stau pe telefon în timpul cursurilor“. Multă lume consideră un avantaj faptul că dispozitivele au devenit atât de comune şi simplu de utilizat, încât nici nu ne mai dăm seama de existenţa lor. De regulă, presupunem că acesta este un lucru bun. Totuşi, dacă nu ne „vedem“ dispozitivele, este mai puţin probabil să percepem efectul pe care îl au asupra noastră. Ajungem să credem că
felul în care gândim atunci când avem un dispozitiv în mână reprezintă
modalitatea „firească“ de a gândi.
Or la un curs unde dispozitivele sunt interzise, Steiker spune că „studenţii nu se supără când le ceri să vorbească“. Steiker priveşte lucrurile cu optimism, convinsă fiind că notiţele de mână îi împing pe studenţi să devină
mai buni ascultători: „Nu pot scrie de mână îndeajuns de repede încât să
realizeze o transcriere, aşa că trebuie să-şi dea singuri seama ce este cel mai important de notat“. Când mi-a povestit această întâmplare, mi-am amintit de comentariul făcut în urmă cu un deceniu de un elev de clasa a XI-a privind motivul pentru care preferă să-şi aducă laptopul la ore: „Când iau laptopul cu mine, îmi place că pot să-mi notez tot“. La vremea respectivă, nu am dat prea multă importanţă acestei afirmaţii. Uneori, durează ceva timp până când sesizăm urmările negative.
MOOC-uri care ne ajută să gândim
Dacă am încerca să concepem tehnologii educaţionale perfect adaptate tendinţei excesului de atenţie, am putea crea MOOC-uri (Massive Open Online Course) sau cursuri online cu acces nelimitat.26 De regulă, atunci când participi la un MOOC, aşa cum a fost conceput în forma lui iniţială, tu
– şi probabil alte sute de mii de colegi – urmăreşti scurte videoclipuri online şi dai teste pe baza conţinutului acestora. După aceea, treci la următoarele module. În general, este vorba de câteva prezentări, apoi se poartă discuţii pentru a face schimb de impresii, iar la final se dau nişte exerciţii suplimentare. Nimeni nu se simte ofensat dacă cineva îşi mută privirea de la ecran pentru a-şi verifica mesajele sau pentru a trimite rapid un e-mail.
Participanţii nu trebuie decât să urmărească videoclipul din nou. Dacă ai mai multe ferestre deschise în acelaşi timp, nici profesorul şi nici colegii nu se simt jigniţi – problemă apărută la seminarul meu despre memorii.
Profesorul unui important MOOC de la Harvard vorbeşte apreciativ despre acest tip de curs: „Poţi ieşi oricând. Poţi lua o pauză de zece-cincisprezece minute din minut în minut, din zece în zece minute, din treizeci în treizeci de minute. Cred că, în acest moment, acesta este un avantaj uriaş al învăţământului online“.
Într-adevăr, 2012, anul în care studenţii mei mărturiseau că nu puteau participa la cursuri fără să trimită mesaje a fost numit „anul MOOC-urilor“27 în revista New York Times. MOOC-urile se potrivesc vremurilor noastre dincolo de modul în care se armonizează cu noul nostru mod de concentrare. Conducerile colegiilor şi universităţilor aflate în impas
financiar văd în educaţia online o modalitate de a reduce costurile. Dacă
luăm ca etalon succesul pe care l-au avut MOOC-urile, putem observa o nouă modalitate de a măsura productivitatea facultăţilor. MOOC-urile inspiră cadrele didactice deoarece le oferă posibilitatea de a trăi lucruri noi, dar şi, bineînţeles, de a ajunge la un public mult mai larg. Întrucât putem monitoriza în cadrul unui MOOC fiecare acţiune a studenţilor – fiecare apăsare de tastă şi cât timp le ia să finalizeze un exerciţiu –, putem totodată
evalua cu uşurinţă impactul oricărei modificări aduse stilului pedagogic.28
Mai există şi posibilitatea atractivă de a ne folosi pe viitor de învăţământul online cu scopul de a ajunge la populaţia neajutorată, fie că este vorba de sate izolate, cartiere din medii defavorizate sau cămine de bătrâni.
Unele MOOC-uri au în vedere învăţământul la distanţă. Atunci când un MOOC este propus într-un campus universitar, studenţii participă la curs după ce îşi încheie activitatea online şi dezbat idei, lucrează la proiecte sau îşi verifică temele. Cursurile nu mai au „conţinut“, aşa cum fuseseră
concepute în forma lor tradiţională. Cursurile sunt acum „mixte“, cu referire la asocierea de componente online şi offline. Se doreşte ca sala de curs să
devină un spaţiu al învăţământului bazat pe proiecte şi un prilej pentru un nou tip de conversaţie, mai dinamică decât cea trăită de studenţi înainte.29
Mulţi dintre colegii mei profesori speră ca desfăşurarea mixtă a cursurilor să pună capăt tehnologiei „pasive“ a predării tradiţionale.
În timp ce lucram la acest proiect – cufundată în gândurile mele privind conversaţia din zilele noastre – comunitatea profesională din care fac parte vuia despre o revoluţie (unii au numit-o „tsunami“)30 care, spuneau unii, avea să schimbe complet natura conversaţiei în sistemul de învăţământ.
Seymour Papert, reformator al educaţiei, spunea cândva: „Nu te poţi gândi la gândire fără să te gândeşti că te gândeşti la ceva“31. În sens larg, această
perspectivă este esenţială pentru a înţelege noţiunea de obiecte evocatoare –
adică obiecte care ne ajută să gândim şi care ne provoacă să ne gândim la alte lucruri. În timp ce reflectam la situaţia conversaţiei în învăţământ, mi-am amintit de multe ori de MOOC-uri.
De exemplu, mi s-a părut interesant să analizez modul în care studenţii care participă la MOOC-uri din zone îndepărtate generează noi comunităţi de persoane care vor să înveţe şi noi conversaţii care ar fi fost imposibil de
conceput înainte.
În cadrul cursului „Eroul Greciei antice“ al profesorului Gregory Nagy32, un proiect MOOC de referinţă oferit în cadrul Universităţii Harvard, participanţii au profitat de forumul de discuţii online pentru a împărtăşi înregistrări cu ei înşişi citindu-l pe Homer în propria lor limbă. Au discutat despre paralelele dintre viaţa lor şi relatările lui Homer. O studentă din peninsula elenă Mani, regiune cu o cultură rurală tradiţională încă
puternică, a distribuit o înregistrare video în care bunica ei jelea un membru al familiei decedat de curând. Studenta a făcut o legătură între tânguirea bunicii ei şi eroism. Prin urmare, atunci când cadrul didactic responsabil de curs a început să distribuie filmuleţe, materiale de studiu şi notiţe, reacţia studenţilor a fost să distribuie la rândul lor propriile materiale. S-a dezvoltat astfel o nouă formă de conversaţie. Într-adevăr, profesorii care asigură
organizarea cursului „Eroul Greciei antice“ spune că C-ul din acronimul MOOC nu vine de la „curs“, ci face referire la ideea de conţinut, conversaţie şi comunitate.
Din perspectiva uneia dintre persoanele responsabile de curs, a cărei principală sarcină este de a înlesni comunicarea în forumurile de discuţii, MOOC-ul reprezintă o modalitate – chiar dacă imperfectă – de a recupera sentimentul de comunitate. Deşi i se pare incredibil, unii dintre prietenii ei din copilărie au ales să urmeze cursul respectiv, ea reuşind astfel să
împărtăşească unor oameni la care nu s-ar fi gândit niciodată ceea ce o pasionează cel mai tare la literatura clasică. Şi-a imaginat cum studenţi din întreaga lume, care nu au cu cine să discute despre Homer, trăiesc o experienţă similară cu a ei şi descoperă în ceilalţi o companie nesperată:
„Aceasta ar putea fi comunitatea la care tânjim cu toţii“. Într-adevăr,
„absolvenţii“ cursului online „Eroul Greciei antice“, denumit acum „Eroul grec în 24 de ore“, pot continua discuţiile în cadrul unei comunităţi cunoscute sub numele de „Ora 25“. Membrii acesteia organizează întâlniri periodice în mediul virtual şi au invitaţi, propriul blog şi dezbateri neîntrerupte.
Aşadar, MOOC-urile constituie un instrument al gândirii şi ne ajută să ne gândim la posibilităţile oferite de noile tehnologii educaţionale. De asemenea, ne ajută să apreciem cu adevărat ceea ce avem. În ciuda
impactului activităţilor virtuale desfăşurate în cadrul MOOC-urilor, la numai câţiva ani de la debutul acestui proiect, până şi cei mai entuziaşti susţinători depuneau eforturi susţinute pentru a integra mai multe conversaţii faţă în faţă. La scurt timp, s-a dovedit că învăţământul online funcţionează mai bine dacă numărul de interacţiuni fizice dintre studenţi şi profesori creşte.
Se conturează însă un paradox. Studiile efectuate asupra MOOC-urilor, o metodă didactică apreciată datorită numeroaselor posibilităţi de evaluare pe care le oferă, arată că aceste cursuri sunt mai eficiente atunci când se combină cu elementul cel mai dificil de măsurat al unui curs tradiţional: prezenţa. Chiar şi în cazul materiilor mai tehnice, cum ar fi introducerea în calculul infinitezimal, studenţii care participă online la cursuri obţin rezultate mai bune atunci când programa de învăţământ include şi întâlniri faţă în faţă.33 Coordonatorul unui studiu realizat în cadrul Universităţii Columbia, care a comparat învăţământul online cu cel fizic, a ajuns la următoarea concluzie: „Interacţiunea şi susţinerea reciprocă sunt aspectele care îi ajută în cea mai mare măsură pe studenţi să termine cu succes un curs online“34.
Andrew Ng – cofondator al companiei Coursera, iniţiativă de tip MOOC
dezvoltată la Stanford – spune deschis care este avantajul cursurilor fizice spre deosebire de MOOC-uri: „abilităţile noncognitive“. În mediul online, nu putem deprinde „munca în echipă, deontologia sau capacitatea de control a anxietăţii“. În opinia lui Ng, asta ne învaţă sala de clasă.35 Udacity, o altă
iniţiativă online marca Stanford, a arătat că studenţii se descurcă mult mai bine la cursurile fizice decât la cele online, astfel încât şi-a redirecţionat eforturile către formarea profesională.
În zilele noastre, studenţii au dificultăţi de comunicare. Logic ar fi să îi determinăm să ia parte la conversaţii. Cu cât ne gândim mai mult la tehnologia educaţională, cu toate dotările ei, cu atât revenim mai rapid la rolul esenţial al conversaţiei. Când Lawrence Summers, fost rector al Universităţii Harvard, a fost întrebat care este cea mai mare provocare cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior, acesta a răspuns: „Mă
