încet pe esplanadă, dezmorţindu-şi picioarele după lungul drum cu maşina. Hainele îl stânjeneau încă, deşi se uscaseră

pe corpul său, iar ghetele cele noi îl strângeau. Trecu pe lângă un telefon public. Sună la informaţii şi obţinu numărul.

Persoana care-i răspunsese îl anunţă că nu era acolo, probabil se afla încă la cafenea.

În drum spre cafenea, Shadow se oprise ca să cumpere flori.

Ajunsese la cafenea, traversase strada, stătuse în uşa unui anticariat şi privise.

Localul se închidea la ora opt, iar la opt şi zece Shadow o văzu pe Sam Black Crow ieşind din cafenea în compania unei femei mai scunde decât ea, care avea părul – de o nuanţă

aparte de roşu – strâns într-o coadă. Cele două se ţineau de mână, de parcă acest gest simplu le-ar fi ajutat să înfrunte întreaga lume, şi discutau – sau, mai bine zis, Sam vorbea, iar prietena ei asculta. Shadow se întrebă ce povestea Sam, pentru că zâmbea în timp ce vorbea.

Cele două femei traversară strada şi trecură pe lângă

Shadow. Fata cu părul prins în coadă trecu la câţiva centimetri de el, Shadow ar fi putut s-o atingă fără nicio dificultate. Iar cele două tinere nu-l observară.

Le privi cum se îndepărtează şi simţi cum în interiorul său vibrează o coardă.

Fusese un sărut minunat, îşi spuse Shadow, dar Sam nu se uitase niciodată la el aşa cum se uita la fata aceea cu

codiţă. Şi nici nu avea să se uite.

— Ce naiba, există Peru! îşi zise el. Şi El Paso. Întotdeauna există ceva.

Apoi alergă după fete şi puse florile în mâna lui Sam. Apoi fugi repede, ca să nu i le poată da înapoi.

După aceea urcă pe colină, unde-şi lăsase maşina, şi porni spre Chicago. Merse încet, fără să depăşească viteza legală.

Îi mai rămăsese un singur lucru de făcut.

Nu avea de ce să se grăbească.

Petrecu noaptea într-un Motel 6. Dimineaţa îşi dădu seama că hainele sale miroseau precum fundul lacului. Se îmbrăcă totuşi cu ele, zicându-şi că n-o să le poarte multă

vreme.

Îşi plăti camera, apoi merse spre clădirea din gresie, pe care o găsi fără nicio dificultate. Era mai mică decât şi-o amintea.

Urcă pe scări – nu prea repede, pentru că asta ar fi însemnat că se grăbea să-şi întâlnească moartea, dar nici prea încet, pentru că asta ar fi însemnat că îi este frică.

Cineva făcuse curăţenie pe scară – pungile de gunoi dispăruseră. Locul acela mirosea acum a clor, a dezinfectant, şi nu a zarzavaturi stricate.

Uşa vopsită în roşu, de la capătul scărilor, era larg deschisă, iar aerul mirosea a mâncare veche. Shadow ezită, apoi apăsă pe butonul soneriei.

— Vin! strigă o femeie, iar blonda cea mititică precum un pitic, Zoria Utreniaia, ieşi din bucătărie şi se repezi spre el, ştergându-şi mâinile de şorţ.

Shadow îşi dădu seama că femeia arăta altfel. Arăta fericită. Avea obrajii roşii iar ochii ei bătrâni scânteiau. Când îl văzu, rămase cu gura căscată, apoi strigă:

— Shadow! Te-ai întors!

Alergă spre el, cu braţele întinse. Shadow se aplecă şi o îmbrăţişă, iar ea îl sărută pe obraz.

— Ce bine-mi pară să te revăd! zise ea. Iar acum trebuie să

pleci.

Shadow intră în apartament. Toate uşile din locuinţă erau

larg deschise (cu excepţia celei aparţinând Zoriei Polunocinaia, dar acest lucru nu-l surprinse). Văzu că şi ferestrele erau deschise. O briză uşoară bătea pe coridor.

— Faceţi curăţenie? o întrebă el pe Zoria Utreniaia.

— Aşteptăm un oaspete, îi explică ea. Acum trebuie să

pleci. Dar mai întâi, nu vrei o cafea?

— Am venit să-l văd pe Cernobog, zise Shadow. A sosit timpul.

Zoria Utreniaia clătină violent din cap.

— Nu, nu, nu vrei să-l vezi. Nu-i o idee bună.

— Ştiu, zise Shadow. Dar am învăţat un singur lucru în perioada în care am avut de-a face cu zeii – dacă ai încheiat o înţelegere, respect-o. Zeii pot să încalce oricâte reguli vor. Noi nu putem. Chiar dacă aş încerca să plec de aici, picioarele m-ar aduce înapoi.

— Adevărat, zise bătrâna, muşcându-şi buza inferioară.

Dar astăzi pleacă. Întoarce-te mâine. Atunci el va fi plecat deja.

— Cine-i acolo? întrebă o voce de femeie din celălalt capăt al coridorului. Zoria Utreniaia, cu cine vorbeşti? Nu pot să

întorc singură salteaua!

Shadow merse până la capătul culoarului şi zise:

— Bună dimineaţa, Zoria Vecerniaia. Îmi daţi voie să vă

ajut?

Femeia din încăpere scoase un ţipăt şi scăpă salteaua din mâini, din cauza surprizei.

Dormitorul era plin de praf. Praful acoperea orice suprafaţă, de lemn sau de sticlă. Fire de praf dansau în raza de soare care pătrundea prin fereastra deschisă, deranjate de briza ce bătea din când în când şi de fâlfâitul leneş al perdelei de dantelă îngălbenită.

Shadow îşi reaminti încăperea. Fusese camera în care dormise Wednesday, în noaptea aceea. Camera lui Belobog.

Zoria Vecerniaia se uită la el şi spuse:

— Trebuie să întoarcem salteaua.