— Să luăm o pauză de zece minute. Mai avem vreo patruzeci de cazuri, aşa că vă rog să nu lipsiţi prea mult. Aş dori să vă reamintesc ceea ce a spus domnul judecător Noose, în dimineaţa aceasta. Deliberările noastre sunt absolut secrete. Nu discutaţi nimic, în afara acestei încăperi.

— Ce tot zice? îl întrerupse Crowell. Să nu spunem că a lipsit doar un vot ca acuzaţia să nu mai poată fi susţinută? Nu-i aşa, domnule Buckley?

Procurorul ieşi, trântind uşa.

Buckley coborî treptele din faţa tribunalului, înconjurat de reporteri, fluturând actele de acuzare. Ţinu un discurs moralizator, ridicând în slăvi marele juriu. Apoi, condamnă cu indignare crima lui Hailey. El era cel care reuşise să îl aducă în faţa judecăţii şi să-i convingă pe juraţi. Apoi le spuse reporterilor că Hailey va fi, cu siguranţă, condamnat la moarte. Era antipatic, agresiv, arogant şi plin de sine. De fapt, era el însuşi. Rufus Buckley. Câţiva reporteri plecară, dar el îşi continuă tirada. Se întrecu pe sine, punându-şi în valoare tot talentul şi puterea de convingere. Mai plecară câţiva reporteri. Îl ridică apoi în slăvi pe judecătorul Noose, pentru marea lui înţelepciune şi onoare. Aclamă inteligenţa şi puterea de discernământ a juraţilor din comitatul Ford.

Reporterii fură copleşiţi. Plecară cu toţii obosiţi şi plictisiţi.

13

Stump Sisson, Vrăjitorul Imperial al Klan-ului din Mississippi, convocă adunarea într-o cabană mică, din inima pădurii de pini din comitatul Nettles, la vreo 230 de mile spre sud de Ford. Întrunirea nu avea un caracter ritual, aşa că participanţii nu se îmbrăcară în alb şi nici nu ţinură cuvântări înălţătoare. Cei câţiva membri ai grupului stăteau de vorbă cu domnul Freddie Cobb, fratele răposatului Billy Ray. Adunarea fusese convocată printr-un prieten de-al lui Freddie care îl cunoştea pe Stump.

Se stabiliseră probele de acuzare? Cobb nu era sigur, dar auzise că procesul va începe pe la sfârşitul verii, sau la începutul toamnei. Îl îngrijorau însă peste măsură zvonurile că negrul avea să fie considerat nebun şi că va scăpa. Nu era drept, îi ucisese fratele cu sânge rece. Se ascunsese într-o debara şi aşteptase să apară Billy Ray. E clar că totul fusese premeditat şi, cu toate acestea, era posibil ca Hailey să fie eliberat. Ce putea face Klan-ul în această privinţă? Negrii sunt protejaţi, în prezent, de tot felul de grupări pentru drepturile omului, ca NAACP, ACLU şi altele, precum şi de justiţie şi de guvern. La naiba, albii nu mai aveau altă şansă, în afara Klan-ului! Cine s-ar mai ridica în favoarea lor? Toate legile sunt pentru negri, iar politicienii liberali propun tot mai multe în defavoarea albilor. Cineva trebuie să-i susţină şi pe ei. De aceea Freddie Cobb se adresase Klan-ului.

Negrul se afla la închisoare? Da, şi se purtau cu el regeşte. Cum altfel, că doar şi şeriful era negru. Hailey se bucura chiar de un tratament privilegiat şi de protecţie, din partea lui. Auzise că va fi scos pe cauţiune, săptămâna aceasta. Poate era doar un zvon. Dacă ar ieşi…

Dar fratele lui? O violase pe fetiţă? Nu se ştia sigur, probabil că nu. Willard, celălalt tânăr, declarase că erau vinovaţi, dar Billy Ray nu mărturisise nimic. Avea destule femei. De ce să violeze o fetiţă neagră? Şi chiar dacă ar fi făcut-o, ce mare lucru?

Cine era avocatul negrului? Brigance, un tip din Clanton. Tânăr, dar destul de bun. Are o reputaţie excelentă, mai ales în ceea ce priveşte apărarea criminalilor. A câştigat mai multe procese de felul acesta. El le-a spus reporterilor că va pleda pentru iresponsabilitatea inculpatului şi că, astfel, îl vor elibera.

Cine era judecătorul? Încă nu se ştie. Bullard deţine funcţia de judecător districtual, dar auzise că nu va audia el acest caz. Se vorbeşte că procesul va fi transferat în alt comitat, aşa că nu se cunoaşte judecătorul.

Sisson şi ceilalţi membri ai Klan-ului îl ascultară cu atenţie pe amărâtul de Cobb. Le plăcu mai ales partea cu organizaţiile pentru drepturile civile. Dar erau conştienţi că fratele lui Freddie primise ceea ce meritase. Că doar urmăriseră cu toţii emisiunile de la televizor şi citiseră presa. Numai că era de neconceput ca dreptatea să fie făcută de mâinile unui negru.

Procesul programat peste câteva luni constituia pentru Klan o ocazie excelentă pentru organizarea unei revolte. Ziua vor putea mărşălui în jurul tribunalului, îmbrăcaţi în robe albe, mascaţi, cu glugile lor ţuguiate. Vor ţine cuvântări, atrăgând atenţia cetăţenilor şi camerelor de luat vederi. Presa va fi în delir, pentru că, deşi nu erau iubiţi, le vor oferi spectacolul excitant al dezbinării şi al scandalului. Noaptea aveau să bage lumea-n sperieţi cu telefoane de ameninţare şi cu cruci în flăcări. Ştiau cum să provoace violenţa, atacând pe neaşteptate. Erau conştienţi de efectul produs asupra negrilor, când vor mărşălui ordonat, în robele lor albe. Comitatul Ford va deveni terenul lor de-a v-aţi ascunselea, de-a uliul şi porumbeii, de-a hoţii şi vardiştii. Aveau timp să-şi cheme tovarăşi şi din alte state. Erau siguri că niciun membru al Klan-ului nu putea pierde o astfel de ocazie. Cu siguranţă, vor avea noi recruţi. Acest caz putea fi scânteia pentru o recrudescenţă a rasismului, care îi va scoate pe toţi albii adevăraţi din bârlogul lor, în stradă. Oricum, organizaţia ducea lipsă de adepţi. Hailey putea deveni strigătul lor de luptă, de unire.

— Domnule Cobb, ne puteţi da numele tuturor celor implicaţi? îl întrebă Sisson.

Cobb reflectă o clipă.

— Da, însă juriul încă n-a fost numit.

— Când puteţi afla?

— Să mă ia naiba dacă ştiu! Cred că la proces. Ce-aveţi de gând?

— Nu ştim încă precis, dar mai mult ca sigur că ne vom implica. E o ocazie bună să ne dezmorţim şi noi, un pic, încheieturile.

— V-aş putea ajuta cu ceva?

— Sigur, dar mai întâi trebuie să deveniţi de-al nostru.

— Din păcate, la noi nu mai există niciun grup. S-au destrămat de mult. Bunicul meu făcea parte din Klan.

— Vrei să spui că bunicul victimei a fost membru activ al organizaţiei?

— Da, răspunse Cobb cu mândrie.

— Păi, atunci ne vom implica sigur.

Dădură cu toţii din cap, indignaţi, şi jurară că se vor răzbuna. Îi spuseră lui Cobb să mai strângă vreo cinci-şase prieteni cu aceleaşi idei. În felul acesta vor putea face o ceremonie de constituire a grupului, în pădurea din comitatul Ford, cu tot ritualul. Vor fi primiţi membri cu drepturi depline în Ku-Klux-Klan. Se vor uni şi vor face un adevărat circ din procesul lui Carl Lee Hailey. Comitatul Ford va deveni iadul pe pământ, aşa că niciun jurat nu va mai vota pentru achitarea unui negru. Trebuia doar să găsească vreo şase oameni şi îl vor pune şeful organizaţiei din Ford. Cobb le spuse că are destui veri dispuşi să intre în Klan. Plecă în al nouălea cer, mândru că avea să calce pe urmele bunicului său.

Nu apăru nimic despre Buckley la ştirile de după-amiază. Jake schimbă canalele micului său televizor alb-negru din birou şi râse satisfăcut văzând că niciun post nu transmitea ştiri în legătură cu decizia marelui juriu. Parcă-i vedea pe ai lui Buckley lipiţi de scaune în faţa televizorului, schimbând canalele disperaţi, dornici să-şi vadă eroul, în vreme ce el ţipa la ei să facă linişte. Pe la şapte, când postul din Tupelo va transmite ultimul buletin meteorologic, vor ieşi din încăpere lăsându-l singur cu îndoielile sale şi cu speranţa că va apărea mai târziu.

Pe la zece, Carla şi Jake stăteau îmbrăţişaţi pe canapea, cu lumina stinsă, aşteptând ştirile. În sfârşit, iată-l pe Buckley pe treptele din faţa tribunalului, fluturând hârtiile şi ţipând ca un predicator de stradă, în timp ce reporterul de pe canalul patru îl prezenta telespectatorilor. După o clipă, camera schimbă imaginea, filmând scuarul şi frumosul centru al oraşului Clanton. Apoi se opri asupra reporterului care anunţă în câteva cuvinte că procesul va începe pe la sfârşitul verii.

— E agresiv, zise Carla. De ce a convocat o conferinţă de presă ca să anunţe rezultatul votării?

— Păi, el e cel care acuză. Numai nouă, celor din apărare, nu ne plac ziariştii.

— Am observat. Albumul meu cu tăieturi din ziare se îngroaşă rapid.

— Să nu uiţi să faci nişte copii şi pentru mama.

— Vrei să-i dai şi un autograf?

— Numai contra cost! Ţie, îţi semnez gratis.

— Excelent! Şi dacă pierzi, am să-ţi trimit o notă de plată, pentru efortul pe care l-am făcut decupând şi lipind tăieturi din ziare.

— Îţi reamintesc, draga mea, că n-am pierdut până acum niciun proces de omor. De fapt, niciunul din cele trei pe care le-am avut.

Carla opri sonorul cu telecomanda, lăsându-l pe meteorologul de serviciu fără glas.

— Ştii ce nu-mi place la procesele tale de omor? zise ea, împingând cu picioarele ei perfecte perniţele de pe canapea.

— Probabil sângele, măcelul, spaima.

— Nu.

Carla era îmbrăcată într-o rochie veche, încheiată până la gât. Începu să se joace cu nasturii.

— Atunci, perspectiva că un nevinovat ar putea fi trimis la moarte prin gazare.

— Nu.

Începu să se descheie la nasturi. Lumina albăstruie a televizorului licărea ca un stroboscop, în camera întunecată, în timp ce crainica le ura, pe muteşte, noapte bună.

— Teama unei familii tinere, văzându-şi tatăl la tribunal, în faţa unui juriu ostil?

— Nu.

Sub rochia descheiată, începuse să se vadă porţiunea de mătase a sutienului, pe fondul pielii bronzate.

— Imperfecţiunea sistemului nostru judiciar?

— Nu.