Fundaţia

Isaac Asimov

Partea întîi

PSIHOISTORICII

HARI SELDON ― ... născut în anul 11.988 al Erei Galactice decedat în anul 12.069. Datele pot fi calculate mai lesne în funcţie de Era Fundaţională curentă, cu 79 de ani înainte de anul 1 E.F. Născut într-o familie din clasa de mijloc, pe Helicon, sectorul Arcturus (unde tatăl său, potrivit unei legende de o autenticitate îndoielnică, a fost cultivator de tutun într-o uzină hidroponică), a dovedit de timpuriu un talent uluitor în domeniul matematicii. Anecdotele privind capacitatea sa sînt nenumărate, deşi unele dintre ele sînt contradictorii. Se zice că la vîrsta de doi ani ar fi...

Fără îndoială că cele mai remarcabile contribuţii ale sale au fost în domeniul psihoistoriei. La începutul activităţii sale, psihoistoria nu cuprindea decît un grup de axiome confuze; el a dezvoltat-o într-o ştiinţă statistică profundă. Lucrarea de cea mai mare autoritate pe care o avem pentru detalii privitoare la viaţa sa este biografia scrisă de Gaal Dornick, care în tinereţe îl cunoscuse pe marele matematician Hari Seldon doar cu doi ani înainte de dispariţia sa. Povestea întîlnirii...ENCICLOPEDIA GALACTICA^ll Toate citatele din Enciclopedia Galactica reproduse în continuare sîm extrase din cea de-a ll6-a ediţie publicată în l020 E.F. de Editura Enciclopedii Galactica Co.. Terminus, prin amabilitatea editorilor.

SE NUMEA GAAL DORNICK şi era un băiat simplu de la periferia Imperiului, care nu mai văzuse planeta Trantor. Mai precis, n-o văzuse în realitate. O văzuse de multe ori pe hipervideo şi, întîmplător, în impresionante transmisii tridimensionale care prezentau vreo încoronare imperială ori şedinţa de deschidere a Consiliului Galactic. Cu toate că trăise toată viaţa pe mica planetă Synnax, care se rotea în jurul unei stele de la marginea Derivei spre Albastru, nu era, vezi Doamne, cu totul rupt de civilizaţie. Pe vremea aceea, nici un colţişor al Galaxiei nu era cu totul izolat.

Existau aproximativ douăzeci şi cinci de milioane de planete locuite în Galaxie şi nici una nu datora supunere Imperiului a cărui capitală se afla pe Trantor. A fost ultima jumătate de secol în care s-a mai putut afirma asemenea lucru.

Această călătorie era, fără îndoială, punctul culminant în viaţa tînărului savant. Mai fusese în spaţiu, aşa încît acum făcea doar un voiaj fără prea mare însemnătate, şi nimic mai mult. Mai exact, călătorise numai pînă la unicul satelit al Synnaxului cu scopul de a obţine date referitoare la mecanica derivei meteoriţilor, date de care avusese nevoie pentru disertaţia sa, dar, chiar dacă ar fi voiajat jumătate de milion de mile ori jumătate de milion de ani-lumină, călătoria în spaţiu ar fi însemnat acelaşi lucru.

Îşi făcuse doar puţin curaj pentru Saltul prin hiperspaţiu, un fenomen pe care nu-l trăiai în cursul simplelor călătorii interplanetare. Saltul rămînea, şi probabil va rămîne pentru vecie, singura metodă practică de a călători între stele. Călătoria prin spaţiul obişnuit nu se putea desfăşura cu o viteză mai mare decît cea a luminii (un fragment din cunoştinţele ştiinţifice care făceau parte dintre puţinele elemente cunoscute încă din zorii uitaţi ai istoriei umane), şi zborul către cele mai apropiate dintre sistemele locuite ar fi însemnat ani de zile. Prin hiperspaţiu, acea regiune inimaginabilă care nu era nici spaţiu, nici timp, nici materie, nici energie, nici ceva anume, nici nimic, puteai traversa Galaxia, cît era ea de mare, în cîteva clipe.

Gaal aşteptase primul dintre aceste Salturi cu oarecare spaimă cuibărită în stomac şi totul se terminase cu o zdruncinătură neînsemnată, o uşoară lovitură internă care încetă cu o clipă înainte de a fi fost sigur că o simţise. Asta fusese tot.

Apoi nava mare şi strălucitoare, produs rece şi impersonal a douăsprezece mii de ani de progres imperial. Şi mai era el însuşi, cu un doctorat proaspăt obţinut în matematică şi cu o invitaţie din partea marelui Hari Seldon de a merge pe Trantor pentru a se alătura uriaşului şi întrucîtva misteriosului Proiect Seldon.

Ceea ce Gaal aştepta cu nerăbdare după dezamăgirea provocată de Salt era acea primă imagine a planetei Trantor. Dădea tîrcoale sălii de vizionare. Voletele obturatoare din oţel erau ridicate la anumite ore anunţate, iar el era întotdeauna acolo, urmărind strălucirea orbitoare a stelelor, sorbind din ochi incredibilul roi înceţoşat al vreunei concentrări de stele, asemenea unei aglomerări gigantice de licurici surprinşi în timpul mişcării şi înmărmuriţi pentru eternitate. Văzu o dată fumul rece, alb-albăstrui, al unei nebuloase gazoase la mai puţin de cinci ani-lumină distanţă de navă, întinzîndu-se cît cuprindea fereastra, ca o îndepărtată irizare lăptoasă, răspîndind parcă în încăpere un aer îngheţat şi dispărînd din raza privirii două ore mai tîrziu, după un nou Salt.

Prima imagine a Soarelui planetei Trantor aducea cu un grăunte alb, pierdut între miliarde de altele asemănătoare, şi recunoscut ca atare doar pentru că fusese indicat de către ghidul navei. Aici, în centrul Galaxiei, stelele erau numeroase. Şi, cu fiecare Salt, strălucirea Soarelui devenea şi mai intensă, înecînd restul stelelor, făcîndu-le să pălească şi să se rărească.

Apăru un ofiţer care anunţă:

― Sala de vizionare va fi închisă pentru restul călătoriei. Ne pregătim de coborîre.

Gaal îl urmă, trăgîndu-l de mîneca uniformei ce purta emblema „Nava-şi-Soarele-Imperiului".

― Nu s-ar putea să mă lăsaţi aici? Aş dori să văd planeta Trantor.

Ofiţerul zîmbi, iar Gaal se îmbujoră. Îşi dădu seama că vorbea cu un pronunţat accent provincial.

― Vom coborî pe Trantor spre dimineaţă.

― Aş dori să văd planeta din spaţiu.

― A, regret, băiete! Dacă am fi un iaht spaţial am putea s-o facem. Numai că noi coborim pe partea Soarelui. Doar nu vrei ca, dintr-un foc, să fii orbit, să te arzi şi să fii şi iradiat, ce zici?

Gaal dădu să se îndepărteze, dar ofiţerul strigă după el:

― Oricum, Trantor nu s-ar vedea decît ca un contur neclar, copile! Mai bine îţi iei un bilet pentru un tur spaţial de îndată ce ajungi pe Trantor. E ieftin.

Gaal privi înapoia lui:

― Vă mulţumesc foarte mult.

Ar fi fost o copilărie să se simtă dezamăgit, dar cum naivitatea i se potriveşte la fel de bine unui bărbat ca şi unui copil, Gaal simţi un nod în gît. Nu văzuse niciodată planeta Trantor desfăşurîndu-se în toată splendoarea, în mărime naturală, şi nu anticipase că va trebui să aştepte atît de mult.

2

NAVA COBORÎ într-un amestec de zgomote. Auzeai sfîrîtul îndepărtat al atmosferei care aluneca pe lîngă metalul navei, uruitul constant al instalaţiilor de răcire care luptau cu dogoarea provocată de frecare şi duduitul tot mai domol al motoarelor ce creau decelerarea. Auzeai larma bărbaţilor şi femeilor adunîndu-se în sălile de debarcare şi scrîşnetul macaralelor ridicînd bagaje, corespondenţă şi mărfuri către axa navei, de unde aveau să fie mai apoi transportate către platforma de descărcare.

Gaal simţi uşoara zdruncinătură care era un indiciu că nava nu mai avea o mişcare independentă, proprie, căci gravitaţia ei făcuse loc de cîteva ore gravitaţiei planetare. Miile de pasageri stătuseră răbdători în sălile de debarcare care se roteau uşor, creînd cîmpuri de forţă pentru a-şi regla orientarea, în funcţie de direcţia schimbătoare a forţelor gravitaţionale. Acum oamenii se mişcau lent pe rampele curbe de coborîre către uşile larg deschise.

Gaal rămase la un pupitru cît timp bagajul său sumar îi fu desfăcut şi apoi strîns la loc cu rapiditate şi pricepere. Nu acordă nici o atenţie nici faptului că viza îi fu inspectată şi ştampilată.

Deci asta era Trantor! Aici, gravitaţia părea puţin mai mare decît pe Synnax, planeta natală, aerul ceva mai dens, dar se va acomoda. Se întrebă dacă avea să se obişnuiască cu imensitatea.

Clădirea Debarcării era impresionantă; acoperişul i se pierdea în înălţime. Gaal îşi imagină chiar că dedesubtul acelei imensităţi se puteau forma nori. Nu putea să vadă peretele opus; doar oameni, pupitre şi pardoseala care devenea neclară şi înceţoşată.

Bărbatul de la pupitru i se adresă din nou, uşor iritat:

― Mişcă, Dornick!

Trebui să se uite iar la viză pînă să-şi reamintească propriul nume.

Gaal bîigui:

― Încotro... unde...?

Bărbatul îi indică cu degetul:

― Pentru taxiuri la dreapta, şi a treia la stînga.

Gaal se urni şi văzu licărind învîrtejiri suspendate în aer, care îl anunţau: TAXIURI SPRE TOATE DIRECŢIILE.

De îndată ce Gaal se îndepărtă, din mulţimea anonimă se detaşă o siluetă, se opri la pupitru, dădu afirmativ din cap şi-l urmă pe tînărul imigrant.

Ajunsese la timp pentru a auzi destinaţia lui Gaal.

Gaal se trezi lîngă o balustradă.

Pe micul indicator se putea citi: „Supraveghetor". Funcţionarul îl întrebă fără să ridice privirea:

― Încotro?

Gaal nu era sigur, dar cîteva secunde de nehotărîre însemnau alţi şi alţi oameni care se adăugau continuu şirului ce se formase în urma lui.

Supraveghetorul îl privi:

― Încotro?

Gaal nu prea avea bani, dar era vorba doar de o noapte, după care va avea o slujbă. Încercă să pară nonşalant: