E ora patru dimineaţa şi se pomeneşte într-un hotel-cazinou care nu mai e la modă de treizeci de ani, dar care mai funcţionează încă până mâine – sau pentru alte şase luni –, când va fi dărâmat şi în locul lui va fi construit un nou palat al plăcerilor, iar cel vechi va fi uitat. Nimeni nu-l cunoaşte, nimeni nu şi-l aminteşte pe omul în costum cenuşiu, însă barul din hol e liniştit, aerul e albastru din cauza fumului vechi de ţigară, iar cineva e pe cale să piardă mai multe milioane de dolari la un joc de pocher ce are loc într-un apartament de la etaj. Omul în costum cenuşiu se aşază la bar, la câteva etaje sub locul în care are loc jocul, şi este ignorat de chelneriţă. Se aude o

versiune comercială a melodiei „Why Can’t He Be You?”, aproape subliminal. Cinci imitatori ai lui Elvis Presley, îmbrăcaţi în costume de paraşutişti, fiecare de altă culoare, se uită la televizorul de la bar, urmărind o partidă de fotbal american difuzată în reluare.

Un bărbat solid, într-un costum cenuşiu-deschis, se aşază la masa omului în costum cenuşiu, iar chelneriţa – care-i prea slabă ca să fie frumoasă şi prea suferindă de anorexie ca să

poată lucra la Luxor sau la Tropicana, şi care îşi număra minutele rămase până la terminarea serviciului – îl observă, deşi nu-l observase pe omul în costum cenuşiu, vine drept la el şi-i zâmbeşte. Bărbatul rânjeşte la rândul său cu gura până la urechi.

— Draga mea, eşti o adevărată încântare, o plăcere pentru ochii mei bătrâni, zice el, iar chelneriţa, simţind că o aşteaptă

un bacşiş zdravăn, îi zâmbeşte şi ea cu gura până la urechi.

Bărbatul în costum cenuşiu-deschis comandă un Jack Daniel’s pentru el şi un Laphroaig cu apă pentru cel în costum cenuşiu-închis de lângă el.

— Ştii, zice bărbatul în costum cenuşiu-deschis atunci când sosesc băuturile, cel mai frumos vers din istoria ţării ăsteia blestemate a fost spus de Canada Bill Jones în 1853, în Baton Rouge, când a fost curăţat complet la un joc de faro trucat.

George Drool, care, ca şi Canada Bill, nu era omul care să nu profite de posibilitatea de a jumuli un fraier, l-a tras deoparte pe Bill şi l-a întrebat dacă nu şi-a dat seama că jocul fusese măsluit. Iar Canada Bill a oftat, a ridicat din umeri şi a zis:

„Ştiu. Dar e singurul joc din oraş”. Şi s-a întors înapoi la masa de joc.

Ochi negri îl priviră cu neîncredere pe bărbatul în costum cenuşiu-deschis. Omul în costum cenuşiu-închis spuse ceva.

Bărbatul în costum cenuşiu-deschis – care avea o barbă

roşcată ce începuse să încărunţească – răspunse, după ce clătină din cap:

— Uite ce-i, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în Wisconsin. Dar am reuşit să vă scot cu bine din povestea aia, nu-i aşa? Nimeni n-a păţit nimic.

Omul în costum cenuşiu-închis sorbi puţin Laphroaig cu apă,

savurând gustul mocirlos, aroma de mlaştină a băuturii. Apoi întrebă ceva.

— Nu ştiu. Lucrurile se mişcă mai repede decât mă

aşteptam. Toţi au ceva cu puştiul pe care l-am angajat ca să-mi facă diferite comisioane. L-am lăsat afară, aşteaptă în taxi.

Eşti gata?

Omul în costum cenuşiu-închis răspunse.

Bărbatul cu barbă clătină din cap.

— N-a mai fost văzută de două sute de ani. Dacă n-a murit, atunci s-a retras.

Celălalt spuse ceva.

— Uite ce-i, zise bărbosul, dându-şi pe gât paharul de Jack Daniel’s. Implică-te, fii acolo când o să am nevoie, şi o să am grijă de tine. Ce vrei? Soma78? O să-ţi dau o sticlă de soma.

Adevărată.

Omul în costum cenuşiu-închis se mulţumi să se uite la el.

Apoi dădu din cap, fără chef, şi avu ceva de comentat.

— Sigur că sunt, zise bărbosul cu un zâmbet tăios. La ce te aşteptai? Priveşte lucrurile şi din acest punct de vedere: e singurul joc din oraş.

Apoi întinse o mână mare ca o labă, strânse mâna bine îngrijită a celuilalt şi plecă.

Chelneriţa cea slabă se întoarse, uimită: la masa din colt stătea un singur om, un bărbat brunet, bine îmbrăcat, într-un costum cenuşiu-închis.

— Vă simţiţi bine? întrebă ea. Prietenul dumneavoastră se mai întoarce?

Bărbatul cu păr negru oftă şi-i spuse că prietenul său nu se mai întoarce şi că nu va fi plătită nici pentru timpul pierdut, nici pentru osteneala ei. Apoi, văzându-i durerea din ochi şi făcându-i-se milă de ea, examină firele de aur din minte, privi matricea, urmări banii până descoperi un nod şi-i spuse că

dacă va fi la intrarea în Insula Comorilor la ora şase dimineaţa, la treizeci de minute după ce-şi va termina programul de lucru, va întâlni un oncolog din Denver care abia 78 Soma – băutură rituală a indo-iranienilor antici şi băutură mitologică a zeilor acestora.

câştigase patruzeci de mii de dolari la zaruri şi care avea nevoie de un mentor, de un partener, de cineva care să-l ajute să cheltuiască totul în patruzeci şi opt de ore, înainte să ia avionul spre casă.

Cuvintele se evaporară în mintea chelneriţei, dar o făcură

fericită. Oftă şi-şi spuse că individul de la masa din colţ o tulise şi nu-i dăduse bacşiş. Îi trecu prin minte ca atunci când va ieşi din schimb să nu se ducă direct acasă, ci să meargă la Insula Comorilor. Dar, dacă ar fi întrebat-o cineva de ce voia să facă asta, n-ar fi ştiut să spună de ce.

— Cine era tipul cu care te-ai întâlnit? întrebă Shadow, în timp ce se întorceau la aeroportul din Las Vegas.

În aeroport erau automate pentru jocuri. Chiar şi la ora aceea a dimineţii, oamenii stăteau în faţa lor, îndopându-le cu monede. Shadow se întrebă dacă indivizii aceia părăsiseră

vreodată aeroportul. Poate coborâseră din avion, merseseră

până în clădirea aeroportului şi se opriseră acolo, prinşi în capcană de imaginile care se roteau şi de luminile scăpărătoare, urmau să vâre în maşinării toţi banii pe care-i aveau, apoi, după ce nu le va mai fi rămas nimic, urmau să

se răsucească pe călcâie, să urce în avion şi să se întoarcă

acasă.

Apoi îşi dădu seama că se gândise la altceva tocmai în clipa în care Wednesday îi povestea cine era individul în costum de culoare închisă pe care-l urmăriseră cu taxiul, şi că pierduse acele explicaţii.

— Deci o să se implice, zise Wednesday. O să mă coste o sticlă de soma.

— Ce este soma?

— O băutură.

Se urcară în avionul închiriat, în care erau doar ei şi trei oameni de afaceri prosperi şi cheltuitori, care trebuiau să fie înapoi la Chicago a doua zi dimineaţă.

Wednesday se făcu comod şi comandă un Jack Daniel’s.

— Felul meu de oameni îi văd pe cei de felul tău…

Ezită un moment, apoi continuă: