Spaima cea mai mare neo'procurau cei trei „B”: Bock, Baum şi Bunker.
Cel mai greude suportat era, fireşte, Bunkerul. Dar cel mai aproape de moarte te aducea Baum.
Simţeai efectiv îmbrăţişarea morţii ori de câte ori atârnai de Baum, de copac. Pedepsei i se spunea simplu: Baum, adică legarea, atârnarea, mai exact spânzurarea de copac. Mâiniie victimelor erau strâns legate la spate cu o frânghie. Apoi, Hăitlingupedepsit era ridicat cam o jumătate de metru şi braţele îndoite în sus, astfel încât frânghia” înnodată să poată fi aruncată peste o cracă, ori atârnată de un cui înfipt întrun copac la peste doi metri înălţime.
Întreaga greutate a corpului suspendat în aer apăsa pe încheieturile braţelor.
Frânghia se strângea, intrând în carne. După 1015 minute, articulaţia umerilor se rupea. După alte câteva, munile se umflau şi paralizau. Durerile erau cumplite. Vaieteie, ţipetele, răcnetele victimelor nu înduioşau pe nimeni.
Dimpotrivă, aţâţau sadismul, bestialitatea SSiştilor. Aceştia, trăgând câte un fum de ţigară, loveau tacticos cu automatele corpurile victimelor, până când acestea începeau să se balanseze, amplificândule chinurile, apoi, punânduşi automateie în bandulieră, apucau cravaşele şi începeau săi izbească pe nenorociţii ce atârnau de Baum, de copac, peste obraz, peste organele genitale.
Sudoarea şi sângele osândiţilor şirotau în dâre groase pe trupurile schingiuite.
Tortura dura de la 30 minute până la două ore, uneori şi mai mult.
Cine rezista până la capăt avea nevoie de săptămâni de zile ca săşi poată
mişca din nou braţele, săşi redoblndească forţa mâinilor. Unii au rămas cu traume pentru toată viaţa.
BELOHNUNG
În SS, moartea era considerată o meserie ca oricare alta.
Ir consecinţă, ca să o practici trebuia săţi placă şi să înveţi so faci.
Prima condiţie nu punea probleme.” SSiştilor le plăcea să ucidă. Pasiunea pentru asasinat le era dezvoltată de mici, încă din Hitlerjugend1, iar în SS se intra voluntar. Intrau numai cei cărora le plăcea să ucidă şi doreau să ucidă.
Cum să ucidă învăţau din mers. Şcoala cea mai înaltă o, reprezentau lagărele de concentrare. Cei din AllgemeineSS 2 şi WatfenSS3 erau invitaţi în lagărele de concentrare să înveţe meserie de la camarazii lor din Totenkopteinheiten, aşi în practica asasinării.
Abia când sa trecut la exterminări în masă a reieşit că mai e nevoie de ceva, SSiştii trebuiau obişnuiţi cu moartea. Sa dovedit că una e să execuţi un om, cinci, zece, împuşcândui ori spânzurândui, şi cu totul altceva să goleşti trenuri întregi de cadavre, să acoperi şanţuri în care, printre miile de cadavre, unii se mai zbat, încearcă să iasă de sub trupurile sfârtecate şi să apuce buza şanţului.
După cum a relatat generalul SS von dem BachZelewski, la începutul lichidărilor în masă, până şi faimosul Himmler, şeful şi dumnezeul tuturor SSiştilor, asistând la Minsk la o execuţiemod'el a 100 prizonieri, ordonată chiar de el, „. De la prima salvă era cât pe ce să leşine şi începuse să răcnească
pentru că plutonul de execuţie nu reuşise să ucidă două femei din primul foc”.
Tntrun raport trimis la Berlin, SSUntersturmtührer „ui dr. Becker, şeful dubelor de gazare, arăta că „diferite Kommandouri pun pe propriii lor oameni să descarce maşina de gazare„ şi atrăgea atenţia „ce prejudiciu moral şi fizic uriaş aduce această muncă oamenilor. Oamenii, continuă Bec
* Organizaţia tineretului hitlerist.
2 SSul general.
3 Trupe SS luptătoare.
4 Sublocotenent SS.
Ker, mi sau plâns de dureri de cap ce apar după fiecare descărcare.”
Da, cât erau SSiştii de SSişti, văzând atâta moarte, pe unii îi apuca durerea de cap sau începea să le tremure mâna de atâta apăsat pe trăgaci. A.şa se face că în lagărele de concentrare, pentru a „menţine moralul” călăilor, sa introdus obiceiul de a da eine Belohnung, o_ recompensă, celor care ucideau perfect, fără să le tremure mâna, oferind „un bun exemplu”.
În muzeul fostului lagăr de concentrare Buchenwald se poate vedea, întrun vas de sticlă închis ermetic, o inimă de om, găurită. Inima unui deţinut ucis. Citind „explicaţia” poţi afla şi numele SSistului care a apăsat pe trăgaci şi care a primit drept Belohnung, drept recompensă, o permisie de trei zile
„pentru precizie în uciderea deţinuţilor”.
Medicul de garnizoană al trupelor SS din garnizoana Weimar
Buchenwald sa adresat în scris comandantului lagărului în vederea einer Belohnung, unei recompense, susţmând că „Pentru subofiţerii SS
Hauptsehartuhrer 1 Wilhelm, SSOberscharluhrer? Warnstâdt şi. SS
UnterschariiJhrei! Stope, care la 26 ianuarie 1945 au condus acţiunea pentru înlăturarea cadavrelor din transportul de la Auschwitz, se recomanda din punct de vedere medical acordarea unei raţii speciale de băuturi spirtoase”.
La Dachau exista ordin scris ca, pentru fiecare deţinut spânzurat, celui care execută spânzurarea să i se dea 3 ţigări.
La Buchenwald acţionau un Kommando ce purta indicativul „99”
destinat execuţiilor ce se făceau lingă manej în atara teritoriului împrejmuit cu sârmă ghimpată. Era compus exclusiv de SSişti. Deţinuţii erau puşi să se dezbrace, introduşi câte şase întro încăpere în care eiau amenajate 8 duşuri.
Dar duşurilor li se dădea drumul abia după ce. Victimele erau împuşcate pentru a spăla sângele. Când cei destinaţi execuţiei erau mai numeroşi, se făceau grupuri mai mari şi se introduceau direct în manej după. Care urma secerarea cu mitraliera ^a victimelor. Peste locurile pătate cu sânge se împrăştia rumeguş curat şi imediat se introducea un nou. Grup.
Nu numai că ucigaşilor li se punea la dispoziţie, drept Belohnung, recompensă, alcool la discreţie, dar întreg efec1 Plutoniermă} or în SS.
* Plutonier tn SS.
Tivul SS al „Kommandovilui 99” a fost decorat cu „Crucea militară
pentru merit.”
SSiştii considerau moartea o meserie ca oricare alta.