Încăpăţânat, taică-său se agăţa cu disperare de optimism:

— E tulburat, atâta tot… O masă bună, un somn bun, o odihnă pe cinste. Nu, Mael? Mâine o să-şi recapete culoarea în obraji.

Am dat din cap, prefăcut.

„Trei zile, nu aştepta niciodată mai mult de trei zile.“

Sentinţa lui Tibor îmi răsuna în minte. „Dacă trec trei zile, nu mai are rost să mai faci ceva.“ Ce era de făcut? „Lasă corpul să se vindece singur, pentru că are această capacitate, dar nu mai mult de trei zile!“ Oh, Tibor, maestrul meu, dacă mi-ai fi alături în această seară… De ce te găseşti atât de departe, astfel încât să nu-ţi pot cere sfatul? Magicianul mă observa, ghicind că-mi ascundeam gândurile.

Copilul a trecut noaptea ba gemând, ba dormind. Greu de spus ce mă speria mai tare, gemetele sau tăcerile, primele inspirându-mi compasiune, celelalte făcându-mă să mă tem de o pierdere a cunoştinţei.

Dimineaţa, faţa congestionată a băieţelului era descompusă, marmorată, ochii încercănaţi nu reuşeau să fixeze nimic în jur, iar gura nu reuşea să articuleze nici un cuvânt. Corpul plăpând era fără vlagă. Singurul semn de viaţă era dat de capul pe care şi-l tot mişca de la stânga la dreapta.

Şeful ţapinarilor a dat buzna în cort şi i-a spus tatălui:

— Saul, în copac era un cuib de şerpi!

Saul s-a ridicat, peste măsură de îngrijorat. Şeful a reluat:

— Copacul adăpostea un cuib. Cine ştie câţi şerpi colcăiau pe-acolo. Dacă fiul tău…

Cu ochii holbaţi, Saul a completat:

— Spiritul şarpelui, furios, a intrat în el. De-asta nu mai poate vorbi. Spiritul şarpelui l-a luat în stăpânire.

Îngenunchind lângă copil, l-a zgâlţâit.

— Mael! Scapă de el, repede. Mael! M-auzi?

Extenuat, copilul nu a avut nici o reacţie. Simţeam cum se stingea. L-am prins de braţ pe tată.

— Dacă eşti de acord, pot încerca să alung demonul.

— Cu toţii vom alunga demonul! a adăugat el. Toţi bărbaţii şi femeile să se adune! Să spunem incantaţii, rugăciuni.

— Dar…

— Tu vei zice formulele tale magice, noi pe-ale noastre.

Nu-i aşa, şefule?

Şeful a aprobat, după care Gawan a adăugat:

— Am să citesc în măruntaiele unui rozător pentru a afla voinţa zeilor.

Tatăl, însoţit de şef, şi-a folosit întreaga energie pentru a-i mobiliza pe toţi cei din tabără. În scurt timp, au improvizat în jurul cortului o şedinţă de exorcism colectiv. Se psalmodia, se fredona, se bolborosea.

Trei zile, mă gândeam, nu mai mult de trei zile!

În timpul acelei melopei, pe când rugile urcau spre cer şi fiecare îşi strângea în pumn amuletele, Magicianul m-a întrebat cu voce joasă:

— Ce voiai să faci?

— Să-i deschid craniul.

— Să-i deschizi craniul? Păi e mortal!

— Prost făcut, da. Bine făcut, îl va salva.

I-am povestit ce mă învăţase Tibor despre diminuarea durerii celor care erau răniţi la cap – ştiinţa aceasta îi venea

din ţinuturi îndepărtate, de la triburi care locuiau la hotare, pe ţărmul mării, înspre Soare-Apune. 21 Dacă, în urma unei lovituri, un demon se infiltra în craniu, îl chinuia pe om cu izbituri şi trebuia eliberat de acolo făcându-se o gaură: demonul ieşea, iar omul era vindecat.

— O gaură în cap? Nimeni nu poate trăi cu o gaură în cap!

— Gaura se resoarbe în mod natural. Osul se reface în şase luni. Odată cu creşterea părului, cicatricea nu se va mai vedea.

— Îmi pari foarte bine informat.

— Operaţiunea cere însă o precizie extremă. Dacă faci gaura în locul greşit, sângele va ţâşni, şi-asta înseamnă moarte.

Dacă gaura este făcută prea profund, creierul se înnegreşte şi se produce moartea instantanee. Şi, chiar dacă deschiderea s-a făcut cum trebuie, o curăţare insuficientă poate produce o infecţie.

— Te simţi în stare să faci asta?

Am aruncat o privire scurtă spre copilul inconştient, cu pleoapele vineţii, şi i-am răspuns cu vehemenţă:

— Da!

Odată cuvântul pronunţat, am tresărit. La ce mă angajam?

Gawan s-a îndreptat spre tată cu pas hotărât.

Pregătindu-mi instrumentele, făceam eforturi să mă conving în sinea mea: da, ştiam cum trebuie procedat, cunoşteam riscurile, mâna nu o să-mi tremure! Hotărât, mi-am reprimat îndoielile în adâncul sufletului – am pus în ordine cele de făcut pentru că, în realitate, nu făcusem niciodată o astfel de operaţie unui rănit, doar exersasem pe cadavre de vaci, dar degetele mi se descurcaseră. După ce mi-am reglat respiraţia şi mi-am potolit bătăile inimii, mi-am luat o faţă senină. Dacă nu reuşeam să ajung să am propria convingere, cum aş fi putut obţine-o pe-a celorlalţi?

Deasupra jarului din mijlocul vetrei, Gawan scosese măruntaiele unei nevăstuici. După terminarea şedinţei, a

anunţat sus şi tare că micuţul va trăi dacă vindecătorul va fi lăsat să-şi facă treaba.

Nu-mi mai puneam întrebări privind duplicitatea Magicianului care vedea în măruntaie ceea ce ne doream să

auzim, atâta timp cât sprijinea interesul copilului. Din acel moment, comunitatea de ţapinari şi-a pus toate speranţele în mine.

Urmând indicaţiile ştiute de la Tibor, m-am spălat pe mâini cu frunze de salvie, păstrând una pentru a o infuza, şi mi-am trecut instrumentele prin foc. Deşi Mael nu mai avea nici o reacţie, i-am cerut lui Saul să-i pună la nas o soluţie calmantă

pe care o purtam mereu cu mine, pe bază de măselariţă şi valeriană.

Am spălat de mai multe ori o frânghie, dând-o cu săpun şi storcându-i fibrele vegetale; odată dezinfectată, am legat-o în jurul craniului copilului, de la frunte la ceafă: acest garou va împiedica sângerarea abundentă.