— Mă laşi să-ţi dau cu aceste unsori?
Şi-a întins picioarele spre mine. Ce ciudăţenie de om!
Trecea de la o extremă la alta: după ce manifestase o rezervă
exagerată, acum mi se încredinţa cu totul. Cât timp m-am ocupat de el a oftat, s-a strâmbat, s-a foit; când l-am fricţionat cu mentă, a tors de plăcere.
Odată tratamentul încheiat, m-a rugat să împărţim merindele, a dat ordin unui servitor să ne aducă de mâncat şi de băut, după care m-a întrebat cum mă cheamă; dintr-un reflex care se va dovedi salvator mai târziu, am pretins că mă
numesc Naram-Sin.
Gawan Magicianul venea din Ţara Apelor Blânde, ţinutul unde doream să ajung şi eu. Făcea parte din suita reginei Kubaba.
— O cunoşti?
În faţa aerului meu ezitant, mi-a explicat că regina Kubaba conducea oraşul Kish, o aşezare înconjurată de câmpii irigate de o sută de canale care aduceau apele mai multor fluvii.
Creşteau acolo palmieri, smochini, curmali, rodii; se cultivau orz şi grâu din care se făcea cea mai bună bere. Regina Kubaba, căreia îi plăcea să se împăuneze la braţul soţului ei, domnea de la moartea acestuia şi se descurca de minune. La ordinele ei, Gawan Magicianul bătea lumea-n lung şi-n lat în căutare de furnizori. Tărâmul Apelor Blânde19 îşi datora prosperitatea agriculturii, splendoarea arhitecturii, însă fiind constituită doar din mâl, bitum şi trestie, avea nevoie de materii prime.
— Ne trebuie minereu, lemn, piatră, dar şi, în mai mică
măsură, grâne, ulei, vin, ceapă, usturoi. Dacă nu ne ţesem o reţea de producători şi de vânzători, echilibrul nostru va fi compromis. Averea pe care o avem ne sporeşte nevoile, abundenţa creează penurie. Dar tu ce faci?
— Merg la Babel.
Şi-a arătat surpriza.
— De ce?
— E un oraş ieşit din comun.
Şi-a scărpinat gâtul.
— Babel e vast, opulent, magnific, însă…
— Însă?
— Este guvernat de Nimrod.
Chipul i-a devenit grav. S-a uitat împrejur şi a coborât vocea:
— Credincios reginei Kubaba, mă tem de Nimrod, duşmanul acesteia. A ţesut comploturi împotriva ei. Visează să
cucerească Kish. Oraşele noastre se învecinează.
La auzul acestor cuvinte am fremătat.
— Când te întorci la Kish?
— În curând.
— Te-aş putea însoţi în călătorie? Cum oraşul tău se găseşte aproape de Babel, mi-aş atinge şi eu scopul.
După câteva zile, Gawan şi cu mine am devenit buni prieteni. Mă amuzau toanele lui, nervozitatea, capacitatea de a-şi schimba dispoziţia cât ai clipi. Mai întâi binevoitor, spumos, guraliv, se închidea mai apoi brusc în muţenie. După
severitate, pe chip i se afişa veselia, mai apoi cinismul, urmat de exultare, şi indiferenţa după nelinişte: mai multe fiinţe sălăşluiau într-una singură. Câteodată, cu ajutorul fardurilor, îşi transforma chipul într-o operă de artă, altă dată îmi întindea picioarele rănite şi mă iscodea îndelung despre problemele-i digestive. Dimineaţa pudic, seara neruşinat, cine era, de fapt?
Versatilitatea lui dezvăluia, cu adevărat, un soclu de nezdruncinat: Gawan se iubea pe sine. Cu o constanţă fără
fisură, arăta o uriaşă şi tandră afecţiune pentru sine însuşi. Fie când se machia, fie când perora despre propriile excremente, se îngrijea de sine. Admiram fără ironie acest superb egocentrism care-l făcea să fie o persoană care-şi trăia viaţa cu intensitate. Asemenea unui păstrăv argintiu care nu poate fi prins, Magicianul manifesta o vivacitate sclipitoare, care-l definea, împiedicându-te să-l poţi citi cu adevărat.
În ceea ce mă privea, în ciuda insistenţelor, nu-i răspundeam niciodată la veşnica întrebare: „De ce Babel?“ Departe de a-l descuraja, tăcerea mea îl ţinea aproape de mine: Gawan nu avea să mă părăsească atâta vreme cât nu-mi ştia motivaţia.
Zi după zi, Magicianul îşi relua isprăvile legate de extraordinara-i memorie. Nonşalanţa cu care reţinea şi reda interminabilele liste mă sidera de fiecare dată. Câteodată, făcea chiar predicţii: omora câte-un rozător, îl eviscera, îi punea măruntaiele pe foc şi descifra semne prevestitoare. O
făcea în mod confidenţial, dedicându-se fiecărui negustor în parte.
Într-o dimineaţă, adormit pe un povârniş, am simţit aromă
de liliac. Nu m-a trezit atât strălucirea începutului de zi, cât o
privire aţintită asupra mea. Pe când deschideam ochii, Magicianul m-a întrebat:
— Naram-Sin, mai vrei să ajungi la Babel?
— E tot ce îmi doresc.
— Atunci, ridică-te. Mă întorc la Kish. Să părăsim convoiul.
