Apoi adăugă, cu tonul unei mame ce se adresează copilului său:
— N-o să ţi se întâmple nimic rău cât timp voi fi aici. Ştii asta?
Shadow tuşi încă o dată. Închise ochii – doar pentru o clipă, se gândi el –, dar când îi deschise din nou, luna apusese şi el era singur.
Un bubuit în cap, mai puternic decât durerea migrenei, mai puternic decât orice durere. Totul se dizolvă în fluturi micuţi care zburau în jurul său ca o furtună de nisip multicolor, care se evaporară apoi în noapte.
Cearşaful alb înfăşurat în jurul cadavrului de la baza copacului flutura zgomotos în bătaia vântului dimineţii.
Bubuitul încetă. Totul încetini. Nu mai rămăsese nimic care să-l facă să continue să respire. În piept, inima îi încetă să
bată.
Bezna în care pătrunse de data asta era profundă, luminată de o singură stea. Era bezna finală.
CAPITOLUL ŞAISPREZECE
Ştiu că se trişează. Dar e singurul joc din oraş.
CANADA BILL JONES
Copacul dispăruse, lumea dispăruse, cerul cenuşiu de deasupra lui dispăruse. Cerul avea acum culoarea miezului de noapte. Deasupra sa lucea o singură stea, rece, o luminiţă
ce clipea, şi nimic altceva. Făcu un singur pas şi fu gata să
se poticnească.
Shadow se uită în jos. În stâncă fuseseră tăiate trepte ce duceau jos, trepte atât de uriaşe, încât putea să-şi închipuie că fuseseră cioplite de uriaşi care coborâseră pe ele cu mult timp în urmă.
Coborî din treaptă în treaptă, pe jumătate sărind, pe jumătate căzând. Trupul îl durea, dar era durerea lipsei de exerciţiu, nu durerea chinuitoare a trupului care atârnase în copac până când murise.
Observă, fără să fie surprins, că era îmbrăcat – în blugi şi tricou alb. Era desculţ. Avea o senzaţie profundă de deja-vu.
Aşa fusese îmbrăcat atunci când intrase în apartamentul lui Cernobog, în noaptea în care Zoria Polunocinaia venise la el şi-i povestise despre constelaţia numită Carul lui Odin. Apoi luase luna de pe cer pentru el…
Ştiu, deodată, ce avea se se întâmple în continuare. Zoria Polunocinaia avea să fie acolo.
Zoria îl aştepta la capătul scării. Pe cer nu se vedea pic de lună, dar femeia era scăldată în razele lunii – părul ei alb avea culoarea lunii, purta aceeaşi cămaşă de noapte din dantelă şi bumbac pe care o purtase în noaptea aceea în Chicago.
Îi zâmbi când îl văzu, şi se uită în jos ca şi cum ar fi fost stânjenită, apoi zise:
— Salut.
— Salut, zise şi Shadow.
— Cum te simţi?
— Nu ştiu. Cred că-i un alt vis ciudat din copac. Am tot avut vise nebuneşti după ce-am ieşit din închisoare.
Figura femeii era argintată de razele lunii (deşi pe cerul negru nu se vedea nici urmă de lună, iar aici, la capătul scării, nu se mai zărea nici steaua aceea singuratică), şi ea arăta solemnă, dar vulnerabilă.
— Vei primi răspuns la toate întrebările, dacă asta doreşti, spuse ea. Dar după ce vei afla răspunsurile, nu vei putea să
le mai uiţi vreodată. Trebuie să înţelegi asta.
— Am înţeles, zise el.
În spatele femeii, cărarea se bifurca. El ştia că urma să
decidă pe care dintre cărări avea să meargă. Însă înainte de asta trebuia să facă un anumit lucru. Căută în buzunarul pantalonilor şi fu uşurat simţind greutatea familiară a monedei. O scoase, o ţinu între degetul mare şi arătător – un dolar din 1922, cu efigia Statuii Libertăţii.
— E al tău, zise el.
Atunci îşi aminti că hainele lui erau, de fapt, la poalele copacului. Femeile le puseseră în sacul din care scoseseră
funiile, apoi legaseră sacul şi cea mai înaltă dintre femei pusese peste el o piatră grea, ca să nu-l împingă vântul. Ştia deci că dolarul se afla în buzunarul pantalonilor din sacul acela, sub piatră. Dar simţea moneda în mână, la intrarea în lume subpământeană.
Zoria luă dolarul din palma lui cu degetele ei subţiri.
— Mulţumesc, zise ea. Ţi-ai cumpărat de două ori libertatea cu banul acesta. Iar acum el îţi va lumina calea în locurile întunecoase.
Apoi strânse dolarul în mână, după care se întinse şi-l aşeză în aer, cât de sus reuşi să se întindă. După aceea îi dădu drumul. În loc să cadă, moneda pluti în sus, până
ajunse la o jumătate de metru deasupra capului lui Shadow.
Nu mai era o monedă de argint. Doamna Libertate şi coroana ei cu vârfuri ascuţite dispăruseră. Figura de pe monedă era cea a lunii palide de pe cerul de vară, era acea figură care se umplea de mări şi de cratere întunecate, de simple umbre
întâmplătoare, dacă te uitai cu atenţie la ea.
