📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

WASSER

Toate lagărele de concentrare ducean lipsă. De Wasser, de apă. In cumplita vară a lui '44, în lagărul E de la Birkenau­Auschwitz, zile la rând nu primeam un strop de apă. La Kauiering numărul 9 n­am avut cu ce ne spăla pe lată. In nici un lagăr prin care am trecut n­a existat apă pentru spălatul zdrenţelor de pe noi.

Peste tot, în toate lagărele era însă suficientă apă pentru a ucide.

SS­iştii, făcând din fiecare lagăr un mic imperiu al morţii, au transformat şi das Wasser, apa, în mijloc de exterminare.

Ramdohr, şeful secţiei politice a lagărului de femei RavensDrucft, se mira de fiecare dată cât de puţină apă îţi trebuie pentru a ucide un om. Ges/apo­vist până în măduva oaselor, Ramdohr, când chema la interogatoriu deţinutele, le

lega cu mâinile la spate. Victima era întinsă cu burta pe o masă astfel încât capul să­i spânzure de marginea acesteia.

' Sub cap exista un scaun pe care se afla un lighean cu Wasser, cu apă.

Punea prima întrebare şi, fără să aştepte răspunsul, îşi repezea ghearele în părul deţinutei, înfundându­i capul în Wasser, în apă. Il ţinea apăsat, îneordându­se să frângă rezistenta victimei. Când simţea că deţinuta este la capătul puterilor, o lăsa să­şi revină. Se depărta cu paşi sacadaţi rostind un singur cuvânt: „ascult!”, şi asculta, continuând să se plimbe prin încăpere cu aceiaşi'paşi sacadaţi. In clipa în care mărturisirea nu­1 satisfăcea, se repezea la masă, îşi înfigea din nou ghearele în părul victimei şi, de data aceasta, nu mai slăbea apăsarea capului până când deţinuta înceta orice zbatere, dându­şi duhul în ligheanul cu Wasser, cu apă.

Iar Ramdohr se mira mereu cât de puţină apă îţi trebuie pentru a ucide un om.

Invenţia celei mai originale metode de ucidere cu ajutorul Wasser­ului, al apei, îi aparţine însă SS­Unâerschar' fuhrer­ului Ientzsh Heinz, supranumit Bademeister, băiaş­şef.

El a introdus în lagărul de la Gusen II baia mortală. Într­un bazin improvizat erau aduşi pentru a se îmbăia Häftling­ii bolnavi, extenuaţi, epuizaţi. Unii doar sprijiniţi de alţii puteau ajunge de la Revier până la bazin.

Erau puşi toţi sub un duş rece ca gheaţa timp de 30 de minute. Niciunul nu putea rezista atâta. Se prăbuşeau pe cimentul bazinului. În bazin, das Wasser, apa, nu era mai mare de 15­20 de centimetri. Suficient ca acei Häftling­i nenorociţi, storşi de orice vlagă, prăbuşiţi ca nişte corpuri inerte, să nu se mai poată ridica, să moară înecaţi.

WER î, Coloana de Häftling­i înainta.

Mărşăluiam desculţi, cu picioarele sângerânde chie rămânea în urmă era împuşcat pe loc.

Mărşăluiam lihniţi de foame, cu buzele crăpate de sete, cu ochii înroşiţi de nesomn. Cine se prăbuşea, sleit de puteri, dacă nu se ridica imediat, era pierdut. Capul îi era sfărâmat pe loc. Cu patul puştii.

Coloana de Häftling­i înainta. Cei rămaşi în urmă erau împuşcaţi. Unul câte unul. Cei ce se prăbuşeau era zdrobiţi.

Toţi deodată.

Coloana de Häftling­i continua să înainteze. Mărşăluiam desculţi, cu picioarele sângerânde, lihniţi de foame, cu buzele crăpate de sete, sleiţi de puteri, zdrobiţi în bătăi, împuşcaţi.

Mărşăluiam. Înaintam.

Wer, cine, ne împingea din urmă? Frica de moarte. Dar în faţă era tot moartea!

TA/er, cine. ne împingea?

WIEDER BUTTER MIT HONIG?

S­a întâmplat la Theresienstadt, unicul lagăr pentru copii sub 15 ani.

Într­o zi s­a anunţat vizita unei comisii a Crucii Roşii internaţionale. S­au declanşat nişte transformări febrile. Într­o singură noapte s­au săpat alei; s­au plantat pomi şd flori. S­au adus bănci şi s­a instalat o scenă pentru teatru în aer liber., O întrebare dificilă preocupa conducerea SS a lagărului.

Cum se vor comporta copiii? Cu vârstnicii s­au descurcat scurt şi precis.

Li s­a adus' la cunoştinţă cu toată claritatea t cine se va plânge comisiei pentru cel mas mărunt lucru,., la cinci minute după plecarea acesteia se va legăna în bătaia vântului, spânzurat de crengile copacilor plantaţi peste noapte.

Pentru copii trebuia să se găsească o altă metodă. Şi s­a găsit. Li s­a promis că, în ziua când va sosi comisia, îi se va da pâine cu unt şi miere.

Copiii, care abia îşi mai aminteau de gustul untului şi de culoarea mierei, aşteptau vizita înfioraţi de emoţie şi nerăbdare.

După ce timp de trei zile au fost excitaţi la maximum cu această

promisiune, li s­a pus o condiţie, pe care ei au respectat­o cu sfinţenie.

Dimineaţa, când In prezenţa comisiei Crucii Roşii li s­a împărţit Câte o bucată de pâine cu unt şi miere, copiii au exclamat în cor, cu glasuri tremurânde,. Aşa cum fuseseră dresaţi: ­

— Wieder Butter mit Honig 1 Iarăşi unt cu miere!

WOLKENBRAND

Oncât de monstruoase erau crimele preconizate de planurile, directivele şi operaţiile elaborate de căpeteniile naziste de la Berlin, ele erau înfăptuite fără

scrupule, cu meticulozitate asasină.

Dacă erai vizat, nu mai exista nici o scăpare. Nici eu n­am constituit o excepţie. Am sorbit până la fund paharul tuturor chinurilor programate prin planurile, directivele şi operaţiile emanate în capitala JReich­ului nazist. Am rămas totuşi în viaţă pentru că la ultima dintre operaţiile ce mă priveau şi pe mine – Wolkenbiand, nor de foc – criminala precizie nazistă, în sfârşit, s­a defectat.

„Protocolul Wannsee” semnat la 20 ianuarie 1942, la Berlin, în legătură

cu Endlosung, cu rezolvarea definitivă a problemei evreieşti, prevedea

„exterminarea completă a tuturor evreilor din Europa”. Ca urmare, se arăta în protoqol,. Întreaga Europă va fi scotocită de la apus spre răsărit„. În cursul acestei scotociri am fost. Descoperit” şi eu – deşi mu aflam la mii de kilometri de Berlin – şi deportat la BirkenauAuschwitz, împreună cu întreaga mea familie.

Menirea Birkenau­ului a fost fixată la Berlin cu concizie maximă: Vernichtung durch Vergasung I, exterminare prin asfixiere! Şi mama împreună