despotism. Un bun preot trebuie să fie un medic al sufletelor. Dacă
Hipocrate îe-ar fi poruncit bolnavilor săi să ia iarba nebunului, altminteri riscând să fie spânzuraţi, atunci Hipocrate ar fi fost mai nebun şi mai barbar decât Phalaris şi n-ar mai fi avut clienţi. Când un preot spune:
„Iubiţi-1 pe Dumnezeu, fiţi drepţi, îngăduitori şi milostivi”, atunci este el un bun medic. Iar când spune: „Credeţi-mă, altfel veţi fi arşi de vii”, atunci devine un asasin.
Magistratul trebuie să-1 susţină şi să-I domolească pe preot, aşa după cum capul familiei trebuie să menţină neştirbită autoritatea preceptorului dinaintea copiilor săi, dar şi sa vegheze ca acesta să nu abuzeze de ea. Înţelegerea dintre sacer-doţiu şi Imperiu este cel mai monstruos sistem cu putinţă; căci de-ndată ce recurgi la un acord înseamnă că s-a creat undeva o divizare; ar trebui spus protecţia acordată de Imperiu sacerdoţiului.
Dar ce te faci cu ţările în care sacerdoţiul deţine Imperiul, ca de pildă Salem, unde Melhisedcc era preot şi rege, sau Japonia, unde dairi a
fost atâta vreme şi împărat? Vă răspund că urmaşii lui Melhisedec şi ai dairilor au fost deposedaţi.
Din acest punct de vedere turcii sunt înţelepţi. Purced, ce-i drept, în călătorie spre Mecca; dar nu-i permit şerifului din Mccca să-1
excomunice pe sultan. Nu se duc la Mecca să cumpere autorizaţia de a nu respecta Ramadanul sau pe aceea de a se căsători cu verii şi nepoatele lor; nu sunt judecaţi de un iman trimis de şerif; şi nu-i plătesc şerifului veniturile obţinute în ultimul an. Câte nu sunt de spus despre toate acestea?! Cititorule, tu însuţi trebuie să le spui.
PROFEŢI (PROPHETES)
Profetul Jurieu a fost huiduit, profeţii din Ceveni au fost spânzuraţi sau traşi pe roată, profeţii veniţi la Londra din Languedoc sau Dauphine au fost puşi la stâlpul infamiei, profeţii anabaptişti au fost condamnaţi la fel şi fel de suplicii, profetul Savonarola a fost ars la Florenţa, iar profetului loan Botezătorul i s-a tăiat capul., t lt n, 'im.
Se spune că Zaharia a fost asasinat; din fericire, fapta nu a fost dovedită. Profetul leedo sau Addo, care a fost trimis la Bethel, cu condiţia sa nu mănânce şi să nu bea nimic, înghiţind din nefericire o bucăţică de pâine, a fost Ia rândul lui înfulecat de un leu; i-au fost găsite osemintele la drumul mare, între acest leu şi măgarul sau. Lona a fost înghiţit de un peşte; ce-i drept n-a rămas în burta peştelui decât trei zile şi trei nopţi; totuşi, înseamnă să petreci şaptezeci şi două de ore în condiţii nu tocmai confortabile.
Habacuc a fost tras de păr prin aer până în Babilon. Nu-i o marc nenorocire, Ia drept vorbind; însă este o trăsură cât se poate de incomodă. N-are cum să nu te doară să stai atârnat de propriul păr, pe o distantă de trei sute de mile. Eu unul aş fi preferat o pereche de aripi, iapa Borac sau un hipogrif.
Michee, fiul lui Irnla, văzându-1 pe Domnul aşezat pe tron, având de-a stânga şi de-a dreapta oştirile cerului, şi Domnul chemând pe cineva pentru a se duce să-1 păcălească pe regele Ahab; apoi văzând că
diavolul se prezintă dinaintea Domnului şi se oferă să îndeplinească el misiunea, ei bine, Michee i-a povestit atunci regelui Ahab toată această
aventură cerească. E drept că a fost răsplătit doar cu o palmă zdravănă
trasă de mâna profetului Schedia; e drept, de asemenea, că nu a rămas în temniţă decât câteva zile: totuşi nu-i pica bine unui om inspirat să fie pălmuit şi vârât într-o prăpădită de văgăună.
Se presupune că regele Amasia i-a smuls dinţii profetului Amos pentru a-I împiedica sa vorbească. Asta nu înseamnă că nu poţi vorbi absolut deloc fără dinţi; s-au văzut atâtea bătrâne ştirbe foarte vorbăreţe; dar o proteţie trebuie rostită cât mai distinct, iar un profet ştirb nu este ascultat eu respectul care i s-ar cuveni.
Baruch a omis o mulţime de persecuţii. Ezechiel a fost lapidat de tovarăşii săi de robie. Nu se ştie dacă Ieremia a fost lapidat sau sfârtecat în două.
Cât despre Isaia, se socoteşte adesea că a fost sfâşiat din ordinul lui Mânase, un regişor din ludeea.
Trebuie sa recunoaştem că e grea meseria de profet. Daca a mai existat câte unul, ca de pildă Ilie ce se plimbă de pe o planetă pe alta, într-o frumoasă caleaşca de lumină, trasa de patru cai albi, cei mai mulţi, cu sutele, umblă pe jos şi sunt siliţi să bată din uşă în uşă pentru a primi câte ceva de mâncare. Ei seamănă cu Homer, care a fost nevoit, se spune, să cerşească în cele şapte oraşe care şi-au disputat ulterior cinstea de a-1 fi văzut născându-se. Comentatorii săi i-au atribuit o infinitate de alegorii, care lui nici măcar nu i-au trecut vreodată prin minte. Aceeaşi onoare li s-a făcut adesea şi profeţilor. Nu vreau să spun prin asta că ei nu cunoşteau viitorul. Nu trebuie decât să-i laşi sufletului un oarecare grad de exaltare, aşa cum excelent şi-a imaginat un filosof sau un nebun din zilele noastre, care voia să străpungă o gaura până la antipozi şi să ungă bolnavii cu smoala aromată.
Evreii şi-au exaltat atât de bine sufletul încât ei au văzut toate evenimentele din viitor: este însă greu de ghicit, fără să greşeşti, dacă
prin Ierusalim profeţii înţeleg în continuare viaţă veşnică; sau dacă
Babilon înseamnă Londra sau Paris; dacă, atunci când ei vorbesc despre o mare cină, aceasta trebuie explicată printr-un post; daca vinul roşu semnifica sânge; dacă o mantie roşie înseamnă credinţă, iar o mantie albă, caritate. Toate eforturile spiritului omenesc se concentrează în a-i înţelege pe profeţi. Lata de ce nu voi spune mai multe.
— R -
RELIGIE (RELIGION)
Prima chestiune (Premiere question)
Episcopul de Glocester, Warburton, autorul uneia dintre cele mai savante lucrări redactate vreodată, se exprimă astfel, la pagina 8, în tomul I; „O religie, o societate, care nu este întemeiată pe credinţa într-o viaţă de apoi trebuie susţinută de o providenţă extraordinară. Iudaismul nu este întemeiat pe credinţa într-o viaţă de apoi; prin urmare, iudaismul a fost susţinut de o providenţă extraordinară.”
Mai mulţi teologi s-au ridicat împotriva lui; şi cum toate argumentele sunt sucite şi învârtite pe toate părţile, şi cu al său s-a întâmplat Ia fel; i s-a replicat astfel: Orice religie care nu este întemeiată
pe dogma nemuririi sufletului şi pe pedepsele şi recompensele veşnice este în mod necesar falsă; iudaismul nu a cunoscut aceste dogme; prin urmare iudaismul, departe de a fi susţinut de Providenţă, a fost, potrivit principiilor voastre, o religie falsă şi barbară, care a atacat Providenţa.”
Acest episcop a mai avut şi alţi adversari care i-au demonstrat că
nemurirea sufletului era cunoscută de evrei chiar în timpul lui Moise; el
le-a dovedit foarte limpede că nici Decalogul, nici Leviticul, nici Deuteronomul nu au pomenit măcar un cuvânt în legatară eu această
credinţă, şi este ridicol să răstălmăceşti şi să denaturezi câteva pasaje dm celelalte cărţi, pentru a extrage un adevăr care nu este enunţat în însăşi cartea legii.
Domnul episcop, care a scris patru volume pentru a demonstra că
legea iudaică nu propunea nici pedepse, nici recompense după moarte, nu a putut nicicând să le răspundă adversarilor săi de o manieră
satisfăcătoare. Aceştia îi spuneau: Fic Moise cunoştea această dogmă, şi în acest caz i-a înşelat pe evrei nemanifestând-o; fie o ignora, caz în care el nu avea suficiente cunoştinţe pentru a întemeia o religie bună. Într-adevăr, dacă religia ar fi fost bună, de ce ar mai fi trebuit să fie abolită?
O religie adevărată trebuie să dăinuie în timp şi spaţiu; ca trebuie să fie precum lumina soarelui, care luminează toate popoarele şi toate generaţiile”.
Acest prelat, deşi extrem de luminat, a ieşit cu greu din toate aceste dificultăţi; dar există oare vreun sistem scutit de aşa ceva?
A doua chestiune (Seconde question) A Un alt savant, mult mai filosof, unul dintre cei mai profunzi metafizicieni din zilele noastre, aduce argumente puternice pentru a dovedi că politeismul a fost cea dintâi religie a oamenilor, aceştia crezând la început în mai mulţi zei, înainte ca raţiunea să le fie suficient de luminată pentru a nu recunoaşte decât o singură Fiinţă supremă, itv <. „
„>.;! ' -vî
