— Așa că, încheia domnul Valéry, eu mă consider, în orice situație, la același nivel cu însărcinarea mea. Nu-i sunt nici șef, nici angajat. Eu și însărcinarea mea suntem lucruri la fel de inteligente, care într-un anumit moment își împart Destinul. Și doar asta.
După această disertație filosofică, domnului Valéry i se tăie răsuflarea, de fericit ce era.
Întrecerea
Domnului Valéry nu-i plăcea să se ia la întrecere.
Despre orice întrecere el spunea că de la primul până la ultimul loc toate clasificările sunt rele.
Și se întreba:
— De ce să câștigi în fața celorlalți? De ce să pierzi în fața celorlalți?
— Prefer să fiu vice-ultimul sau sub-ultimul, spunea el, cu ironie.
Și explica:
— Nu există dreptate într-o întrecere decât dacă toți pornesc de la condiții identice. Dar așa ceva nu există, se știe. Și dacă toți ar fi identici, cum ar putea unul s-o ia înaintea celuilalt? Într-o întrecere, oamenii termină
întotdeauna la fel cum au început, încheia domnul Valéry.
Și domnul Valéry mai spunea:
— Ce mi-ar plăcea mie ar fi să văd o cursă de o sută de metri în care fiecare pistă se termină într-un punct diferit.
— Imaginați-vă patru piste de o sută de metri așa… (și desena)
— …În felul ăsta, continua domnul Valéry, când s-ar încheia întrecerea, fiecare atlet ar înțelege mai bine ce-l așteaptă în ziua următoare. Chiar dacă
ar câștiga, ar încheia întrecerea singur, ceea ce ar fi o mică lecție de viață.
Și după această afirmație cam ambiguă, domnul Valéry își continuă
plimbarea zilnică, cu trupul puțin încovoiat, pălăria îndesată pe cap și singur, complet singur, ca întotdeauna.
Interiorul lucrurilor
Timp de câțiva ani, domnul Valéry și-a câștigat traiul vânzând interiorul lucrurilor.
Domnul Valéry nu vindea obiectele propriu-zise, ci doar interiorul lor.
Cumpărătorul lua o farfurie, de exemplu, dar de fapt era proprietar numai al interiorului acelei farfurii.
Domnul Valéry explica:
— Asta, de exemplu, e o farfurie.
Și desena
— Iar ceea ce vând eu e interiorul farfuriei.
Și desena
Atunci oamenii spuneau:
— Dar ce ați desenat este exteriorul farfuriei!
— Da, răspundea domnul Valéry, dar ceea ce vând eu nu e ce se vede, e interiorul.
— Știu că e mai ușor de înțeles ce e interiorul unui obiect gol pe dinăuntru, spunea de obicei domnul Valéry, dar vă rog să faceți un efort.
Problemele, cu toate acestea, începeau când proprietarul interiorului unui lucru se întâlnea cu proprietarul exteriorului aceluiași lucru.
Atunci se iscau multe discuții.
De fapt, niciodată n-ar fi putut fi mulțumiți amândoi cumpărătorii, cu excepția cazului în care ar fi locuit în aceeași casă. Totuși, astfel de coincidențe nu apar de multe ori în viață. De aceea nu a mers afacerea domnului Valéry.
L-au acuzat că trage lumea pe sfoară, dar domnul Valéry nu era decât un om care gândea mult.
Literatura și banii Domnul Valéry avea mereu sub braț o carte strânsă cu un elastic și învelită
cu o copertă de plastic.
