― Poftim? a întrebat el, prudent.
― Copiii ei! am spus. Fiu' şi fiica ei! Banii ăştia le aparţin lor, nu mie! Ei sunt rudele cele mai apropiate! Io nu sunt decât o menajeră spurcată!
A urmat o pauză atât de lungă, încât am crezut că s-a întrerupt legătura; nici n-aş fi regretat. Sinceră să fiu, mă simţeam îngrozitor de slăbită. Eram pe punctu' de-a închide, când mi-a zis cu vocea aia plată şi stranie a lui:
― Nu ştiţi?
― Ce nu ştiu? am răcnit la el. Ştiu că avea un fiu pe nume Donald şi o fiică pe nume Helga!
Mai ştiu că se credeau prea ai dracu' de buni ca să vină pân' aici s-o vadă, cu toate că ea întotdeauna le ţinea camerele pregătite, da' bănuiesc că n-or să mai fie chiar atât de buni când s-o pune problema să-şi împartă o aşa grămadă de gologani, acu' c-a murit!
― Nu ştiţi? a repetat. Apoi a reluat ca şi cum s-ar fi adresat chiar lui însuşi. Cum de nu ştiţi, după ce-aţi lucrat atâta vreme pentru ea? Cum de nu? Să nu vă fi zis Kenopensky?
Şi până să apuc să intervin, a început să-şi răspundă singur la propriile-i întrebări.
― Normal că e posibil. Cu excepţia unei mici ştiri apărute într-un ziar local a doua zi, a reuşit să treacă totu' sub tăcere ― puteai s-o faci acu' treizeci de ani dacă aveai cu ce să plăteşti.
Nici nu ştiu dacă a existat măcar vreun anunţ mortuar. S-a oprit, apoi a spus ca cineva care tocma' a descoperit ceva nou ― ceva extraordinar ― despre o persoană pe care o cunoştea de-o viaţă întreagă. Vorbea despre ei de parcă ar fi fost vii, nu-i aşa? Toţi aceşti ani!
― Despre ce dracu' trăncăneşti? am urlat la el. Mă simţeam ca şi cum mi-ar fi coborât un lift până în stomac şi dintr-o dată tot felu' de lucruri ― mici amănunte ― au început să se potrivească în mintea mea. Nu mi-o dorisem, da' pân' la urmă tot s-a-ntâmplat. Sigur că vorbea despre ei de parcă ar fi fost vii! Sunt vii! El creează o companie în Arizona ― Golden West Associates! Ea concepe modele de rochii în San Francisco... Gaylord Fashions!
Numa' că Vera citea mereu romane istorice din alea ieftine în care femei cu rochii decoltate sărută bărbaţi dezbrăcaţi până la brâu, iar cărţile făceau parte din colecţia Golden West ― scria pe o foiţă aurie de pe copertă. Şi brusc mi-am amintit că se născuse într-un orăşel numit Gaylord, din Missouri. Voiam să cred că-i zicea altfel ― Galen sau poate Galesburg ―, da' îmi era imposibil. Însă fiica ei ar fi putut să denumească firma după orăşelu' în care se născuse maică-sa... mi-am spus io.
― Duduie Claiborne, a zis Greenbush cu o voce joasă şi agitată, soţul doamnei Donovan a murit într-un accident nefericit pe vremea când Donald avea cinşpe ani, iar Helga treişpe...
― Ştiu! am spus, ca şi cum aş fi dorit să-l fac să creadă că dacă aflasem asta, ştiam şi restu'.
― ...Şi, în consecinţă, relaţiile dintre doamna Donovan şi copii au devenit extrem de proaste.
Ştiam şi asta. Îmi amintesc că oamenii observaseră cât de tăcuţi fuseseră copiii când au apărut de Memorial Day pentru a-şi petrece vacanţa pe insulă ca de obicei şi cum câţiva au remarcat că nu-i mai puteai vedea pe toţi trei împreună, lucru deosebit de ciudat dacă luăm în considerare moartea neaşteptată a domnului Donovan din anu' trecut; în general, o chestie ca asta îi apropie pe oameni... Cu toate că în cazu' celor de pe insulă presupun că lucrurile nu stau tocmai aşa. Şi apoi mi-am mai adus aminte ceva, ceva ce-mi spusese Jimmy DeWitt la sfârşitu'
anului ăla
― În 1961, imediat după 4 Iulie, au avut o ceartă violentă într-un restaurant, am spus. Fata şi băiatu' au plecat a doua zi. Masculu' feroce ― vreau să zic Kenopensky ― i-a însoţit până pe continent în barca lor cu motor.
― Da. S-a întâmplat să aflu de la Ted Kenopensky motivu' pentru care s-au certat. Donald îşi luase cu o primăvară în urmă permisul de conducere, iar doamna Donovan îi cumpărase o maşină pentru ziua lui de naştere. Helga a spus că-şi doreşte şi ea una. Se pare că Vera ―
doamna Donovan ― a încercat să-i explice că era o idee tâmpită, fiin'că n-avea ce face cu o maşină fără carnet de conducere, pe care nu l-ar fi putut obţine până la cinşpe ani. Helga i-a replicat că asta nu se întâmpla decât în Maryland, şi nu în Maine, că aici ar fi fost posibil şi mai devreme, adică la paişpe ani... pe care deja îi împlinise. Există vreo şansă să fi fost adevărat,
duduie Claiborne, sau n-a fost decât o fantezie de adolescentă?
― Pe vremea aia era adevărat, da' cre' că acu' tre' să ai cel puţin cinşpe ani. Domnule Greenbush, maşina pe care i-a făcut-o cadou fiului ei a fost cumva... un Corvette?
― Da. Cum de-ai aflat asta, duduie Claiborne?
― Pesemne că am văzut vreo poză cu el cândva, am zis, fără să-mi aud nici io vocea îmi suna în minte vocea Verei. "Am obosit să-i mai văd pe ăia sub lumina lunii ridicând cu macaraua maşina Corvette", mi-a spus ea în timp ce zăcea pe trepte. "Am obosit să mai văd apa ţâşnind pe geamu' deschis de pe partea copilotului."
― Mă surprinde că a păstrat vreo fotografie. Vedeţi, dumneavoastră, Donald şi Helga Donovan au murit în acea maşină. S-a întâmplat în octombrie 1961, cu aproape un an după
decesul tatălui lor. Se pare că fata se afla la volan.
A continuat să vorbească, da' nu l-am mai ascultat; Andy, eram prea ocupată să-mi umplu mie golurile şi căpătasem o viteză atât de mare, încât presupun că pe undeva ştiusem dinainte c-au murit... Probabil că în adâncul meu fusesem convinsă permanent de asta. Greenbush mi-a zis că băuseră şi că mergeau cu mai mult de-o sută cincizăci de kilometri pe oră în clipa în care fata a greşit o curbă şi a intrat în dig; şi că pesemne amândoi pieriseră înainte ca maşina aia pretenţioasă de două locuri a lor să atingă pamântu'.
Mai zicea că şi ăsta fusese un accident, da' poate că io învăţasem mai mult decât el despre accidente.
Probabil şi Vera; poate că întotdeauna se gândise că cearta din vara aia nu fusese absolut deloc legată de faptu' că Helga avea să-şi ia sau nu permisu' de conducere în statu' Maine; ăsta nu fusese decât cel mai la îndemână pretext. Când McAuliffe m-a întrebat pe ce temă m-am contrazis cu Joe înainte ca el să mă strângă de gât, i-am răspuns că, în primu' rând, pe chestia banilor şi dup-aia a băuturii. Am observat că la suprafaţă, discuţiile dintre oameni sunt în general mult diferite de ceea ce se găseşte la baza lor şi s-ar fi putut ca în realitate motivu' pentru care se păruiseră atunci să fi fost povestea cu Michael Donovan de dinainte cu un an.
Ea şi masculu' feroce l-au ucis, Andy, ea s-a ocupat de tot, singuru' lucru pe care nu l-a făcut fiind să-mi spună mie. Nici n-au prins-o, da' câteodată ăia din familie deţin nişte piese de puzzle pe care legea nu le are. Cei ca Selena, de exemplu... şi poate ca Donald sau Helga Donovan. Mă tot întreb cum arătau în vara aia, înainte de a se certa în restaurantu' The Harborside şi de a-şi lua pentru ultima dată zboru' de pe insulă. M-am străduit să-mi amintesc ce expresie aveau ochii lor când se uitau la Vera, dacă semăna cu a Selenei, şi n-am reuşit. Poate că-mi trebuie mai mult timp, da' nici nu sunt nerăbdătoare să. aflu dacă înţelegeţi ce vreau să
zic.
Io ştiu că şaişpe ani era o vârstă prea mică pentru ca un copilaş neastâmpărat cu Don Donovan să-şi ia carnetu' de conducere ― a dracu' de mică ―, şi dacă mai pui şi maşina aia zburdalnică, obţii un paşaport pentru un dezastru. Vera avea suficientă minte încât să-şi dea şi ea seama, probabil că se pişa pe ea de frică. I-o fi detestat tatăl, da' pe fiu l-a iubit mai presus de orice. Sunt sigură. Şi totuşi, pân' la urmă, l-a lăsat. Aşa dură cum era, ea a băgat dinamita în buzunaru' lui, şi al Helgăi, după cum s-a văzut, pe vremea când încă nu se afla decât în liceu şi abia începuse să se bărbierească. Cred că se simţea vinovată, Andy. Şi poate îmi place să cred că
numai atât, nici nu vreau să mă gândesc că mai exista şi teamă la mijloc, că e posibil ca o pereche de copii bogaţi ca ei să-şi fi şantajat mama, folosindu-se de moartea tatălui, pentru a dobândi ceea ce-şi doreau. Nu prea îmi vine să cred... da' nu-i imposibil. Într-o lume în care un bărbat îşi pierde luni întregi încercând să se culce cu propria-i fiică, cred că orice e posibil.
― Sunt morţi, i-am spus lu' Greenbush. Asta vrei să-mi zici.
― Da.
― Sunt morţi de mai mult de treizăci de ani.
― Da, a repetat el.
― Şi tot ce mi-a povestit despre ei a fost minciună.
Şi-a dres încă o dată vocea ― omu' ăla este unu' dintre cei mai mari curăţători de gâturi, dacă punem la socoteală discuţia noastră de azi ―, iar când a vorbit din nou, devenise aproape uman.
― Ce v-a îndrugat despre ei, duduie Claibome?
