Aplombul Magicianului, aura reginei Kubaba au impus imediat respect printre oameni. Fără a dezminţi afirmaţia lui Gawan, i-am vorbit cu blândeţe ţapinarului:
— Îţi faci griji pentru fiul tău, nu vrei decât să fie bine. Şi eu la fel. Dacă-mi dai voie, am să-l supraveghez până când va putea zburda din nou.
Bărbatul, răvăşit de suferinţa copilului care plângea la pieptul său, a bombănit dezorientat. Şeful ţapinarilor a intervenit:
— Saul şi Mael sunt bucuroşi să beneficieze de prezenţa ta.
Nu-i aşa, Saul?
Oscilând, mormăind pentru sine, bărbatul a fost de acord.
Am intrat în cortul din piele pe care-l monta din poiană în poiană, în funcţie de locul unde se făceau tăierile de arbori.
Locuia alături de fiul său, căci nevasta îi murise la naşterea copilului. După deces, în loc să-l acopere de reproşuri, cum făceau mulţi alţii, a transferat asupra micuţului toată dragostea de care era în stare – mi-am putut da seama de asta văzând cufărul plin de jucării, animale din lemn sculptat, titirezi, bile, căruţe în miniatură.
— Mael… i-a şoptit copilului care zăcea pe o blană de lup, mângâindu-i fruntea acoperită de cârlionţi.
După cum mă temeam, starea băiatului s-a înrăutăţit. A vomitat de câteva ori, plângându-se de dureri de cap. Deşi îi pusesem comprese cu apă rece, un foc interior îl mistuia.
Încăpăţânat, taică-său se agăţa cu disperare de optimism:
— E tulburat, atâta tot… O masă bună, un somn bun, o odihnă pe cinste. Nu, Mael? Mâine o să-şi recapete culoarea în obraji.
Am dat din cap, prefăcut.
„Trei zile, nu aştepta niciodată mai mult de trei zile.“
Sentinţa lui Tibor îmi răsuna în minte. „Dacă trec trei zile, nu mai are rost să mai faci ceva.“ Ce era de făcut? „Lasă corpul să se vindece singur, pentru că are această capacitate, dar nu mai mult de trei zile!“ Oh, Tibor, maestrul meu, dacă mi-ai fi alături în această seară… De ce te găseşti atât de departe, astfel încât să nu-ţi pot cere sfatul? Magicianul mă observa, ghicind că-mi ascundeam gândurile.
Copilul a trecut noaptea ba gemând, ba dormind. Greu de spus ce mă speria mai tare, gemetele sau tăcerile, primele inspirându-mi compasiune, celelalte făcându-mă să mă tem de o pierdere a cunoştinţei.
Dimineaţa, faţa congestionată a băieţelului era descompusă, marmorată, ochii încercănaţi nu reuşeau să fixeze nimic în jur, iar gura nu reuşea să articuleze nici un cuvânt. Corpul plăpând era fără vlagă. Singurul semn de viaţă era dat de capul pe care şi-l tot mişca de la stânga la dreapta.
Şeful ţapinarilor a dat buzna în cort şi i-a spus tatălui:
— Saul, în copac era un cuib de şerpi!
Saul s-a ridicat, peste măsură de îngrijorat. Şeful a reluat:
— Copacul adăpostea un cuib. Cine ştie câţi şerpi colcăiau pe-acolo. Dacă fiul tău…
Cu ochii holbaţi, Saul a completat:
— Spiritul şarpelui, furios, a intrat în el. De-asta nu mai poate vorbi. Spiritul şarpelui l-a luat în stăpânire.
Îngenunchind lângă copil, l-a zgâlţâit.
— Mael! Scapă de el, repede. Mael! M-auzi?
Extenuat, copilul nu a avut nici o reacţie. Simţeam cum se stingea. L-am prins de braţ pe tată.
— Dacă eşti de acord, pot încerca să alung demonul.
— Cu toţii vom alunga demonul! a adăugat el. Toţi bărbaţii şi femeile să se adune! Să spunem incantaţii, rugăciuni.
— Dar…
— Tu vei zice formulele tale magice, noi pe-ale noastre.
Nu-i aşa, şefule?
Şeful a aprobat, după care Gawan a adăugat:
— Am să citesc în măruntaiele unui rozător pentru a afla voinţa zeilor.
Tatăl, însoţit de şef, şi-a folosit întreaga energie pentru a-i mobiliza pe toţi cei din tabără. În scurt timp, au improvizat în jurul cortului o şedinţă de exorcism colectiv. Se psalmodia, se fredona, se bolborosea.
Trei zile, mă gândeam, nu mai mult de trei zile!
În timpul acelei melopei, pe când rugile urcau spre cer şi fiecare îşi strângea în pumn amuletele, Magicianul m-a întrebat cu voce joasă:
— Ce voiai să faci?
— Să-i deschid craniul.
— Să-i deschizi craniul? Păi e mortal!
— Prost făcut, da. Bine făcut, îl va salva.
