Normal că Gungunum se umplea de bube! După cum îmi spunea Tibor, boala de plută apărea adesea ca urmare a nemulţumirilor şi exceselor de furie.

*

Operaţiunea s-a arătat complicată.

În camera mea de la Grădina lui Ki, mă luptam cu mine, pe când câinele, chircit la picioarele mele, se odihnea.

Chiar dacă ştiam să folosesc bine penseta, dacă-mi aranjam dintotdeauna barba, chiar dacă am tuns-o de mii de ori, nu o răsesem niciodată: nu ne stătea în obicei. Zeii şi spiritele i-au vrut pe bărbaţi păroşi, băieţii se bucurau de îndată ce tuleiele le umbreau buza superioară, femeile găseau că barba sau mustaţa sunt semne de virilitate. Ni se părea împotriva naturii să ne radem. Tot aşa cum îi deplângeam pe adolescenţi cu al lor puf în loc de păr şi pe bătrânii spâni, tot aşa ne mândream să avem pilozitate bogată şi zdravănă; ne pieptănam şi ne aranjam ca să arătăm bine.

Aplecat deasupra unui vas cu apă, care-mi reflecta chipul acoperit cu spumă de săpun, îmi dezgoleam încet-încet faţa cu ajutorul instrumentelor ascuţite de vindecător. De unde atâta suprafaţă de piele ascunsă pe tâmple, bărbie, gât? Am insistat asupra lor cu răbdare, concentrat la detalii.

Cum de aflase Gungunum că eram vindecător şi că mă

găseam la Babel de trei zile? Cu siguranţă, cineva mă turnase.

Gazda mea putea să-i fi spus data sosirii, dar nu şi ocupaţia!

Doar dacă nu îmi scotocise prin lucruri dându-şi seama că

vindecam oamenii… Asta nu explica totuşi încrederea pe care mi-o acordase arhitectul, reputaţia mea părându-i-se superioară

celorlalţi doctori. Cine să-mi fi lăudat meritele?

În camera de alături, Saul fredona o melodie şleampătă.

Când timbrată, când plată, puternică sau slabă de-a lungul aceleiaşi fraze muzicale, vocea stridentă rata notele de luat.

Saul devenea o umbră a ceea ce fusese. De îndată ce Mael adormea, bătea străduţele şi nu se întorcea acasă decât beat.

Şi-atunci devenea afectuos. Când acest colos sufoca trecătorii încercând să-i îmbrăţişeze, îi speria. La întoarcere, Mael, Roko şi cu mine aveam parte de declaraţii înflăcărate de afecţiune care puţeau a bere, pe care Mael nu le sesiza pentru că dormea, iar Roko nu le asculta, frecându-se de piciorul stăpânului; rămâneam singurul care trebuia să-i suporte tandreţea excesivă

şi care să se alarmeze. Starea lui mă consterna. Îmi reproşam că-l luasem pe tăietorul de lemne din pădure. Nu făcea faţă

dezrădăcinării. Babelul îl distrugea: dacă ziua nu băga-n seamă

oraşul, noaptea îi cerea tot ce putea fi mai rău.

Prin minte mi-a trecut o idee: oare Saul să fi povestit prin vreo tavernă despre faptele mele glorioase? Fără îndoială…

Iată dezlegarea enigmei! Beţivanul vorbise prea mult şi, cum se întâmplă mereu pe-aici, informaţia se rostogolise, făcând înconjurul târgului.

M-am folosit de pieptenele oferit de Noura pentru a mă

linişti, după care am reluat bărbieritul. După ce-am ras şi ultimul fir de păr, m-am dat în spate şi m-am privit: obrajii semănau cu două buci trandafirii de sugar. M-am simţit ridicol, îngrozitor de golaş.

M-am întors. Roko a tresărit. Gestul său m-a făcut să înţeleg cât eram de schimbat. Încruntat şi cu urechile ridicate, scotea gemete ascuţite, apoi şi-a aplecat capul într-o parte şi a venit să

mă miroasă. După verificarea olfactivă, m-a lins scurt, ceea ce voia să zică: „Nu contează! Orice-ai face, eu tot te iubesc.“

Am trecut apoi la epilarea picioarelor. După o metodă

observată pe străzile din Babel, am amestecat lămâie şi miere cu ceară încălzită: ceara înmuiată dilata porii, lămâia curăţa pielea, iar mierea o-nmuia. La început, am pus straturi groase, însă tragerea acelor benzi şi smulgerea părului mă făceau să

mă crispez atât de tare, încât m-am resemnat la a pune fâşii înguste. Durata şedinţei m-a exasperat. Ar mai trebui spus şi că, după fiecare smulgere, picioarele mele creşteau, căci apărea mereu câte o nouă zonă de tratat. În sfârşit, aplicând şi ultimul sfat primit, mi-am dat apoi cu lapte de migdale.

De această dată, Roko nu a mai avut nici o reacţie. Pe mine, în schimb, mă încercau senzaţii neobişnuite. Învârtindu-mă în jurul vasului cu apă, aveam impresia că îmi fuseseră puse alte două picioare, două picioare interminabile pe care mă

surprindeam admirându-le. Nu ştiusem până atunci că aveam glezne fine, gambe frumos conturate, coapse armonioase, senzuale. Când le-am atins, contactul m-a tulburat: palma dezmierda pielea celuilalt sex, degetele mângâiau o femeie.

Ameţit, mă mângâiam, mă exploram, mă pipăiam, mă

examinam. Cea mai mică atingere îmi amintea de momentele petrecute cu Noura, de nopţile noastre voluptuoase, de zilele senzuale, până într-acolo încât sexul mi se întărea. Şi-atunci mâinile mi-erau de neoprit. Picioarele mi se dăruiau. Eram fermecat de mine însumi. A fost nevoie de un zgomot violent venind dinspre patio ca să mă trezească din reverie. Atunci mi-am dat seama că, singur în camera mea, devenisem bărbat şi femeie deopotrivă: o femeie mătăsoasă mângâiată senzual de un bărbat în erecţie.

Am făcut haz de această excitaţie şi m-am simţit mulţumit că Roko picotise.

Mi-am pus o tunică scurtă şi-am mers până în camera de alături pentru a mă asigura că Mael dormea; gazda, şocată de metamorfoză, mi-a spus că Saul îşi făcea veacul prin oraş.

Însoţit de câine, am şters-o pe străzi.

Asemenea apei reci ca gheaţa, aerul îmi răcorea picioarele, făcându-mă în permanenţă să-mi simt indecenţa. Convins că

fiecare trecător îmi observa coapsele şi gambele necuviincioase, am mers repede, ruşinat, până la un atelier de croitorie de lângă poarta lui An. Cum mă pricepeam să

folosesc acul şi aţa doar aşa cum o făceau oamenii din vechime, mă limitam la punerea cap la cap a unor stofe groase, blănuri sau piei. După standardele din Babel, cârpeam mai degrabă decât să cos; aici, nu numai ţesăturile din in se întreceau în fineţe, dar şi îmbrăcămintea era de un rafinament extrem.

Am intrat la croitor. Acesta lucra cot la cot cu nevasta, aşezaţi pe jos. Bârlogul le dădea pe-afară de materiale agăţate în cuiere ori împăturite pe nişte bănci. Mai erau şi câteva bijuterii de haine care îşi aşteptau clienţii, depozitate într-un fel de bazin din lemn de măslin.

Am pretins că voiam să-i fac cadou soţiei o rochie şi, ca surpriza să fie completă, să aleg în lipsa ei materialul şi modelul.

— Desigur! au aprobat cei doi.

Am izbucnit în râs:

— N-o să fie greu, pentru că avem aceleaşi proporţii.

Aceeaşi înălţime, aceeaşi lăţime a umerilor, chiar şi aceeaşi circumferinţă a taliei.

Soţii s-au uitat unul la altul şi şi-au făcut cu ochiul. Femeia s-a ridicat, şi-a anunţat soţul că pleca să-i ducă mantia aceea preotesei, m-a salutat şi a dispărut.

— Aş vrea să fie o rochie, am reluat eu, garnisită cu voaluri lungi, care să ascundă chipul, fără a-l masca în totalitate.

— Desigur.

Cu autoritatea cunoscătorului, croitorul mi-a indicat materialele care se pretau la o astfel de ţinută. Am acceptat.

— Să adăugăm broderii, fireturi, perle. Îmi doresc o rochie demnă de o prinţesă.

— Desigur.