📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

ştiinţifică nazistă.

VERNICHTUNG DURCH ARBEIT

Fascismul nazist a mers atât de departe în batjocorirea şi terfelirea a toţ

ce este omenesc, încât a transformat până şi cea mai omenească îndeletnicire –

munca – într­un mijloc de exterminare.

În timp ce, din afară, pe poarta celui mai mare lagăr de concentrare –

Birkenau­Auschwitz – se putea citi, scris cu litere din fier forjat, Arbeit' macht trei, munca te eliberează, în interiorul tuturor lagărelor, cuvântul de ordine era: Vernichtung durch Arbeit, exterminare prin muncă.

Iniţial, lagărele de concentrare n­au avut decât o singură menire: să ofere un loc ascuns de lume unde, în dosul gardurilor de sârmă ghimpată, naziştii să

se poată răfui în voie cu toţi adversarii fascismului, lichidându­i. Inclusiv pe toţi cei în vinele cărora nu curgea sânge arian pur.

— Când au apărut primele semne ale împotmolirii Blitzkrieg '­ului şi mobilizările pentru front au făcut, tot mai acută lipsa mâinii de lucru, în capetele SS­iştilor s­a născut ideea ca deţinuţii a căror constituţie fizică permite să fie puşi să lucreze înainte de a fi lichidaţi. După câteva luni de preparative, în aprilie 1942 a fost înfiinţat Serviciul centra! Al administraţiei economice SS, în subordinea căruia au trecut toate lagărele de concentrare. În fruntea noului organ a fost numit generalul SS Oswald Pohl.

În zilele de 23 şi 24 aprilie 1942, Pohl i­a convocat pe toţi inspectorii şi pe toţi comandanţii de lagăre, ca şi pe conducătorii societăţilor industriale ce aparţineau SS­ului. Celor prezenţi le­a înfăţişat noile sarcini economice, precizându­le că. Timpul de muncă nu trebuie limitat„ şi că „Toate cauzele care ar putea micşora orarul de muncă trebuie reduse la minimum.”

Deşi totul părea clar, după cum a relatat SS­Siandarienfiihrer­ul Rudolf Hoss, comandantul lagărului Birkenau­Auschwitz, specialist în materie, între RSHA1, Biroul centrai al siguranţei Re/ch­ului şi WVHA2, Serviciul central ai administraţiei economice, s­au ivit serioase dispute şi neînţelegeri. RSHA insita ca evreii să fie imediat lichidaţi, toţi, fără excepţie, de cum sosesc în lagăr.

Ea susţinea că trimiterea fiecărui lot de evrei într­un lagăr de muncă crea pericolul ca unii din ei să supravieţuiască şi, astfel, alimenta speranţa evreimii că „soluţia finală” nu va fi aplicată până la capăt. Pentru WVHA însă. Important era să asigure braţele de muncă solicitate chiar dacă în loturile expediate se includeau şi evrei apţi de muncă selectaţi din convoaiele destinate exterminării.

Până la urmă, chiar şi Eichmann a înţeles acest lucru. El i­a explicat

adjunctului său Dieter Wisliceny: „Evreii vor fi nimiciţi fiziceşte, prin toate mijloacele, în lagărele de exterminare, vor fi ucişi în camerele de gazare, iar cadavrele vor fi arse în crematorii, înainte de aceasta însă deţinuţii capabili de muncă vor fi folosiţi la maximum şi îi vom sili prin toate mijloacele să dea un randament de muncă cât mai mare!”

Aviditatea de profit a dat câştig de cauză VVVHA­ului.

Şi în toate lagărele de concentrare, a început, indiferent de motivul internării, munca de sclav. O muncă epuizantă, care tr muia să aducă profituri substanţiale SS­ului 3 şi, concomitent, să asigure exterminarea deţinuţilor în ritmul dorit.

În consecinţă, munca, viaţa şi moartea au început să fie programate cu meticulozitate nazistă. Durata medie de viaţă, în toate lagărele, a fost planificată la nouă luni. Datorită excesului de zel al SS­iştilor, planificarea a fost dată peste cap.

Mortalitatea a crescut vertiginos. Hăitling­u nu rezistau mai mult de 3­4

luni. Oricât ar părea de paradoxal, realitatea este că a fost nevoie de o circulară

din partea WVHA către lagărele de concentrare prin care condamnaţilor li se atră­ ' Retchs­Siecherheits­Haupt­Amt.

Gea atenţia că, datorită procentului exagerat de mare al mortaiitaţii;

„numărul deţinuţilor nu va putea ajunge niciodată la nivelul dorit de Reichsfiihrer”.

Dorinţa Reichs/iihrer­uluj Himmler părea irealizabilă.

Tendinţa spre sporirea numărului de Hăitling­i din lagăre era contracarată de cea a mortalităţii crescânde. Contradicţia s­a rezolvai abia în 1944, când transporturile de deportaţi din toată Europa au devenit atât de masive încât reuşeau să compenseze mortalitatea. Lagărul Birkenau­

Auschwitz, care primea zilnic câte 2­3 trenuri cu deportaţi, izbutea să

„alimenteze” cu „forţe proaspete” toate celelalte lagăre din Reieh.

Am sosit într­un astfel ele lagăr, la Landsberg, cu un transport de Häftling­i pentru a înlocui un transport de deţinuţi, tot din nordul Ardealului, ce sosise cu câteva luni înaintea noastră pentru a lua locul unui transport de Häftling­i cehi, decimaţi în mai puţin de şase luni şi care, la rândul lor, fuseseră aduşi să preia locul unui transport de Häftling­i lituanieni. In lagăr erau „şi câteva zeci de deţinuţi francezi şi greci, supravieţuitori din două

transporturi întregi menite să menţină nivelul dorit de Himmler în ciuda mortalităţii care, începând ru anul 1944, n­a mai cunoscut, în nici un lagăr, nici un fel de limită. Oamenii mureau în masă pe locurile de muncă, vlăguiţi de eforturile inumane la care erau supuşi, de foame şi de frig, măcinaţi de boli, prăbuşindu­se ameţiţi de inaniţie, ele pe schele sau sub povara blocurilor de piatră pe care le cărau în braţe. Mureau ucişi în bătăi pentru că, epujzaţi, se mişcau prea încet sau scăpau uneltele din mână sau nu puteau ridica sacii de ciment în spate ori şinele de cale ferată, ori buştenii, ori barele de fier. Mureau în drum spre lagăr de la locurile de muncă. Se prăbuşeau pur şi simplu şi nu

mai aveau putere să se ridice. Iar cel care nu putea urma coloana era împuşcat.

„

Până şi SS­Standartenfilhrer­ul RudolI Hoss a recunoscut că

„Ko/nmc/ndo­urile de muncă au devenit, în mod premeditat, locuri de exterminare a unor mase enorme de oameni.

De la Auschwitz au fost trimişi zeci de mii de evrei. Dacă aceşti deţinuţi ar fi fost trimişi direct la camerele de gazare de la Auschwitz, le­ar fi fost cruţale multe chinuri”.

Deşi nu există statistici – SS­iştii au ţinut o contabilitate exactă doar a valorilor jefuite, nu şi a celor asasinaţi – este neîndoielnic că în cutremurătorul arsenal al metodelor de lichidare în masă folosite de SS­işti, după Vergasung, după gazare, în macabra ierarhie a asasinatelor urmează imediat V ernichtung duich Arbeit, exterminarea prin muncă.

Antisemitul greu de egalat, dr. Robert Ley, faimosul şi infailibilul conducător şi organizator al Frontului german al muncii, inclusiv al muncii forţate pentru care au fost deportaţi milioane de oameni, abia când s­a aflat singur în celula sa din închisoare, în aşteptarea începerii procesului de la Nürnberg, a început să reflecteze la faptul că munca forţată în lagărele de concentrare a constituit, de fapt, o crimă uriaşă. Nervii i­au cedat repede. Într­o seară, cu cinci zile înainte de deschiderea procesului, se plimba agitat prin celulă de la un perete la altul. Santinela americană se apropie de vizetă şi întreabă:

— De ce nu dormiţi?

— Să dorm, bâigui Ley, apropiindu­se de vizetă şi privind santinela cu ochii ieşiţi din orbite. Ei nu mă lasă să dorm. Milioane de oameni străini la muncă forţată. Dumnezeule. Milioane de evrei. Millions of Jews. All killed.

Toţi ucişi. Murdered. Toţi omorâţi. Cum să dorm. Dorm.

După ce santinela s­a îndepărtat, astisemitul greu de egalat dr. Robert Ley, faimosul şi infailibilul conducător şi organizator al Frontului german al muncii, inclusiv al celei forţate în lagărele de concentrare, s­a retras în closetul celulei şi s­a spânzurat, făcându­şi laţ din fermoarul bluzei militai e.