📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Dar dacă ar fi fost supuşi acelor groaznice experienţe, şi părţi din trupurile lor ar fi fost extirpate, conservate şi trimise la Berlin? Şi chiar dacă în urma experienţelor n­ar fi fost exterminaţi, ceea ce ar fi urmat după. S­ar mai fi putut numi viaţă?

Nu ştiu. Nu pot să­mi răspund. Şi în urechi continuă să­mi stăruie şi acum, după aproape 45 de ani, vocea lui Mengele, amplificată de zeci de deţinuţi:

— Zwillinge! Zwillinge! Die Zwillinge vorwärts f

— Gemeni! Gemeni! Gemenii să iasă în faţă!

ZYKLON B

Ober­călăii nazişti, întruniţi în şedinţă la Berlin, pe Giosser Wannsee nr.

56­58, au stabilit câte milioane de

Ml evrei trebuie exterminaţi în prima etapă şi câte milioane de slavi în etapa imediat următoare. Cu meticulozitatea de care au dat dovadă ori de câte ori au pus la cale un asasinat de proporţii, ei au fixat cum să fie adunaţi, unde să fie duşi, în ce ritm să fie lichidaţi. Au uitat să precizeze însă cum anume să

se facă lichidarea.

Rudolf Hoss, numit comandant la Biritenau­Auschwirz în 1940, şi­a dat seama imediat că extirparea fizică nu putea atinge ritmul şi proporţiile impuse de Berlin folosind metodele de execuţie cunoscute.

Ideea exterminării în masă prin gazare a apărut spontan, în mai multe lagăre deodată. Ea se făcea însă rudimentar, în cele mai multe locuri se foloseau gazele de eşapament.

SS­Sfandarienriihrer­ul Rudolf Hoss, presat de amploarea exterminărilor pe care trebuia să le asigure, a intuit că, înainte de a construi camere moderne de gazare şi crematorii pentru ardere, trebuia pus la punct un gaz toxic de maximă eficienţă. Şi s­a apucat de treabă.

Problema esenţială care­1 frământa pe Hoss era ce gaz anume să

folosească. Ştia că omologul său de la Treblinka are cea mai bogată experienţă

în acest domeniu. El folosea în camerele de gazare un gaz monoxid, dar –

mărturiseşte HGss – mie nu mi s­au părut eficiente metodele lui! Aşa se face că

Hoss a început să experimenteze efectul diferitelor gaze toxice.

Iniţial, încercările s­au făcut pe grupuri mici de Hăitling­i închişi în celule. „Punându­mi o mască de gaze – a recunoscut Rudolf Hoss la proces –

am asistat eu însumi la uciciere. Deţinuţii, înghesuiţi în celule, mureau imediat după introducerea gazului. Se auzeau doar câteva strigăte scurte, înăbuşite, şi gata”.

După cum singur a declarat, satisfacţia cea mai mare i­a oferit­o gazul Zyklon B, preparat pe bază de acid cianhiclric.

Chiar primele încercări au dat rezultatele aşteptate.

Zyklon B întrunea „calităţile” căutate. Peste câteva zile s­a treCut la o experienţă de amploare: gazarea a 900 de prizonieri de război sovietici.

Victimele au fost introduse într­o singură încăpere. S­a închis uşa şi s­a dat drumul, prin tavan, cristalelor de Zyklon B. Prizonierii au început să strige şi să

forţeze uşa. Dar uşa a rezistat. Ea a fost descinsă abia după câteva ore. Atunci

– a mărturisit Rudolf Hoss

— Am văzut pentru prima oară un număr atât de mare de cadavre gazate. Cu toate acestea, pot să declar deschis că gazarea acestui transport a avut un efect liniştitor asupra mea. Deoarece, în curând, trebuia să ne apucăm de omorârea în masă a evreilor, şi nici eu, nici Eichmann nu reuşisem până

atunci să găsim o metodă de execuţie în masă.

Eram de părere să folosim un gaz, dar nu ştiam ce gaz şi cum să­1

folosim. Făcând aceste experienţe, am găsit şi gazul şi modul de întrebuinţare.”

Complet satisfăcut, Hoss decide şi, fără să ezite, după cum a declarat,

„atunci când am construit edificul de exterminare de la Auschwitz ara recurs la Zyklon B, un acid cianhidric cristalizat, pe care îl introduceam în camera morţii printr­un orificiu”.

Cu sânge rece, de adevărat călău, Rudolf Hoss a descris în memoriile sale, cu maximă concizie, „avantajele” gazului Zyklon B, „. Provoacă moartea cu siguranţă absolută şi rapid, mai ales dacă e utilizat în încăperi uscate. Bine umplute cu persoane (s.n.).” fn camerele de gazare de la Birkenau – amenajate ca uriaşe băi moderne (într­una singură, pentru a fi „bine umplută”, erau înghesuiţi 2000 de oameni deodată) – au intrat milioane de deportaţi. Din duşurile instalate în tavanul acestor „băi moderne” însă nu s­a prelins niciodată nici un strop de apă. De fiecare dată, din tavan, peste Häftling­i au curs mici cristale – Zyklon B.

Pentru a ucide, pentru a extermina, SS­iştii au folosit în lagărele de concentrare absolut totul: de la cele mai banale mijloace de asasinare – glonţul, spânzurătoarea – până ia moderne instalaţii de asfixiere în masă i de la cele mai brutale unelte de tortură – ciomagul, biciul de sârmă, patul puştii – până la rafinate procedee de presiune psihică. Sunt de­a dreotuî inimaginabile Limitele până la care a fost împins der Zymsmus, cinismul SS­iştilor în oribila lor stăruinţă de a distruge moralul Häftling­ilor, de a le strivi orice speranţă, de a­i anula psihic înainte de a­i lichida fizic.

Noilor sosiţi într­un lagăr de concentrare, SS­iştii ne IPU„ neau cu un rânjet sfidător pe buze: „Aici se munceşte sau:<> Uf crapă! Oricum, tot trebuie să fiţi lichidaţi, aşa că, mai devreme sau mai târziu, tot una este„. In alte lagăre, comandanţii SS se exprimau cu alte cuvinte, dar spuneau acelaşi lucru. „Nu se ştie care din voi cum va muri. Există

o singură certitudine. De aici, niciunul din voi nu va ieşi viu„. Cuvântul de

ordine la Bergen­Belsen era: „Lasă­1 să moară! „ în alte lagăre, aceeaşi idee se formula altfel: „Niciodată nu se moare destul de repede”.

Câte unui Lagerführer îi plăcea să­şi manifeste den Zynismus, cinismul, nu numai în vorbe, ci şi în fapte. De câte ori sosea câte un nou transport de Hăitling­i, îi încolona pe Appellplatz. Alegea dintre ei 1­3 la întâmplare, le ordona să iasă din front şi să se alinieze în faţa lui. Îşi scotea tacticos revolverul din toc şi îi împuşca fără să scoată un cuvânt. Apoi, după ce­şi punea la loc revolverul, se adresa celor din front: „Fiecăruia dintre voi i se poate întâmpla aşa ceva în orice clipă. Aşa că învăţaţi să vă supuneţi fără crâcnire”.

Cinismul materializat în fapte era cumplit. Deţinutul André Lettich, repartizat ca bacteriolog la Institutul de Igienă din Auschwitz, era însărcinat să

facă autopsii şi să determine cauzele morţii iepurilor de casă, găinilor, raţelor etc. Din ferme sau aflate în proprietatea personală a SS­iştilor. „Eram indignaţi

– scrie Lettich – că ni se impunea să facem aceste autopsii, să facem însămânţări şi să redactăm rapoarte pentru determinarea cauzelor morţii unui iepure de casă, ştiind că, în aceeaşi clipă, asasinii care ne porunceau să facem acest lucru gazau şi ardeau mii de bărbaţi, de femei, de copii nevinovaţi.