locuiască alături de bunica ei, ca să aibă
parte de ceva normalitate.
Normalitate. Cu bunica ei. La mama dracului în praznic.
Cel puţin aşa le zisese Makani prietenilor ei. Şi, la fel ca în cazul oricărui alt zvon, povestea avea un sâmbure de adevăr. Doar că îi lipsea restul VP - 10
fructului.
Părinţii ei nu-i acordaseră niciodată prea multă atenţie, nici măcar în vremurile lor cele mai bune, şi se separaseră abia recent, când avusese loc incidentul de la plajă. După aceea.. nu mai fuseseră în stare să se uite deloc la ea. Nici ei nu-i plăcea să se uite la ea.
Merita exilul ăsta.
Era mijlocul lui octombrie, iar Makani era în Osborne de-aproape un an.
Era elevă în ultimul an de liceu, la fel ca Darby şi Alex. Cu toţii erau interesaţi de un singur lucru: să numere zilele până la absolvire. Makani nu era sigură
unde avea să meargă mai departe, dar în mod sigur nu avea să rămână acolo.
— Putem să revenim la subiectul cu adevărat important? întrebă Darby.
Haley a murit. Şi nu ştie nimeni cine-a omorât-o, iar asta mă sperie de mă
cac pe mine.
— Parcă nu-ţi plăcea Haley, spuse Alex, adunându-şi părul vopsit negru într-un coc complicat, care necesita multe agrafe.
Cu siguranţă, Alex era cea mai goth prezenţă din şcoala lor, dacă nu-l lua nimeni în considerare pe Ollie.
Makani nu o făcea.
Aspectul exterior al amândurora consta în haine negre şi părţi ale corpului subţiri şi ascuţite, dar Alex era dură şi agresivă. Cerea insistent să
fie observată.
— Nu-mi displăcea Haley.
Darby îşi băgă degetele mari pe sub bretelele pe care le purta în fiecare zi cu o bluză în carouri şi pantaloni sport. Era scund şi îndesat, şi se îmbrăca precum un bătrânel fercheş.
Sexul biologic al lui Darby era feminin şi, deşi în acte încă purta numele de Justine Darby, din punct de vedere social, făcuse tranziţia în primul an de liceu. Dacă ălora din şcoala lor nu le convenea un băiat cu părul roz, Makani îşi închipuia cât de mult timp le luase să se obişnuiască oarecum cu „fata”
care era, de fapt, băiat. În mare, îl lăsau în pace, dar mai apărea câte-o privire piezişă. Cu ochii mijiţi şi o strâmbătură.
— Nu am cunoscut-o, continuă Darby. Părea destul de drăguţă.
Alex îşi prinse o agrafă cu o Hello Kitty diabolică.
— Nu-i ciudat cum, în momentul în care moare cineva, toată lumea-i devine cel mai bun prieten.
Darby se încruntă.
— N-am zis asta. Doamne, fereşte!
Makani îi lăsă să se ciondănească, apoi interveni. Mereu făcea aşa.
— Credeţi c-a făcut-o vreunul dintre părinţii ei? Am auzit că, de obicei, în cazuri de-astea, un membru al familiei e vinovat.
VP - 11
— Sau vreun iubit, spuse Darby. Ieşea cu cineva?
Makani şi Alex ridicară din umeri.
