Toţi trei îşi fixară cu privirea colegii care treceau, iar între ei se lăsă o tăcere neobişnuită.
— E trist, spuse Darby, în cele din urmă. E pur şi simplu.. groaznic.
Makani şi Alex aprobară din cap.
— Adică, ce om ar face aşa ceva? întrebă el.
Un val de ruşine care-i provocă greaţă o copleşi pe Makani. „Nu e la fel”, îşi reaminti ea. „Eu nu sunt genul ăla de persoană”.Când sună clopoţelul de avertizare – trei sunete seci –, ieşi din maşina înghesuită de parcă ar fi avut loc o urgenţă adevărată. Darby şi Alex gemură în timp ce se chinuiau să iasă, prea preocupaţi de propria lor mâhnire ca să-şi dea seama de comportamentul ei ciudat. Makani respiră adânc şi-şi aranjă hainele, ca să se asigure că era îmbrăcată decent. Spre deosebire de ei, ea chiar avea forme.
— O fi fost vreun criminal în serie, spuse Alex, în timp ce se îndreptau spre prima oră. Un camionagiu de cursă lungă care trecea prin oraş! În perioada asta, toţi criminalii-n serie-s camionagii.
Makani simţi revenirea binevenită a scepticismului.
— Cine zice?
— FBI-ul.
— Taică-meu e camionagiu, spuse Darby.
Alex zâmbi larg.
— Ia nu mai zâmbi tu!
Darby se uită urât la ea.
— Altfel, o să creadă lumea că tu ai omorât-o.
•
Până la ora prânzului, gluma de prost gust a lui Alex despre sursa culorii părului lui Ollie se răspândise. Makani auzise cel puţin un elev şuşotind despre posibila lui vină. O înfuria lucrul ăsta. Sigur, Ollie era o anomalie, dar asta nu însemna că era un ucigaş. Mai mult decât atât, nu-l văzuse niciodată
vorbind cu sau uitându-se măcar la Haley Whitehall.
Iar Makani îl studiase pe el o grămadă.
Era supărată, chiar dacă înţelegea că zvonurile exact asta erau: invenţii care să le distragă atenţia de la necunoscut. Iar necunoscutul era prea înspăimântător! Makani auzise şi câţiva vânători de note care-l bârfeau pe Zachary Loup, depresivul deserviciu al şcolii. Nu credea că era nici el vinovat, dar măcar era un suspect mai plauzibil. Zachary era un tâmpit. Nici măcar cu prietenii lui nu se comporta ca lumea.
Însă cei mai mulţi dintre elevi căzuseră de acord în privinţa adevăraţilor suspecţi: familia lui Haley. Sau un iubit. Nu cunoştea nimeni vreun iubit, dar VP - 12
poate că avea unul în secret.
Fetele aveau multe secrete.
Gândul nu-i dădea pace lui Makani, care parcă avea o greutate în stomac.
În timp ce Alex şi Darby făceau tot felul de speculaţii, ea-şi împinse la o parte cutiuţa de cartofi plină cu cartofi prăjiţi şi aruncă o privire în jur.
Aproape toţi cei 342 de elevi erau acolo, în centrul campusului, înconjuraţi din toate părţile de clădiri din cărămidă maronie. Curtea pătrată
era simplă. Ştearsă. Nu erau mese sau bănci, doar câţiva copaci piperniciţi erau împrăştiaţi pe ici, pe colo, aşa că elevii stăteau pe jos, pe beton. Dac-ar fi înşirat cineva nişte sârmă ghimpată, ai fi zis că era curtea unei închisori, dar până şi prizonierilor li se dădeau mese şi bănci. O fântână seacă, plină de frunze moarte – nu ţinea nimeni minte să fi văzut vreodată un şuvoi de apă
ţâşnind din gura căscată a leului de piatră – stătea în mijloc, ca un mausoleu.
În acea perioadă a anului, vremea era imprevizibilă. Unele zile erau călduroase, dar cele mai multe erau reci. În ziua aceea era aproape cald, deci curtea era aglomerată, iar cantina era goală. Makani îşi încheie fermoarul la hanorac, tremurând. La şcoala ei din Kailua-Kona3 era mereu cald. Aerul mirosea a flori, a cafea şi a fructe şi avea parcă un gust sărat, la fel ca Oceanul Pacific, care sclipea lângă parcări şi lângă terenurile de fotbal.
Osborne mirosea a motorină, avea gust de disperare şi era înconjurat de un ocean de porumb. O porcărie de porumb! Prea mult porumb!
Alex luă un pumn din cartofii pe care nu-i mâncase Makani.
— Dar cineva din cor? Sau din clubul de teatru?
Darby pufni.
— Cine? Dublura lui Haley?
— Nu-i persoana pe care-ar ancheta-o detectivul din seria Masterpiece4?
întrebă Alex.
— Cine-i ăla?
— Sherlock, Morse, Poirot. Wallander. Tennison.
— Ştiu doar unul dintre numele-alea.
Darby îşi înmuie pizza în sos alb.
— De ce nu te uiţi şi tu la seriale normale?
