— Cred că te-am avertizat azi-dimineaţă, zise Darby, să nu pari atât de încântată de chestia asta.
Vântul se înteţi şi umflă un banner aflat în partea cealaltă a curţii. Un afiş
cu Sweeney Todd. De pe fiecare literă picura sânge de un roşu strident, pictat de mână, iar două fâşii de tul roşu se întindeau în jos din colţuri opuse, precum o cortină de la teatru. O rafală ridică bucăţile de material în aer, unde acesta dansă şi se zvârcoli o vreme. Makani simţi un fior pe şira spinării. Numele ei însemna „vânt” în limba hawaiiană, însă nu avea superstiţii în legătură cu el. Mai puţin atunci când avea. Trebuia să înceteze cu discuţia asta despre Haley.
— E lipsit de bun-simţ, spuse ea, nemaiputând să se abţină.
Făcu un semn din cap către afiş.
— Zona împroşcaţilor! Credeţi c-o să renunţe la chestia asta?
Alex înghiţi ultimul cartof unsuros.
— Ar fi bine să nu. Era singurul eveniment şcolar la care chiar aveam de gând să particip. De bunăvoie, adăugă ea.
Era în fanfară, deci asta însemna că trebuia să participe la meciurile de fotbal.
Darby o fixă cu privirea până când fata se uită în ochii lui.
— Ce-i? Părea distractiv, zise ea. Să fii scăldat în sânge fals.
— Iarăşi cuvântul ăla, spuse Darby. „Distractiv”.
O melancolie prefăcută se întipări pe faţa lui Darby.
— Îmi aduc aminte când făceai colecţie de căluţi din plastic şi de cartonaşe cu Pokemon, iar scopul vieţii tale era să lucrezi pentru Pixar.
— Vorbeşte mai încet, băi, puţoiule!
Dar Alex zâmbi larg.
Urmă un schimb de tachinări legate de hobby-urile şi de obiceiurile din copilărie, şi, aşa cum i se întâmpla de obicei, Makani se trezi exclusă. Îşi pierdu interesul pentru ce se discuta, iar privirea ei se îndreptă dincolo de curte. Aproape că venise momentul. Dintr-o clipă în alta..
VP - 15
Uite-l!
Inima i-o luă la goană când Ollie apăru din întunericul zonei vestiarelor, ca să arunce o pungă goală de cumpărături. Făcea asta în fiecare zi. Lua mereu prânzul la pachet într-o zonă nefrecventată de nimeni, în spatele vechilor vestiare, apoi dispărea în clădirea principală. Petrecea ultima parte din ora aceea în bibliotecă.
Makani simţi o tristeţe care nu-i era defel străină. Ollie era atât de singur!
Un grup mic format din jucători de fotbal american stătea sub afişul cu Sweeney Todd, blocând intrarea. Muşchii ei se încordară când Matt Butler –
băiatul de aur din Osborne, fundaş premiat – începu să spună ceva în timp ce Ollie se apropia. Orice-ar fi fost, Ollie nu reacţionă. Matt făcu un gest înspre părul lui Ollie. Prietenii lui râseră, dar Ollie tot nu zise nimic. Era un chin să vezi aşa ceva!
Un tip mătăhălos şi cu un nume aiurea, Buddy sau Bubba, credea ea, sări în sus şi apucă de tul, iar jumătatea din dreapta a afişului se rupse şi căzu în faţă. Râse şi mai tare când Ollie fu nevoit să lase capul jos, dar plăcerea lui nu dură mult.
Matt făcu un gest furios spre afişul distrus.
— Băi, frate! Dă şi tu dovadă de un pic de respect!
Răbufnirea se auzi în toată curtea. Lui Buddy sau Bubba îi trebuiră câteva secunde să facă legătura dintre afişul distrus şi Haley, dar, în timp ce expresia i se transforma dintr-una confuză într-una de umilinţă, fu nevoit să
facă o alegere – fie recunoştea că greşise, fie o ştergea. O şterse.
Îmbrâncindu-l pe Matt în umăr, stârni o reacţie furibundă în lanţ, cu şi mai multe îmbrânceli, până când nu mai bloca nimeni intrarea.
Agitaţia care degenera într-un scandal îi captivase pe elevi. Numai Makani privea în altă direcţie. Ollie încă nu se mişcase. Se ţinuse tare, dar era clar că
jucătorii de fotbal american îl intimidaseră. Ea se ridică în picioare.
— Nu! zise Darby. Makani! Nu!
Alex clătină din cap, iar agrafele i se ciocniră una de cealaltă.
— Ollie nu îţi merită ajutorul. Sau mila. Sau orice-ai simţi acum pentru el!
Makani îşi netezi partea din faţă a hanoracului. Deja se îndepărta.
— Nu ne-asculţi niciodată! strigă Darby după ea. De ce nu ne-asculţi niciodată?
Alex oftă.
— Baftă, bombonico!
Chestia asta – presiunea şi greutatea asta de neîndurat – care se adunase în interiorul lui Makani timp de luni întregi era pe cale să erupă. Poate că
Ollie nu-i merita ajutorul, dar ea era dispusă să încerce. Poate pentru că şi-ar fi dorit să o ajute şi pe ea cineva de la vechea ei şcoală. Sau poate din cauza VP - 16
