– Vezi ce trebuie să îndure o mamă? Ce mai face bunica voastră?
– Cum o știi.
A dat preocupată din cap.
– Ei, asta nu e rău, a spus.
A ieșit din cameră, împreună cu Kezia, iar Billy s-a trântit pe canapea, alături de Roy.
– Tot nebun cum te știu, șefule? Ce bine arăți! Bine hrănit, ca un taur de prăsilă! Cred că o duci tare bine în State.
– Nu mă plâng, i-a răspuns Roy. Ce mai e prin Mombasa? Aud că lucrezi la oficiul poștal.
– Câștig binișor, zise Billy ridicând din umeri. Nu e foarte solicitant, dar e o slujbă stabilă. Barry, să știi că fratele ăsta al tău a fost un adevărat rebel! adăugă el, întorcându-se cu fața la mine. Toți eram zănatici pe-atunci. Ne petreceam tot timpul alergând după vânat, nu-i așa, Roy? a mai zis el, plesnindu-l pe Roy peste picior și pufnind în râs. Ia zi, cum sunt femeile în America?
Roy a început să râdă și a părut ușurat când Salina și Kezia au adus cina.
– Vezi tu, Barry, tatăl tău și tatăl meu erau cam de aceeași vârstă, a spus Billy aranjându-și farfuria în față, pe măsuța cu picioare scurte. Erau foarte apropiați. Când Roy și cu mine eram mici, fiind tot cam de aceeași vârstă, am devenit și noi foarte apropiați. Taică-tu a fost un om grozav. Am fost mai apropiat de el decât de tata. Când dădeam de bucluc, mă duceam mai întâi la unchiul Barack. Iar Roy se ducea mai întâi la taică-meu, nu-i așa?
– Bărbații din familia noastră au fost mereu îngăduitori cu copiii altora, a spus Roy calm. N-au vrut să dea dovadă de slăbiciune în fața propriilor copii.
Billy l-a aprobat din cap și s-a lins pe degete.
– Cred că ai dreptate, Roy. Eu, unul, nu vreau să fac aceleași greșeli. Nu vreau să-mi tratez rău familia.
Folosindu-se de mâna curată, Billy a scos un portofel din buzunar și mi-a arătat o poză cu soția lui și cei doi copii.
– Jur, șefule, căsnicia te schimbă! Să mă vezi acum, Roy. Sunt atât de liniștit. Un adevărat familist. Sigur că am și eu limitele mele. Nevastă-mea știe că nu trebuie să mă contrazică. Tu ce zici, Sayid?
Mi-am dat seama că Sayid nu vorbise prea mult de când ajunsesem. Acum se spăla pe mâini și s-a întors spre Billy să-i răspundă.
– Eu nu sunt încă însurat, așa că n-ar trebui să-mi dau cu părerea. Dar recunosc că m-am gândit și eu la însurătoare. Și am ajuns la concluzia că problema cea mai serioasă în Africa este…
A făcut o pauză și s-a uitat în jur.
– Chiar relația dintre bărbați și femei. Noi încercăm să fim puternici, dar puterea noastră este adesea greșit orientată. Uite, cum e de exemplu chestia asta cu bărbații care au mai multe neveste. Părinții noștri au avut multe neveste, așa că și noi credem că ar trebui să procedăm la fel. Dar nu ne gândim la consecințe. Ce se întâmplă cu toate aceste femei? Devin geloase. Copiii nu sunt apropiați de tații lor. Este…
Sayid s-a oprit brusc și a zâmbit.
– Dar eu n-am nici măcar o nevastă, așa că n-ar trebui să mai vorbesc. Cine n-are experiență ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și să tacă.
– Achebe? am întrebat.
Sayid a râs și m-a strâns de mână.
– Nu, Barry. Astea sunt cuvintele mele.
Se lăsase deja întunericul. Le-am mulțumit Salinei și Keziei pentru mâncare, apoi l-am urmat pe Billy afară, pe o potecă îngustă. Ne-am plimbat așa, sub luna plină, până când am ajuns la o căsuță în geamul căreia se vedeau umbrele moliilor care zburau. Billy a bătut la ușă și ne-a deschis un bărbat scund, cu o cicatrice pe frunte; gura îi zâmbea, dar ochii îi erau ageri și vigilenți, de parcă ar fi fost atent să nu fie atacat pe nesimțite. În spatele lui, un alt bărbat, înalt, foarte slab, îmbrăcat în alb, cu cioc și mustață care îl făceau să semene cu un ascet indian. Amândoi ne-au strâns cu putere mâinile, vorbind într-o engleză stricată.
– Nepot la tine! a spus bărbatul cu păr alb, arătând spre el însuși.
Cel scund a început să râdă.
– Are părul alb, dar îți spune „unchiule“! Ha-ha! Îți place engleza asta? Hai, intrați.
Ne-au condus la o masă din lemn pe care era o sticlă fără etichetă, plină cu un lichid transparent, și trei pahare. Bărbatul cu păr alb a ridicat sticla, apoi a turnat cu grijă câte puțin în fiecare pahar.
– Mai bun decât whisky, Barry, a spus Billy, ridicând paharul. Face bine la potență.
A dat licoarea pe gât, iar Roy l-a urmat. Eu am simțit că-mi explodează pieptul, că stomacul meu este pulverizat cu bucăți de șrapnel. S-au umplut din nou paharele, dar Sayid n-a mai vrut să bea, așa că bărbatul cel scund mi-a oferit și paharul lui. Prin sticla paharului, chipul lui se vedea distorsionat.
– Mai mult?
– Nu acum, am răspuns, aproape să mă înec. Mulțumesc.
– Poate ai ceva și pentru mine? a întrebat bărbatul cu păr alb. Un tricou? Poate niște pantofi?
– Îmi pare rău, am lăsat tot bagajul în Alego.
Bărbatul cel scund zâmbea în continuare, ca și cum n-ar fi înțeles, și mi-a oferit încă un pahar. De data aceasta, Billy i-a dat mâna la o parte.
– Lasă-l în pace! i-a strigat Billy. O să bem mai târziu. Acum vrem să-l vedem pe bunicul nostru.
Cei doi ne-au condus într-o cameră mică din fundul casei. Acolo, în fața unei lămpi cu kerosen, ședea un bărbat, poate cel mai bătrân om pe care îl văzusem în viața mea. Avea păr alb ca neaua și pielea îi arăta ca un pergament. Stătea nemișcat, cu ochii închiși, cu brațele scheletice sprijinite de marginile fotoliului. Am crezut că doarme, dar când Billy a făcut un pas înainte capul bătrânului s-a înclinat în direcția noastră și am văzut practic imaginea în oglindă a chipului pe care îl văzusem cu o zi în urmă în Alego, în fotografia ștearsă de pe peretele bunicii.
Billy i-a explica cine venise să-l vadă, iar bătrânul a dat ușor din cap și a început să vorbească încetișor, cu voce tremurătoare ce părea a veni de sub podeaua camerei.
– Spune că se bucură că ai venit, mi-a tradus Roy. El e fratele bunicului tău și spune că-ți dorește numai bine.