îngrozitoare, califii sunt, aşadar, şi mai divini. Aşa a judecat Dermius; însă iezuiţii i-au dat răspuns.
PREJUDECĂŢI (PREJUGES)
O prejudecată este o opinie lipsită de judecată. Astfel, pe tot cuprinsul pământului li se insuflă copiilor tot soiul de opinii, înainte ca ei să poată judeca.
Există prejudecăţi universale, necesare, care sunt întruchiparea virtuţii, în orice ţară, copiii sunt învăţaţi să recunoască un Dumnezeu care răsplăteşte şi răzbună; să-şi respecte şi să-şi iubească tatăl şi mama; să privească furtul ca pe o crimă, iar minciuna interesată ca pe un viciu, şi toate acestea înainte chiar de a putea deosebi viciul de virtute.
Există, aşadar, prejudecăţi foarte benefice: pe-acestea judecata noastră le ratifică atunci când judecăm.
Sentimentul nu este o simpla prejudecată, este ceva mult mai puternic. O mamă nu-şi iubeşte fiul doar pentru că i s-a spus că trebuie să-1 iubească; îl îndrăgeşte fericită, aproape faYă să-şi dea seama de asta. Nu datorită unei prejudecăţi vă repeziţi în ajutorul unui copil necunoscut pe punctul de a cădea într-o prăpastie sau de a fi devorat de o fiară sălbatică.
însă datorită unei prejudecăţi respectaţi un bărbat îmbrăcat într-o anumită ţinuta, care merge şi vorbeşte cu gravitate. Părinţii v-au spus că
trebuie să vă înclinaţi dinaintea acestui bărbat: îl respectaţi înainte de a şti dacă el merită cu-adevărat respectul vostru; creşteţi în vârstă şi cunoaştere: va daţi seama că omul cu pricina este un şarlatan construit din orgolii, interes şi artificiu; dispreţuiţi ceea ce odinioară va stârnea consideraţia, iar judecata biruie prejudecata. Datorită unei prejudecăţi aţi crezut în legendele care v-au legănat copilăria: vi s-a spus că Titanii s-au luptat cu zeii şi că Venus s-a îndrăgostit de Adonis; la doisprezece ani luaţi aceste legende drept adevăruri, iar la douăzeci de ani le priviţi ca pe nişte alegorii inferioare.
Să examinăm în câteva cuvinte diferitele tipuri de prejudecăţi, pentru a lămuri un pic lucrurile. Ne vom asemăna, mai ştii, cu acei indivizi din epoca sistemului lui Law, care şi-au dat seama că de fapt calculaseră nişte bogăţii imaginare.
PREJUDECĂŢI ALE SIMŢURILOR
(PREJUGES DES SENS)
Nu-i nostim că ochii noştri ne înşală întotdeauna, deşi vedem foarte bine, în vreme ce, dimpotrivă, urechile nu ne înşală deloc?
Urechea ta armonios conturată să audă exact: „Eşti frumoasă, te iubesc”; e limpede că nu ţi s-a spus: Tc urăsc, eşti urâtă”. Priviţi acum o oglindă
şlefuită: este demonstrat faptul că vă înşelaţi, întrucât suprafaţa ei este extrem de denivelată. Va uitaţi la soare şi ziceţi că arc un diametru de
aproximativ două picioare: dar este demonstrat faptul că el e de un milion de ori mai mare decât pământul.
Se pare că Dumnezeu a aşezat adevărul în urechi şi eroarea în ochi; studiaţi însă optica şi veţi constata că Dumnezeu r nu v-a păcălit şi ca este imposibil ca obiectele să vă apară altfel decât le vedeţi în starea actuala a lucrurilor.
PREJUDECĂŢI FIZICE
(PREJUGES PHYSIQUES)
Soarele răsare, luna, deopotrivă, iar pământul este imobil: acestea sunt prejudecăţi fizice naturale. Dar a pretinde că racii fac bine la sânge, întrucât fierţi devin roşii ca el; că anghilele vindecă paralizia, întrucât tremură întruna; sau că luna ne influenţează bolile, pentru că s-a observat o dată că unui bolnav i-a crescut febra în timpul fazei de descreştere a lunii, ci bine, toate aceste idei şi o mie şi una ca ele sunt erorile unor şarlatani care au gândit fără să judece şi care, înşelându-se ei înşişi, i-au înşelat şi pe ceilalţi.
PREJUDECĂŢI ISTORICE
(PREJUGES HISTORIQUES)
Cele mai multe istorii au fost crezute fără a fi cercetate, iar această
încredere este o prejudecată. Fabius Pictor povesteşte că odinioară, în urmă cu multe secole, o vestală din cetatea Elba, ducându-se să ia apă
în ulciorul său, a fost violată; i-a adus apoi pe lume pe Romulus şi Rernus, care au fost hrăniţi de o lupoaică etc. Poporul roman a crezut această legendă; el nu s-a întrebat dacă în acele vremuri existau vestale în La-tium, dacă era cu putinţă ca fiica unui rege să iasă din chilia sa cu un ulcior sau dacă era normal ca o lupoaică să alăpteze doi copii, în loc să-i devoreze. Aşa s-a instalat prejudecata.
Un călugăr scrie că în timpul bătăliei de la Tolbiac, aflân-du-se într-un marc pericol, Clovis a jurat să treacă la creştinism dacă scapă cu bine; dar este oare firesc sa te adresezi unui zeu străin când te găseşti într-o asemenea situaţie? Nu în asemenea momente trebuie oare să
acţioneze eel mai puternic religia în care te-ai născut? Ce creştin, într-o bătălie împotriva turcilor, s-ar adresa mai curând lui Mahomed decât Sfintei Fecioare? Se mai povesteşte că un porumbel a adus în cioc sfânta fiolă pentru a-1 unge pe Clovis, şi că un înger a purtat flacăra pentru a-1
călăuzi. Prejudecata a crezut toate povestioarele de acest gen. Cei ce cunosc firea omenească ştiu prea bine că atât uzurpatorul Clovis cât şi uzurpatorul Rolon sau Rol au trecut la creştinism doar pentru a guverna mai în siguranţă nişte creştini, aşa după cum uzurpatorii turci s-au făcut musulmani pentru a guverna mai în siguranţă nişte musulmani.
PREJUDECĂŢI RELIGIOASE
(PREJUGES RELIGIEUX)
Dacă doiea v-a spus că Ceres veghează asupra grânelor; sau că
Vişnu şi Xaca s-au făcut oameni de mai multe ori; sau că
Sammonocodom a venit să taie o pădure; sau că Odin vă aşteaptă în sala sa în drum spre lutlanda; sau că Mahomed ori cine ştie cine a călătorit până în cer: în sfârşit, dacă mai apoi preceptorul vă îndeasă bine în creier ceea ce v-a gravat doica, ei bine, toate acestea vă vor însoţi întreaga viaţă. Iar dacă judecata voastră ar dori cumva să se ridice împotriva acestor prejudecăţi, atunci vor sări numaidecât vecinii şi mai cu seamă vecinele şi vă vor striga că sunteţi un nelegiuit şi vă vor înspăimânta; dervişul şi cadiul vor începe să înţeleagă că prostia nu duce la nimic bun şi că persecuţia este ceva abominabil.
PREOŢI (PR&TRES) într-un stat, preoţii sunt asemenea preceptorilor în familiile cetăţenilor, meniţi sa educe, să se roage, să dea un exemplu; ei nu pot să aibă nici o autoritate asupra stăpânilor casei, până când nu se va dovedi faptul ca acela care plăteşte trebuie să se supună celui ce primeşte. Dintre toate religiile, aceea care Ic înlătură cel mai ferm orice autoritate civilă preoţilor este, de netăgăduit, religia lui lisus. Daţi-i cezarului ce este al cezarului.
— Nu va exista printre voi nici cel dintâi, nici cel de pe urmă. –
împărăţia mea nu este în această lume.
Certurile dintre Imperiu şi sacerdoţiu, care au însângerat Europa mai bine de zece secole, n-au fost decât nişte rebeliuni ale preoţilor împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi un păcat necontenit împotriva Duhului Sfânt.
De la Calchas, care a asasinat-o pe fiica lui Agamemnon, şi până la Grigore XII sau Sixtus V, doi episcopi ai Romei care au vrut să-i răpească
marelui Henric IV regatul Franţei, puterea sacerdotală s-a dovedit fatală
omenirii.
Rugăciunea nu înseamnă a domina; exortaţia nu înseamnă
