"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ⏳⏳„Controlează-ți timpul ca să-ți controlezi viața” de Brian Tracy⏳⏳

Add to favorite ⏳⏳„Controlează-ți timpul ca să-ți controlezi viața” de Brian Tracy⏳⏳

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Majoritatea membrilor societății noastre, aproximativ 70%, suferă de privare de somn. Aceasta este o problemă insidioasă. În loc să doarmă opt sau nouă ore pe noapte, adică minimumul recomandat pentru o refacere completă a capacităților mentale și fizice, majoritatea oamenilor încearcă să se mențină cu doar șase sau șapte ore, uneori chiar cu mai puțin, mai ales dacă nu dorm bine.

În consecință, acumulează un deficit de una sau două ore în fiecare noapte. Pe măsură ce trece săptămâna, devin din ce în ce mai obosiți. Au din ce în ce mai puțină energie mentală. Fac mecanic ceea ce au de făcut, consumând cantități impresionante de cafea și de băuturi răcoritoare ce conțin cofeină pentru a se menține treji. Mănâncă prea mult, deoarece corpul are nevoie de energie suplimentară. Beau seara prea mult pentru că sunt extenuați și au nevoie de energia din zahăr pe care o obțin din alcool. Rareori își îndeplinesc sarcinile la niveluri de performanță ridicate și rareori își ating potențialul maxim. Sunt pur și simplu mult prea obosiți în cea mai mare parte a timpului.

Schimbă-ți viața

Unul dintre clienții mei se bucura de succes conducându-și propria afacere. Însă

mi-a spus că nu îi mai plăcea chiar atât de mult munca pe care o făcea și era aproape mereu obosit. Era și supraponderal. Mânca și bea prea mult.

L-am întrebat câte ore dormea în fiecare noapte. Mi-a spus că se forța să doarmă

doar cinci sau șase ore pe noapte, ca să câștige timp pentru muncă. I-am spus că

se condamna singur la un maraton nesfârșit, la ore în șir de muncă, și că va deveni din ce în ce mai obosit, va realiza din ce în ce mai puțin și își va pierde entuziasmul pentru muncă. I-am sugerat să se disciplineze de atunci înainte ca să

meargă la culcare înainte de ora 22:00 și să doarmă cel puțin opt ore pe noapte.

Era o idee nouă pentru el. Era convins că oamenii de succes dorm mai puțin și lucrează mai mult. Însă mi-a urmat sfatul. La următoarea ședință, după nouăzeci de zile, mi-a spus că se disciplinase să meargă devreme la culcare și să doarmă

opt ore în fiecare noapte. A spus că, după o săptămână, se simțea de parcă se trezise dintr-un vis, parcă ieșea dintr-un nor de ceață. Habar nu avusese cât de obosit era. Rezultatul era că mânca mai puțin pentru că nu mai avea nevoie de energia din mâncare pentru a reuși să ducă ziua la bun sfârșit. A slăbit șapte kilograme în 90 de zile.

A spus că mersul devreme la culcare i-a schimbat întreaga viață. În anul următor și-a triplat și venitul. Petrecea mai mult timp acasă, își lua liber la sfârșit de săptămână, pleca în concedii mai lungi cu familia și a făcut mai mulți bani decât a visat vreodată. A pierdut din ce în ce mai mult în greutate și a ajuns în cele din urmă la greutatea ideală.

Asigură-te că îți iei vacanță

Iată ce poți face pentru a te asigura că nu aluneci din nou, fără să-ți dai seama, în cercul vicios al muncii în timpul vacanțelor și la sfârșit de săptămână. Promite-le celorlalți – soției, copiilor, familiei și prietenilor – că le vei dedica o zi întreagă

la fiecare sfârșit de săptămână, că vei face ce vor dori ei. Dacă le-ai promis altora și dacă te angajezi să petreci timp cu ei, atunci te vei ține de promisiune.

Promite-ți că vei pune capăt activităților legate de muncă și că te vei relaxa în zilele alocate odihnei și relaxării. Poți citi ziarul, te poți uita la televizor, te poți plimba sau face altfel de mișcare fizică, poți merge la un film, să ieși să iei cina în oraș, îți poți vizita prietenii, însă trebuie să reziști tentației de a face orice lucru legat de muncă. Folosește-ți mintea uimitoare ca să te menții activ toată

ziua fără nici un fel de exerciții mentale dificile, fără să-ți soliciți din greu creierul.

Ai auzit că se spune adesea că o schimbare este la fel de bună ca odihna. Acest lucru se bazează pe cercetări care demonstrează că ai, de fapt, trei forme de energie – mentală, emoțională și fizică. Dacă îți epuizezi energia mentală în timpul săptămânii de muncă, îți poți reîncărca creierul prin comutarea la sfârșit de săptămână către activități fizice. Astfel, dai șansa energiilor mentale să se refacă.

Dacă treci printr-o situație de orice tip care te epuizează emoțional, asigură-te că

dormi mai mult. Încearcă să iei o pauză completă de la situația respectivă, implicându-te în activități fizice, chiar și doar mergând la plimbare, pentru a-ți da șansa să te refaci emoțional.

Fă din odihnă și relaxare un stil de viață

Pe lângă obiceiul de a-ți lua câte o zi liberă pe săptămână în care să nu faci nici un fel de muncă mentală, ar trebui să planifici câte o vacanță de trei zile cu soțul/soția sau partenerul de viață, la fiecare două luni. Însă pentru a obține beneficiul maxim din aceste vacanțe scurte, este nevoie să dormi două nopți pline cât ești plecat.

Eu locuiesc în San Diego. Împreună cu soția, mergem des la Palm Springs, care este la două ore și jumătate cu mașina, pentru a petrece câte un sfârșit de săptămână de trei zile, plecând vinerea și întorcându-ne duminica după-amiază.

Uneori luăm avionul către San Francisco, respectând același program, și petrecem două zile pline într-un hotel, ieșind la cină și relaxându-ne. Acestea se dovedesc a fi unele dintre momentele cele mai plăcute ale vieții.

În plus, fă-ți un obiectiv din a-ți lua două, trei sau patru săptămâni de vacanță în fiecare an. În tot acest timp, poți să-ți verifici, ocazional, e-mailul pentru a te asigura că nu au apărut urgențe, însă, în general, este bine să te deconectezi.

Dacă trăiești și muncești intens, atunci vei avea nevoie de trei sau patru, dacă nu chiar de cinci zile de vacanță pentru a te detașa și a începe cu adevărat să te relaxezi. Până atunci vei continua să fii în priză, gândindu-te la munca ta și la lucrurile pe care le-ai putea face cât ești plecat.

În această perioadă de deconectare, trebuie să te disciplinezi să faci cu totul altceva decât să muncești. Închide computerul. Ieși la aer și fă mișcare. Mergi la plimbare. Ia cina în oraș. Vizitează locuri noi. Dar nu face nici un fel de muncă

până când nu se estompează imboldul incontrolabil de a munci, lucru care se va întâmpla în cele din urmă.

Vacanțele în familie

Ideea aceasta cu vacanțele prelungite nu este prea ușor de digerat. Abia în jurul vârstei de 38 de ani mi-am luat prima vacanță de două săptămâni și m-am simțit extrem de vinovat pentru că nu am muncit tot timpul. Am savurat însă pe deplin experiența.

În următorul an, mi-am luat din nou concediu prelungit și de atunci procedez la fel în fiecare an. La început, aveam nevoie de cel puțin trei zile până să reușesc să mă deconectez și să nu mă mai gândesc la munca lăsată în urmă. Astăzi, având în vedere cât de aglomerată a devenit agenda mea de-a lungul timpului, am nevoie de o săptămână întreagă ca să mă detașez. Trebuie să mă împotrivesc dorinței irezistibile de a-mi deschide computerul și a comunica cu restul lumii.

Poate că ți se întâmplă și ție la fel.

Nu uita, cu cât îți iei mai mult timp liber în fiecare zi, săptămână, lună și an, și cu cât îți permiți mai mult să te odihnești complet, cu atât vei fi mai productiv când te întorci la muncă. Uneori îți va veni o idee fantastică atunci când ești în vacanță și acea idee este posibil să te scutească de un an sau chiar de cinci ani de muncă asiduă. Însă pentru a beneficia de astfel de inspirații este necesar să creezi

timpul pentru odihnă.

Planifică vacanțele în avans

Există o tehnică extraordinară, care mie mi-a schimbat viața, acum mai mult de treizeci de ani. Iat-o: în fiecare ianuarie, fă-ți un calendar de timp liber și vacanțe pentru întregul an. Marchează zilele libere pe care ți le vei lua în fiecare săptămână, precum și vacanțele de două și de trei zile. Planifică la începutul fiecărui an mai ales vacanțele de o săptămână sau două. Apoi sună și fă-ți rezervare pentru acele concedii, fără posibilitatea de returnare a avansului. De îndată ce ai făcut asta, ești obligat să respecți programarea. Foarte rar se va întâmpla să ratezi un concediu pentru care ai plătit în avans.

Eu și soția mea mergem în Hawaii cu familia trei săptămâni de Crăciun.

Complexul în care stăm este celebru și este rezervat complet în lunile decembrie și ianuarie. Datorită acestui fapt, se cere un avans pe 5 ianuarie pentru a reține apartamentul în care dorim să stăm, jumătate din sumă până pe 1 aprilie și plata integrală până pe 1 iunie. Plățile sunt nereturnabile. În 30 de ani nu am ratat niciodată aceste concedii. Nici tu nu vei rata vreunul.

Timpul pentru odihnă și relaxare este foarte important în viață. Multe dintre ideile cele mai bune, idei care-ți pot determina succesul și care te pot face chiar bogat, îți vor veni după o perioadă de vacanță fizică și mentală. A-ți rezerva intervale de timp în care să te poți relaxa total este una dintre utilizările cele mai importante și mai valoroase pe care le poți da timpului tău și care poate aduce schimbări majore în viața și viitorul tău.

Exerciții

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com