Domnul Valéry avea o casă unidimensională unde își petrecea vacanțele.
Ușa și o fațadă erau singurele lucruri care existau.
— În cele două sensuri se poate intra și ieși, spunea domnul Valéry, bucuros la culme.
Lui îi plăcea casa lui de vacanță.
Mai bună de atât nu putea fi decât o casă cu patru uși, formând un pătrat, fără niciun perete.
Centrul ar rămâne singurul loc în care poți sta așezat.
Domnul Valéry făcu un desen
Îl numi: casa cu patru uși unite.
— Se intră din orice parte și e mereu același lucru. Asta e casa de vacanță
pe care o vreau, spunea domnul Valéry.
— Așa nu o să mă pierd în compartimente, spunea. Nu o să existe decât uși.
Adevărul e că reușesc să mă odihnesc doar dacă nu trebuie să hotărăsc nimic, și pentru asta e indispensabil să nu existe opțiuni. Mi se pare logic.
— E un vis al meu, casa asta, murmura domnul Valéry. Ar fi vacanța perfectă.
Cubul
Domnul Valéry dormea mereu în picioare ca să nu adoarmă.
El explica:
— Un turn e făcut pentru a vedea tot.
Și adăuga:
— Nu există turnuri orizontale.
Cu toate acestea, provocat, domnul Valéry se hotărî să deseneze un turn culcat.
Și apoi explică:
— Dacă turnul ar fi un cub, am vedea același lucru, de undeva de sus, fie că
ar fi așezat pe verticală ori pe orizontală.
Și desenă un turn în formă de cub, pe orizontală.
Apoi desenă un turn în formă de cub, pe verticală.
— E la fel, vedeți?
Și domnul Valéry încheie, pe un ton filosofic și profund:
— Dacă toate lucrurile ar fi cuburi, n-ar mai fi atâtea discuții. Și n-ar exista îndoiala.
După o scurtă pauză, domnul Valéry mai spuse:
— Nu degeaba dorm eu întotdeauna în picioare.
Căsătoria
Domnul Valéry era căsătorit cu o ființă ambiguă, după cum spunea chiar el.
Când domnul Valéry avea nevoie de ceva anume, să-i spunem X, ființa era X; iar atunci când avea nevoie de altceva, să-i spunem Y, ființa era Y.
Căsătoria funcționa pentru că domnul Valéry nu avea decât două dorințe.
Domnul Valéry explica: ființa cu care m-am căsătorit e așa (și desena)
