Spunea:
— Așa fug eu de ploaie.
Și desena, reprezentându-se pe sine ca o săgeată
— La sfârșit, se mândrea domnul Valéry, iată-mă, uscat și fără umbrelă.
Detest obiectele urâte, spunea el.
Într-o zi însă, din greșeală, o doamnă care spăla trotuarul vărsă o găleată
plină cu apă chiar în clipa când trecea domnul Valéry.
Ud până la piele, domnul Valéry explică:
— Eu priveam cerul când s-a întâmplat totul.
Și mai adăugă:
— Dacă verticala se unește cu orizontala, există întotdeauna un punct care este prins la mijloc.
Și apoi desenă
— Punctul acesta, murmură domnul Valéry, cu părul încă șiroind, punctul acesta am fost eu.
— Destinul, spuse, în sfârșit, domnul Valéry, asta nu știu ce e.
Și încheie cu un strănut puternic.
Pantofii
Domnul Valéry mergea pe stradă cu un pantof negru în piciorul drept și un pantof alb în piciorul stâng.
Într-o zi i se spuse:
— Aveți pantofii desperecheați.
Și toată lumea râse.
Domnul Valéry își privi atunci picioarele și, lovindu-se cu palma peste frunte, exclamă:
— Ce prostie!
Se întoarse acasă, își schimbă pantofii și se întoarse pe stradă, cu un pantof negru în piciorul stâng și un pantof alb în piciorul drept.
Când îi spuseră, din ce în ce mai amuzați, „Iar aveți pantofii desperecheați!“
domnul Valéry se enervă.
Totuși, amintindu-și principiile de logică pe care le studiase, strânse din dinți și, în vreme ce își continua plimbarea, exclamă pentru sine:
— Nu! Acum trebuie să fie corect.
Domnul Valéry își explica singur:
— Pare un paradox, dar chiar așa e: dacă sunt desperecheați, e necesar să-i schimbi din nou între ei ca să se potrivească.
Și desenă
Și apoi desenă
— Una dintre aceste două situații trebuie să fie corectă pentru ca cealaltă să
fie greșită, dacă sunt contrarii. Și dacă lumea spune că amândouă sunt greșite înseamnă că amândouă sunt corecte.
După această concluzie, domnul Valéry nu s-a mai sinchisit niciodată dacă
purta pantoful negru în piciorul drept sau în piciorul stâng. E mereu corect, se gândea.
Casa de vacanță
