— Pot să împrumut maşina azi după-amiază?
VP - 106
Întrebarea lui Makani părea zgomotoasă şi bruscă.
— Doar o oră aş lipsi.
— Ai voie să împrumuţi.
În ciuda faptului că era alarmată, bunica Young tot simţea nevoia să
corecteze exprimarea lui Makani.
— Şi ce Dumnezeu e aşa important?
Cea mai mare şansă de reuşită a ei era să spună adevărul. O făcu.
Ticăitul puternic al pendulului pătrunse în casă în timp ce bunica Young îşi analiza decizia.
— Nu pot să te las să iei maşina şi să mergi singură.
Ridică mâna pentru a opri protestele lui Makani.
— Dar pot să te duc eu acolo.
•
Ollie se duse la lucru la Greeley’s Foods, iar Darby şi Alex se duseră la Feed ’N’ Seed. Chiar şi în vremuri de criză, oamenii şi animalele aveau nevoie de hrană, iar adolescenţii care câştigau salariul minim trebuiau să fie acolo ca să crească vânzările.
Cerul era întunecos şi încărcat de nori. Feed ’N’ Seed era situat la periferia oraşului, iar Makani ajunse la puţin timp după ce prietenii ei intraseră în tură. Magazinul mirosea a grâne, cu un iz fetid, acru, de vite, deşi nu erau animale în el.
Ochii lui Alex erau mânjiţi de jur-împrejur cu contur din cărbune şi rimel negru, dovadă a faptului că plânsese. Darby stătea lângă ea pe un taburet la tejgheaua lungă, tăcut ca un mormânt.
Era mai puţin stânjenitor să apară în public alături de bunica ei decât se aşteptase Makani. Bunica Young o făcea să se simtă mai în siguranţă.
Ucigaşul din Osborne, cum îl numise media pe criminal, nu o urmărea pe Makani – în afară de Ollie, toţi cei din zonă cu care avea legături erau acolo, înconjuraţi de saci enormi de nutreţ –, dar nervii ei erau întinşi la maximum.
Mirosul înţepător al pericolului se agăţa de pereţi precum mucegaiul de o clădire în paragină. Îi era imposibil să nu inspire duhoarea lui în plămâni.
Aproape de un stand cu pompe pentru păşuni, doi bărbaţi de vârstă
mijlocie care purtau salopete Carhartt25 şi erau la fel de încruntaţi vorbeau pe un ton scăzut, tensionat. Erau singurii clienţi ai magazinului. De regulă, Feed ’N’ Seed era aglomerat, iar fermierii hăhăiau zgomotos în timp ce făceau schimb de poveşti. Makani nu trebuia să audă ce şuşoteau cei doi bărbaţi ca să-şi dea seama că nu vorbeau despre vreme sau despre fotbal.
Darby se îndreptă când le văzu pe Makani şi pe bunica ei apărând.
25 Companie producătoare de articole vestimentare de lucru, fondată în 1889.
VP - 107
— Salut, spuse ea, cu stângăcie.
Nu ştia sigur de unde altundeva să înceapă.
— Ce cauţi aici?
Apoi, amintindu-şi de bunele maniere, spuse:
— Bună ziua, doamnă Young!
Bunica Young îl salută din cap.
— Am venit să vedem ce faci, spuse Makani.
Se corectă.
— Ce faceţi amândoi.
— Rău. Căcălău.
Alex accentuă rima.
Makani aruncă o privire spre bunica ei, dar bunica Young nu clipi. Nu era nici locul, nici momentul potrivit pentru critici. Uneori, înjurăturile erau acceptabile.
— Îmi pare rău!
Makani se întinse peste tejghea pentru a-i strânge mâna lui Alex, punând toată compasiunea de care era în stare în acel gest. Conversară din priviri.
Alex nu spuse nimic, dar Makani îşi dădu seama că gestul avea o însemnătate pentru ea.
