I-am povestit ce mă învăţase Tibor despre diminuarea durerii celor care erau răniţi la cap – ştiinţa aceasta îi venea
din ţinuturi îndepărtate, de la triburi care locuiau la hotare, pe ţărmul mării, înspre Soare-Apune. 21 Dacă, în urma unei lovituri, un demon se infiltra în craniu, îl chinuia pe om cu izbituri şi trebuia eliberat de acolo făcându-se o gaură: demonul ieşea, iar omul era vindecat.
— O gaură în cap? Nimeni nu poate trăi cu o gaură în cap!
— Gaura se resoarbe în mod natural. Osul se reface în şase luni. Odată cu creşterea părului, cicatricea nu se va mai vedea.
— Îmi pari foarte bine informat.
— Operaţiunea cere însă o precizie extremă. Dacă faci gaura în locul greşit, sângele va ţâşni, şi-asta înseamnă moarte.
Dacă gaura este făcută prea profund, creierul se înnegreşte şi se produce moartea instantanee. Şi, chiar dacă deschiderea s-a făcut cum trebuie, o curăţare insuficientă poate produce o infecţie.
— Te simţi în stare să faci asta?
Am aruncat o privire scurtă spre copilul inconştient, cu pleoapele vineţii, şi i-am răspuns cu vehemenţă:
— Da!
Odată cuvântul pronunţat, am tresărit. La ce mă angajam?
Gawan s-a îndreptat spre tată cu pas hotărât.
Pregătindu-mi instrumentele, făceam eforturi să mă conving în sinea mea: da, ştiam cum trebuie procedat, cunoşteam riscurile, mâna nu o să-mi tremure! Hotărât, mi-am reprimat îndoielile în adâncul sufletului – am pus în ordine cele de făcut pentru că, în realitate, nu făcusem niciodată o astfel de operaţie unui rănit, doar exersasem pe cadavre de vaci, dar degetele mi se descurcaseră. După ce mi-am reglat respiraţia şi mi-am potolit bătăile inimii, mi-am luat o faţă senină. Dacă nu reuşeam să ajung să am propria convingere, cum aş fi putut obţine-o pe-a celorlalţi?
Deasupra jarului din mijlocul vetrei, Gawan scosese măruntaiele unei nevăstuici. După terminarea şedinţei, a
anunţat sus şi tare că micuţul va trăi dacă vindecătorul va fi lăsat să-şi facă treaba.
Nu-mi mai puneam întrebări privind duplicitatea Magicianului care vedea în măruntaie ceea ce ne doream să
auzim, atâta timp cât sprijinea interesul copilului. Din acel moment, comunitatea de ţapinari şi-a pus toate speranţele în mine.
Urmând indicaţiile ştiute de la Tibor, m-am spălat pe mâini cu frunze de salvie, păstrând una pentru a o infuza, şi mi-am trecut instrumentele prin foc. Deşi Mael nu mai avea nici o reacţie, i-am cerut lui Saul să-i pună la nas o soluţie calmantă
pe care o purtam mereu cu mine, pe bază de măselariţă şi valeriană.
Am spălat de mai multe ori o frânghie, dând-o cu săpun şi storcându-i fibrele vegetale; odată dezinfectată, am legat-o în jurul craniului copilului, de la frunte la ceafă: acest garou va împiedica sângerarea abundentă.
I-am ras capul în zona temporală, după care am tăiat pielea.
Odată realizată incizia ovală, am desprins progresiv pielea scalpată.
Am ajuns la osul craniului.
Am început să tai pe verticală cu ajutorul unui cuţit din silex, apoi am continuat pe orizontală cu un vârf ascuţit de bronz care trasa caneluri; am luat apoi un răzuitor din piatră
abrazivă pentru a curăţa aşchiile de os care mai rămăseseră.
Cum craniile copiilor sunt mai delicate, mai subţiri decât cele de adult, mi-era teamă în orice moment de vreun gest excesiv.
În sfârşit, am simţit că ovalul de os pe care îl decupasem avea să cedeze; l-am extras cu ajutorul unor pensete.
Tatăl a leşinat. Din fericire, craniul lui Mael nu s-a mişcat, căci îl fixasem cu două fâşii de ţesătură. I-am ordonat şefului să-l scoată pe Saul şi să-l îndoape cu bere imediat ce îşi va reveni în simţiri.
Examinând orificiul, am murmurat:
— Demonul pleacă.
Înfiorat, Gawan Magicianul şi-a ţinut respiraţia, şi-a astupat nările, a închis ochii, şi-a strâns buzele: astfel evita ca spiritul şarpelui să se refugieze în el… Am făcut la fel. Şeful, asemenea.
Copilul s-a destins, eliberat de presiune22.
— Bine, Mael! i-am şoptit, chiar dacă nu mă putea auzi.
Am curăţat plaga cu o infuzie de salvie, am realizat un pansament presărând sare, după care folosind miere.
Băieţelul, cu tenul mai puţin stacojiu, părea a dormi liniştit.
— Asta e! am spus ridicându-mă.
Magicianul şi şeful, care mă asistaseră, m-au privit perplecşi. Au bolborosit, cu ochi rătăciţi:
— Este… este… este…
— Este gata!
Am bătut din palme satisfăcut, iar cei doi bărbaţi au leşinat la rândul lor.
