suferă. Diferența este: cine îi face să sufere? Cum pot să
îmbunătățească situația? Cine trebuie să fie învinovățit pentru că-i face pe bărbați să sufere?
A pufnit pe nas înainte să continue: Ia gândește-te un pic.
Sunt puși pe un piedestal din clipa în care au venit pe lume, numai că ei nu-și dau seama. De câte ori au nevoie de ceva, mamele lor vin fuguța. Sunt învățați să creadă că penisul îi face superiori și că femeile există doar ca ei să le folosească
după bunul lor plac. Apoi ies în lume, unde totul se învârtește în jurul lor și al sculei lor. Și femeile sunt cele care trebuie să
facă treaba să meargă. Până la urmă, de unde vine suferința pe care o simt bărbații? După părerea lor, de la noi. E în întregime vina noastră – dacă n-au prieteni, dacă sunt faliți ori șomeri, orice o fi, dau vina pe femei pentru toate eșecurile lor, toate problemele lor. Acum gândește-te la femei. Indiferent cum o iei, cine e răspunzător, de fapt, pentru cele mai multe dintre suferințele femeilor? Din unghiul ăsta, cum ar putea un bărbat și o femeie să vadă vreodată lucrurile în același fel? E
imposibil din punct de vedere structural.
Rika a scos un hohot de râs exasperat. Peste câteva clipe a vorbit mai departe:
— Şi apoi sunt adevărații ticăloși, ca fostul meu soț. Se firitisea singur că e mult mai bun decât toți bărbații ăia.
„Cunosc durerea pe care o suferă femeile, am numai respect pentru ele. Am scris lucrări despre asta, știu unde sunt toate terenurile minate”. „Autoarea mea preferată e Virginia Woolf”
și toate astea… Şi, la dracu’, mare brânză, nu? În loc să-ți cânți singur osanale, ce-ar fi să te ocupi de spălat rufe, cumpărături, gătit, curățenie? Şi, apropo, nu doar o dată pe lună.
Am râs.
— Dar, crede-mă, a continuat Rika, râzând și ea. O să vină
o vreme când femeile n-o să mai facă plozi. Sau, știu eu, o să
ajungem într-un punct în care întreaga procedură va putea fi separată de trupul femeii, și vom privi înapoi ca la un episod nefericit din istoria omenirii la vremurile în care femeile și bărbații încercau să trăiască împreună și să-și facă familii.
Kura a venit cu cartea ei de colorat. Rika și-a dat capul pe spate, ca și cum ar fi fost complet uluită.
— Altă capodoperă! Opera unui geniu! Natsu, nici măcar
să nu te uiți. E așa de frumos, că o să te omoare.
Apoi, ducându-și mâna la inimă, s-a răsturnat într-o parte.
Kura a râs, copleșită de bucurie la această reacție, și s-a repezit înapoi în colțul camerei.
— Zilele trecute am văzut ceva la televizor, a spus Rika ridicându-se. Luau un interviu unei femei din alt secol. Avea o sută nouă sau o sută zece ani. Cu adevărat pe acolo. Şi reporterul o întreabă: „Care e secretul longevității?” Ştii ce-a zis? „Ține-te departe de bărbați”. Păi, are dreptate, știi?
Rika era grozav de amuzantă.
— Locuim aici doar noi două, și simt că așa trebuie. Poate că sunt părtinitoare, și ce dacă? Am terminat-o cu bărbații.
Nu-mi spun absolut nimic. Nu că n-aș suporta să fac sex sau așa ceva, dar, ca să fiu sinceră, niciodată nu m-am dat în vânt după asta. Presupun că nu suntem prea diferite, tu și cu mine.
— Dacă te gândești la asta, am zis, așa era când eram mai tinere. Sexul nu era ceva important, n-avea cu adevărat un rol în viețile noastre. N-avea importanță dacă erai sau nu femeie.
Atâta doar că pentru mine lucrurile au rămas așa. E ca și cum o parte din mine n-a mai crescut. Totuși, nu cred că e ceva ciudat sau neobișnuit în asta. Iată de ce uneori trebuie să mă
întreb: „Sunt cu adevărat femeie?” Cum spuneam, am trupul unei femei, știu asta. Dar am și mintea unei femei? Simt ca o femeie? Nu pot spune cu siguranță nici da, nici nu. Adică, ce presupune de fapt să simți ca o femeie? Nu sunt sigură că asta are vreo legătură cu ce simt în privința sexului, dar ar trebui.
— Hmm.
— Când eram mai tânără, vorbeam cu prietenele despre sex și despre toate astea. Despre cum mă simțeam. Că în momentele alea îmi doream să mor. Ele îmi spuneau tot felul de lucruri. Că le pare rău pentru mine. Că poate ceva nu e în ordine cu mine. Sau poate că m-aș simți altfel dacă aș avea parte de o partidă de sex ca lumea. Însă nu le ascultam.
N-avea nimic de-a face cu asta.
— Păi, e la fel când îmbătrânești, nu-i așa? Poate că unele femei o fac încă la șaptezeci sau optzeci de ani, dar nu majoritatea, nu? Nu știu. La un moment dat trebuie să devină
imposibil. În viitor, întrucât medicina progresează și viețile ni
se prelungesc, vom fi bătrâni o perioadă de timp și mai mare din viața noastră. Ceea ce înseamnă mai mult timp fără sex.
Ne-am dus în bucătărie, am deschis altă bere și ne-am umplut una alteia paharul. Rika l-a băut pe al ei dintr-o suflare, apoi a zâmbit și mi l-a întins să-i mai pun. L-am băut și eu pe al meu, și ea mi l-a umplut la loc.
Și-a șters cu dosul mâinii sudoarea de pe frunte.
— E cald aici, nu? O să dau aerul condiționat la o temperatură mai mică.
Kura era în camera cu tatami, absorbită de ceea ce desena.
— Așadar, am zis. Există băncile de spermă.
— Oho. Ochii Rikăi s-au lărgit, scânteind. În Japonia?
Credeam că sunt toate în străinătate.
