— Nu ştiu ce-aş face.

— Ce vorbeşti?! Hai, dă-ne un răspuns cinstit! Spune adevărul, ce-ai face?

Ozzie se fâstâci şi se enervă. I-ar fi plăcut să spună adevărul, să le explice că l-ar castra bucuros, l-ar mutila şi apoi l-ar ucide pe ticălosul pervers care s-ar atinge de fetiţa lui. Dar nu putea. Era posibil ca marele juriu să nu-l acuze pe Carl Lee. Nu că el ar fi dorit altceva, dar ştia că lucrul acesta era absolut necesar. Se uită sfios la Buckley. Acesta se aşezase pe scaun şi-l treceau sudorile. Crowell îl încolţise pe şerif cu fervoarea unui avocat care tocmai prinsese martorul cu minciuna.

— Haide, şerifule, îl luă el peste picior. Te ascultăm. Spune adevărul. Ce i-ai face ticălosului? Vorbeşte, hai!

Buckley intră în panică. Cel mai important caz din cariera lui era pe cale să se ducă de râpă. Adio proces! Toate aveau să se termine în faţa marelui juriu, la prima întrunire. Era la mâna unui şofer de camion fără serviciu. Se ridică şi-şi căută cuvintele:

— Martorul nu e obligat să răspundă.

Crowell se întoarse şi ţipă la el:

— Stai jos şi taci din gură! Nu primim ordine de la dumneata! Te putem pune sub acuzaţie şi pe dumneata, dacă vrem, nu-i aşa?

Buckley se aşeză şi se uită la Ozzie lipsit de expresie. Crowell era prea inteligent ca să fie în marele juriu. Cineva l-a plătit, cu siguranţă. Ştia prea multe. Da, marele juriu putea să acuze pe oricine. Crowell se retrase din nou la fereastră.

— Eşti absolut sigur că el a făcut-o? întrebă Lemoyne Frady, văr prin alianţă cu Gwen Hailey.

— Da, suntem siguri, răspunse Ozzie rar, cu ochii pe Crowell.

— Şi vrei să-l acuzăm pentru asta? întrebă domnul Frady, căruia i se citea în priviri admiraţia pentru şerif.

— Două capete de acuzare pentru omor premeditat şi unul pentru agresarea unui poliţist.

— Ce pedeapsă ar primi? întrebă Barney Flaggs, alt negru.

— Omorul cu premeditare înseamnă pedeapsa capitală, prin gazare. Agresarea unui poliţist, închisoare pe viaţă, fără drept de apel.

— Şi asta vrei, Ozzie? întrebă Flaggs.

— Da, Barney. Zic că acest mare juriu trebuie să-l acuze pe domnul Hailey. Asta vreau.

— Mai aveţi întrebări? îi întrerupse Buckley.

— Ia-o mai uşor, replică Crowell, întorcându-se de la fereastră. Mi se pare că vrei să ne bagi cazu’ ăsta pe gât, domnule Buckley, şi asta nu-mi place deloc. Vreau să discutăm un pic. Dumneata stai jos. Dacă avem nevoie, o să-ţi cerem ajutorul.

Buckley ridică degetul:

— Nu sunt obligat să stau jos şi nici să tac! ţipă el.

— Ba da, eşti, răspunse Crowell rece, cu un zâmbet caustic pe buze. Pentru că dacă nu te conformezi, te putem da afară. Avem dreptul să-ţi cerem să părăseşti încăperea. Iar dacă refuzi, ne ducem la judecător. Şi-o să pleci cu coada-ntre picioare!

Buckley înţepeni, fără să mai fie în stare să scoată vreun cuvânt. Era buimăcit şi simţea cum i se întoarce stomacul pe dos.

— Aşa că dacă vrei să asculţi în continuare deliberările noastre, stai jos şi taci!

Buckley se aşeză lângă aprodul care se trezise.

— Mulţumesc, zise Crowell. Vreau să vă întreb ceva. Câţi dintre dumneavoastră ar proceda la fel ca domnul Hailey, dacă i-ar viola cineva fiica, nevasta sau poate mama? Câţi? Ridicaţi mâna!

Şapte-opt braţe ţâşniră în sus ca la comandă, iar Buckley lăsă capul în jos. Crowell zâmbi şi continuă:

— Îl admir pe omul acela! Ca să faci aşa ceva, ai nevoie de curaj. Mi-ar plăcea să fiu ca el. Sunt momente în care trebuie să te comporţi ca un bărbat. Hailey merită un premiu, nu o pedeapsă.

Crowell se plimba încet în jurul meselor, bucurându-se de atenţia tuturor.

— Înainte de a vota, vă cer un lucru. Gândiţi-vă la biata fetiţă. Mi se pare că are zece ani. Încercaţi să v-o imaginaţi culcată acolo, cu mâinile legate la spate, plângând şi strigându-şi tatăl în ajutor. Şi mai gândiţi-vă şi la tâlharii ăia beţi şi drogaţi, cum o violau pe rând, cum o băteau şi-i dădeau cu piciorul. Dumnezeule, au încercat chiar s-o omoare. Închipuiţi-vă acum că propriile voastre fiice ar fi fost în locul ei. Ce ziceţi? Nu-i aşa c-au găsit ce-au căutat? Ar trebui să fim mulţumiţi că i-a omorât. Eu unul mă simt mai în siguranţă, ştiind că ticăloşii ăia nu mai pot omorî şi viola alţi copii. Domnul Hailey ne-a făcut un mare serviciu. Sa nu-l acuzam. Mai bine să-l lăsam să se ducă acasă, la familia lui, unde-i e locul. E un om adevărat şi a făcut ceea ce trebuia. Crowell termină şi se întoarse la fereastră. Buckley îl urmărea cu teamă. Când fu sigur că şi-a sfârşit tirada, se ridică.

— Domnule, aţi terminat?

Nu primi niciun răspuns.

— Bun. Doamnelor şi domnilor, aş dori să vă explic vreo câteva lucruri. Marele juriu nu are căderea de a judeca acest caz. Acest lucru îl fac juraţii de proces. Domnul Hailey va fi judecat corect de doisprezece oameni cinstiţi şi imparţiali. Iar dacă e nevinovat, va fi achitat. Marele juriu nu poate stabili vina cuiva. Dumneavoastră trebuie să decideţi, după ce aţi ascultat probele pe care le avem, dacă s-a petrecut sau nu o infracţiune. Acum, vă supun atenţiei faptul că numitul Carl Lee Hailey a comis o crimă: de fapt, trei. A omorât doi oameni şi l-a schilodit pe al treilea. Avem martori oculari.

Buckley se înfierbânta tot mai tare. Îi revenise încrederea.

— Datoria acestui mare juriu este să-l acuze. Dacă există argumente în apărarea lui, vor putea fi prezentate la proces. În cazul în care are o bază legală pentru ceea ce a făcut, se va vedea la judecată. Asta-i menirea tribunalului. Procuratura acuză de crimă şi trebuie să demonstreze acest lucru. Dacă există însă argumente în apărarea lui şi dacă-i va convinge şi pe juraţii de proces, atunci inculpatul va fi achitat, fiţi siguri. Dar nu intră în atribuţiile acestui mare juriu să hotărască astăzi eliberarea domnului Hailey. Asta se va întâmpla mai târziu; nu-i aşa, domnule şerif?

Ozzie dădu din cap şi zise:

— Aşa e. Marele juriu trebuie să stabilească validitatea acuzaţiei. Ceilalţi juraţi, de la proces, vor hotărî să nu fie condamnat, dacă acuzarea nu-şi poate susţine argumentele, sau dacă are norocul de o apărare bună. Marele juriu n-are nimic comun cu acestea.

— Mai aveţi vreo nelămurire? întrebă Buckley neliniştit. Bun, atunci e nevoie de o solicitare.

— Solicitarea mea e să nu fie acuzat de nimic, strigă Crowell.

— Şi eu zic la fel, murmură Barney Flaggs.

Lui Buckley i se muiară genunchii. Încercă să vorbească, dar nu mai era în stare să articuleze cuvintele. Ozzie se stăpâni, ascunzându-şi bucuria.

— Avem două moţiuni, anunţă doamna Gosset. Toţi cei care sunteţi pentru acestea, ridicaţi mâna. Votară cinci negri, împreună cu Crowell, erau şase. Moţiunile căzură.

— Ce facem acum? întrebă doamna Gosset.

Buckley vorbi repede:

— Cineva să prezinte o moţiune prin care domnul Hailey să fie acuzat de crimă cu premeditare şi de agresiune asupra unui poliţist.

— O fac eu, spuse unul din albi.

— Iar eu o susţin, zise altul.

— Cei care sunt pentru, să ridice mâna, zise doamna Gosset. Aşa! Sunt douăsprezece voturi pentru şi şase împotrivă. Asta ce înseamnă?

— Înseamnă că se confirmă probele pentru acuzare, replică Buckley cu mândrie.

Respiraţia îi reveni la normal şi-şi recapătă culoarea în obraji. Îi şopti ceva secretarei, apoi se adresă marelui juriu: