Bunica Young îl supusese pe Darby unui şir de întrebări.
— Da, ai mei s-au speriat rău de tot, spuse el. Nu voiau să venim azi aici.
— Aa!
Bunica Young îşi schimbă poziţia de parcă şi-ar fi amintit de ceva important. Se reîntoarse spre Makani.
— Au sunat părinţii tăi când erai la duş. Amândoi.
Avea un ton acuzator, dar evitarea se transformase în uitare, la Makani, la modul sincer. Pe moment, fu surprinsă de faptul că părinţii ei văzuseră
ştirile, deşi nu era surprinsă de faptul că o sunaseră pe bunica ei –
întrebaseră de ea în loc să o întrebe direct pe ea ce făcea. Întruniseră
condiţia elementară a fiinţelor umane.
— Îmi pare rău, buni, spuse ea.
Bunica Young ridică dintr-o sprânceană.
— Dar Oliver? Sunt sigură că nu ai uitat să-l suni.
Mâna lui Alex deveni rigidă.
Makani îi dădu drumul şi îşi îndesă pumnii în buzunare.
— E-n regulă, murmură ea.
Nu trebuia să-i dau drumul. Trebuia să mă prefac că asta nu înseamnă
nimic.
Dar bunica Young nu se oprea din vorbit.
— Mă bucur că a venit la noi în weekendul ăsta. Nu ştiu de ce şi-o fi băgat VP - 108
el drăcia aia-n buză, dar e băiat de treabă.
Era cel mai prost moment posibil pentru a apăra caracterul lui Ollie.
Makani tresări, ţinându-şi răsuflarea, în timp ce Alex şi Darby se uitară unul la altul, sumbru. Nu ştiau că ea se văzuse din nou cu el. Ea afişă o expresie neutră, rugându-se ca ei să nu profite de acel moment pentru a-i comunica bunicii ei bănuielile lor nebuneşti.
Nu o făcură. După ce comunicară din nou în tăcere şi-i aruncară lui Makani o privire în semn de avertisment, Darby schimbă subiectul.
— Credeţi c-o să se suspende şcoala mâine?
Ei i se înmuiară picioarele de uşurare.
— Ar trebui să se suspende toată săptămâna.
— Matt a fost omorât în incinta şcolii.
Alex dădu cu piciorul în tejghea, evitând cu intenţie privirea lui Makani.
— Ar trebui să se suspende până când e arestat cineva. Asta dacă se presupune că poliţia cercetează fiecare suspect.
Înainte ca Makani să răspundă, sau măcar să decidă cum să răspundă –
furia, vinovăţia şi defensiva duceau un adevărat război înăuntrul ei cu faptul că ştia că Alex suferea cu adevărat –, un bărbat în vârstă, cu o pălărie de cowboy şi pielea ridată şi arsă de soare apăru în pragul biroului managerului. Verifica dacă angajaţii lui nu bârfeau cumva în loc să ajute clienţii.
Bunica Young îl salută din cap.
— Bună ziua, Cyril!
El răspunse tot cu un salut din cap.
— Sabrina.
— Vă lăsăm să vă vedeţi de treabă, spuse ea, la fel de mult către Makani, cât către prietenii ei. Vă rugăm să nu ezitaţi să ne sunaţi dacă aveţi nevoie de ceva. De orice.
Acele cuvinte le îndreptă către Alex, cu toată tandreţea din lume.
Alex simţi că se ofileşte. Darby îi puse braţul pe umeri. Makani şi bunica ei plecară. Iar când talanga decorativă de la uşă îşi scoase jalnicul clang, primii fulgi de zăpadă din acel an începură să cadă.
Seara se furişă în oraş. Petice albe de zăpadă se adunau în umbrele albastre, dar fulgii încă se topeau pe şosele şi pe trotuare.
Makani îşi închipuia praful moale plutind pe monumentul de la şcoală, depunându-se pe flori, pe ilustrate şi pe leii de pluş. Pentru că se suspendaseră cursurile, nu reuşise nimeni să pună nimic în mormanul de daruri pentru Rodrigo. Era aproape de neîndurat.
