poată gândi singuri. Dacă oamenii vor căuta constant validarea celorlalţi, nu vor reuşi să capete suficientă încredere pentru a se dezvolta în plan creativ.
Acesta este unul dintre motivele pentru care meditaţia a devenit atât de populară în domeniul afacerilor: îi încurajează pe oameni să petreacă timp singuri. Este o modalitate de a fi împăcaţi cu noi înşine într-o lume conectată în exces la internet.
O băutură şi o strângere de mână
În timp ce mă documentam pentru această carte, am discutat cu sute de oameni de afaceri şi de fiecare dată le-am adresat această întrebare: „În afacerea dumneavoastră, când este necesară conversaţia faţă în faţă? Când nu mai e suficientă comunicarea electronică?“
Răspunsurile sunt prompte şi fără prea multă ezitare: avem nevoie de o conversaţie faţă în faţă pentru a stabili raporturi de încredere, pentru a vinde ceva, dar şi pentru a încheia o afacere. Un director executiv spunea că e nevoie de ea atunci când trebuie să descopere „sursa problemei“. E nevoie de o discuţie faţă în faţă atunci când cineva ne minte. Unii au povestit cum s-au folosit de e-mail într-una dintre situaţiile enumerate şi că lucrurile nu au decurs bine.
Specialiştii din sectorul serviciilor sunt interesaţi în mod special de această întrebare. Succesul avocaţilor, al contabililor, al consultanţilor şi al bancherilor depinde de capacitatea acestora de a afirma că fac ceva diferit faţă de toţi ceilalţi profesionişti din domeniu. Nu îşi doresc ca serviciile lor să devină nişte simple mărfuri. Cea mai bună modalitate de a evita să fie consideraţi o simplă marfă este de a dezvolta o relaţie, iar pentru asta este nevoie de conversaţie.
Janeen Hilmar, manager în vârstă de 40 de ani de la ReadyLearn, face o
analogie cu un film Disney pentru a-şi exprima neliniştea cu privire la transformarea într-o marfă: „În filmul de animaţie Incredibilii, răufăcătorul vrea să scape de toţi supereroii pentru că nimeni nu ar mai fi special dacă
toată lumea ar avea puteri. Din punctul meu de vedere, aceasta este esenţa problemei: dacă nu ne putem diferenţia de ceilalţi prin nimic, atunci tehnologia nu ne ajută decât să ne mişcăm mai repede, transformându-ne însă în nişte anonimi; ne face pe toţi la fel“.
Teama de a ajunge la stadiul de marfă este una dintre neliniştile lui Audrey Lister cu privire la viitorul firmei ei de avocatură. Aceasta se teme că, dacă tinerii asociaţi nu-şi vor dezvolta relaţii, produsul lor va fi imposibil de distins faţă de cel al avocaţilor de peste drum: „Avocaţii de vizavi sunt foarte, foarte buni. Îţi păstrezi clienţii datorită încrederii clădite de-a lungul mai multor ani de întâlniri faţă în faţă, nu pentru că le scrii e-mailuri“.
În jurul acestei convingeri şi-a construit afacerea John Borning, directorul executiv al unei mari firme de securitate din Los Angeles. Atunci când mai mulţi consultanţi în domeniul afacerilor l-au îndemnat să-şi extindă compania de succes în întreaga ţară, Borning şi-a dat seama că
posibilitatea de a se întâlni cu clienţii şi de a înţelege personal nevoile acestora îi poate oferi un avantaj competitiv într-o piaţă supraaglomerată.
Borning mi-a amintit însă că, uneori, indiferent de ceea ce faci, te poţi simţi ca o marfă din cauză că, brusc, cineva te tratează astfel – de exemplu, refuzând o conversaţie. În timpul întâlnirii noastre, Bornind mi-a spus că
trebuie să se retragă preţ de câteva minute pentru a vorbi la telefon. Când s-a întors, aproximativ zece minute mai târziu, şi-a cerut scuze. Tocmai încheiase o afacere importantă, iar la telefon vorbise cu noul lui partener.
Cu toate acestea, Borning avea mai degrabă un aer abătut decât vesel.
A încercat să-mi explice ce anume îl deranjează. Noul lui partener lucrează la doar câteva străzi distanţă. Borning îi propusese să iasă
împreună la un pahar sau la cină, fie în ziua respectivă după program, fie mai târziu în cursul săptămânii. Îşi dorea să sărbătorească succesul lor şi să
planifice următorii paşi. Colegul nu numai că l-a refuzat, dar nici nu a sugerat vreo întâlnire ulterioară. Borning rezumă astfel schimbul lor de replici: „Mi-a spus: «Hai să vorbim în scris»“.
Borning a menţionat complexitatea parteneriatului de afaceri pe care erau pe punctul de a-l lansa. Nu era mulţumit. Deja îşi imagina şiruri nesfârşite de e-mailuri din partea unui partener care nu voia să dea startul colaborării lor cu un pahar şi o strângere de mână.
7. Boston Consulting Group (n. tr.).
CALEA SPRE PROGRES
Viaţa publică
Ce anume uităm atunci când vorbim prin intermediuldispozitivelor?
Accesezi site-ul şi faci donaţie – asta satisface cerinţa de a lua parte la conversaţie. —un participant la mişcarea online #StopKony
Viaţa în noul peisaj digital ne provoacă din poziţia de cetăţeni. Deşi internetul ne oferă instrumente unice pentru a ne informa şi a ne mobiliza, atunci când ne confruntăm cu o problemă socială care ne frământă suntem tentaţi să ne retragem în ceea ce aş numi realitatea online. Acolo, putem alege să urmărim doar persoanele cu care suntem de acord şi să împărtăşim doar ideile pe care credem că urmăritorii noştri vor să le audă.1
Acolo, lucrurile sunt mai simple sau măcar le putem face să pară simple.
În această lume fără complicaţii, suntem obişnuiţi cu sentimentul că reuşim să facem lucrurile bine – există deja generaţii întregi care s-au obişnuit cu satisfacţia pe care o oferă succesul într-un joc sau într-un „nivel“, precum şi cu satisfacţia de a obţine un nou dispozitiv. Această istorie a reuşitei facile este doar una dintre modalităţile în care viaţa digitală ne modelează o nouă
identitate publică. Ea ne condiţionează să vedem lumea ca pe o serie de situaţii de criză care cer o reacţie imediată. În acest context, ne vine uşor să
sărim peste conversaţiile importante. Ce să fi dus oare la această problemă?
Care sunt părţile interesate? Care este situaţia pe teren? În fond, pe teren nu se găsesc niciodată soluţii simple, ci numai fricţiuni, complexitate şi antecedente.
Când lumea calculatoarelor se afla începuturi, foloseam metafora celui de-al doilea sine pentru a descrie lucrurile care apăreau pe ecran, întrucât că
am observat cum obişnuiau oamenii să se oglindească în dispozitive. Se uitau la monitor şi se simţeau stăpâni pe ei. Ecranul în sine reprezenta o
nouă modalitate de confirmare a identităţii prin intermediul aplicaţiilor alese, dar şi prin intermediul conţinutului creat. Bineînţeles, lucrurile au rămas neschimbate până în ziua de azi, însă acum există un fenomen paralel şi mai puţin transparent. Acum ştim că viaţa noastră online creează dubluri digitale în urma acţiunilor noastre (nu ştim care) la care reacţionează
algoritmii (nu ştim cum). Viaţa noastră a ajuns să fie „sondată“ pentru a găsi indicii cu privire la dorinţele noastre, dar atunci când ni le reflectă
înapoi, ecranele seamănă adesea cu nişte oglinzi sparte.
Starea de urgenţă
Elizabeth, absolventa Facultăţii de Studii Economice care avea probleme cu multitasking-ul, mi-a povestit despre implicarea ei în discuţiile online legate de politică. În 2012, unii activiştii online – mai exact, un grup numit Invisible Children, Inc. – au făcut publice atrocităţile lui Joseph Kony, fondatorul Armatei de Rezistenţă a Domnului, care opera în Uganda, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo şi Republica Centrafricană.
Activiştii au realizat un videoclip de treizeci de minute care arată cum Kony se foloseşte de copii soldaţi. Videoclipul le cerea oamenilor să trimită bani pentru nişte afişe cu chipul lui Kony pe ele. În data de 20 aprilie, în cadrul campaniei „Cover the Night“, afişele urmau să fie amplasate pe peluze şi pe diferite clădiri. Organizatorii au spus că acest lucru avea să îl facă faimos pe Kony, exercitând asupra lui o presiune morală care să pună capăt domniei terorii.
Lansat la data de 5 martie 2012, videoclipul a strâns până în luna iulie a aceluiaşi an peste 91 de milioane de accesări pe YouTube şi peste 18
milioane pe Vimeo. În zilele care au urmat lansării, 58% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani au declarat că auziseră de el. Elizabeth locuia în Statele Unite când a apărut videoclipul. S-a simţit imediat legată de tragedia poveştii şi s-a implicat în mişcarea online.
