nu-l observă; după ce înşfăcase capsula, devenise iarăşi visătoare, uitându-se spre fereastră.
― Mintea ta, spuse ea. Creativitatea ta. La asta mă refeream.
De disperare, şi pentru că era singurul lucru la care se putuse gândi, el îi răspunse:
― Ştiu. Tu eşti cea mai înfocată admiratoare a mea.
De data aceasta ea nu numai că se încălzi. Se aprinse.
― Asta e! strigă ea. Exact asta e! Şi nu te-ai supăra dac-aş citi-o în spiritul ăsta. Spiritul... iubirii de admirator? Chiar dacă celelalte cărţi nu-mi plac la fel de mult cum îmi plac peripeţiile lui Misery?
― Nu, răspunse el şi închise ochii. Nu, fă din paginile manuscrisului pălării de hârtie, dacă asta vrei, dar... te rog ... mor aici...
― Eşti bun ― spuse ea duios. Ştiam eu că aşa trebuie să fiu. Doar citindu-ţi cărţile, ştiam cum trebuie să fii. Un bărbat care se poate gândi la Misery Chastain, prima dată să se gândească la ea şi apoi să-i dea viaţă. Nu putea fi altfel.
Pe neaşteptate, degetele ei se aflau în gura lui, şocant de familiare, murdar de bine venite. Supse capsulele dintre ele şi le înghiţi chiar înainte de a-şi duce paharul cu apă la gură.
― Exact ca un copil, spuse ea, dar el n-o putea vedea, fiindcă ochii îi erau încă închişi şi acum simţea înţepătura lacrimilor. Dar bun. Sunt atât de multe lucruri despre care aş vrea să te întreb... atât de multe pe care aş vrea să le ştiu.
Arcurile pocniră când ea se ridică de pe pat.
― O să fii foarte fericit aici, spuse ea şi, deşi inima i se strânse de groază pentru o clipă, Paul încă nu-şi deschisese ochii.
8
Alunecă. Fluxul veni şi el alunecă. În cealaltă cameră, televizorul funcţionă pentru o vreme şi apoi fu oprit. Câteodată pendula bătea şi el încercă să numere bătăile, dar tot timpul pierdea şirul.
I. V. Prin tuburi! De la asta sunt semnele alea de pe braţele tale.
Se ridică într-un cot, pipăi căutând lampa şi, când în cele din urmă o găsi, o aprinse. Se uita la braţele sale şi la încheietură, văzu vânătăile suprapuse, în nuanţe estompate de roşu şi ocru, fiecare având în mijloc o gaură plină cu sânge închegat, negru.
Se lăsă la loc pe spate, privind tavanul, ascultând vântul. Se afla aproape de vârful munţilor Great Divide, în toiul iernii, era împreună cu o femeie bolnavă mintal, o femeie care-l hrănise intravenos cât timp fusese inconştient, o femeie care, pare-se, avea o rezervă de narcotice, o femeie care nu anunţase pe nimeni că el se află acolo.
Aceste fapte erau importante, dar începu să realizeze că altceva era
mai important: mareea începuse iarăşi să se retragă. Începu să aştepte sunetul ceasului ei deşteptător, dintr-o cameră de la etaj. Nu va porni să
sune pentru încă mult timp, dar venise momentul ca el să înceapă să
aştepte să vină timpul.
Era nebună, dar el avea nevoie de ea.
Oh, sunt la mare ananghie, gândi el şi privi în gol tavanul în timp ce pe frunte începeau din nou să se adune broboanele de sudoare.
9
Dimineaţa următoare, i-a adus iarăşi supă şi i-a spus că a citit patruzeci de pagini din ceea ce ea numea "cartea-manuscris". I-a spus că
nu i se pare a fi la fel de bună ca celelalte cărţi ale lui.
― Este greu de urmărit. Tot sare înainte şi înapoi în timp.
― Tehnică, spuse el. ― Se găsea în faza dintre durere şi acalmie, deci era în stare să se gândească mai bine la ce spunea ea. ― Tehnică, asta-i tot. Despre asta e vorba. Subiectul... subiectul dictează forma.
Presupunea că, în mod vag, asemenea trucuri ale breslei sale ar putea s-o intereseze, chiar s-o fascineze, Dumnezeu ştie, tot aşa cum îi fascinaseră pe ascultătorii seminariilor scriitorilor unde, cu nişte ani buni în urmă, ţinuse din când în când prelegeri.
― Vezi tu, mintea băiatului e foarte confuză şi deci...
― Da! E foarte zăpăcită şi asta-i face mai puţin interesant. Nu ne interesant ― sunt sigură că tu nu poţi crea un personaj ne interesant ―
dar mai puţin interesant. Şi acele blasfemii! Fiecare al doilea cuvânt e o înjurătură! Nu are...
Căzu pe gânduri, hrănindu-l în mod mecanic cu supă, ştergându-i gura atunci când se scurgea o picătură de supă, aproape fără să se uite, aşa cum o dactilografă experimentată se uită rareori la clape; deci el ajunse la concluzia, fără să facă vreun efort, că ea fusese soră medicală.
Nu o doctoriţă, o nu!; doctorii nu ar fi ştiut când dai pe de lături sau nu ar fi fost în stare să prezică cu atâta exactitate pe unde se va prelinge picătura.
Dacă meteorologul care studia furtuna aceea ar fi fost numai pejumătate atât de bun în meseria lui cum e Annie Wilkes în a ei, nu m-aş
mai afla în încurcătura asta nenorocită, gândi el cu amărăciune.
― Nu are nobleţe! strigă ea brusc, sărind, aproape împrăştiind supă
de vacă cu orz pe faţa lui albă.
― Da, răspunse el răbdător, înţeleg la ce te referi, Annie. E adevărat că Tony Bonasaro nu are nobleţe. Vezi tu, este un puşti din mahala, care încearcă să scape dintr-un mediu rău şi cuvintele acelea... toată lumea foloseşte aceste cuvinte în...
― Nu-i adevărat! spuse ea, aruncându-i o privire ameninţătoare. Ce