Repede! S-ajung la Babel. Să ţes un plan. Să o eliberez pe Noura.
Călătorii îmi vorbiseră despre miraje, acele apariţii care se zăresc în depărtare şi care dispar pe măsură ce te apropii; pomeniseră de oazele dintre nisipuri, de puţuri cu apă printre dune, de munţi înalţi până la cer, de un al doilea soare întrevăzându-se roşiatic printre nori. Nu se ştia nimic despre miraje, dar se povesteau multe despre ele, lumea întrebându-se de ce zeii, duhurile, demonii îşi râdeau cu cruzime de cei aflaţi în mijlocul deşertului sufocant şi fierbinte. Dar iată că în această ţară umedă, eu, care traversasem deşerturi fără ca niciodată să fi întâlnit şiretlicul răutăcios, urmăream poate doar un miraj! În faţa mea plutea o imagine pe aripile vântului, una splendidă.
Noura, unde eşti?
Mă bântuia carul cu pânza lui ridicându-se fugar. Degeaba mă tot gândeam la scena întâlnirii noastre întâmplătoare, întorcând-o pe toate părţile şi analizând-o, nu ajungeam la nici o certitudine. Să fi fost Noura? Sau vreo himeră? Totuşi, această confuzie a anulat-o pe alta: nu mai aveam nici un dubiu privind destinaţia. Chiar dacă nu era Noura cea pe care o zărisem în acel convoi de soldaţi, tot trebuia să ajung la Babel: ori era acolo, ori urma să fie. Întâlnirea cu mercenarii lui Nimrod îmi întărise hotărârea.
Noura, unde eşti?
Mergeam în şir, la două lungimi de pas unul de altul. În faţă
eram eu, care grăbeam ritmul. Încetineala cu care ne deplasam mă exaspera. Numai Roko, care mă întrecuse cu pas elastic, părea a mă înţelege.
Mai mult ca niciodată, Gawan mă privea cercetător, conştient că în mine se produsese o ruptură. Rezistam totuşi întrebărilor sale, o atitudine care, dincolo de a mă salva, îmi accentua singurătatea.
Noura, unde eşti?
I-am obligat la etape lungi şi nopţi scurte. Saul mă escorta cu devoţiune, Mael dormita pe catâr, Gawan fierbea de curiozitate.
Noura, oriunde-ai fi, sosesc!
*
Babel mă va strânge cât de curând în braţe. Să se întâmple asta din cauza zidului lui învăluitor de apărare, a întortocherii drumurilor, a protecţiei oferite de fortificaţii? Babelul era femeie, şi această femeie mă primea. Aerul şi cerul, care îmi fuseseră tovarăşi decenii de-a rândul, dispăruseră, cerul ascuns de casele cu etaje, care aproape că se reuneau deasupra străduţelor, aerul saturat de mirosuri, care vorbeau despre forfota citadină, bere, carne friptă, produse de brutărie, efluviile trecătorilor, tămâia preoţilor. Închizând ochii, mă
revedeam copil, pe genunchii mamei, printre faldurile rochiei, liniştit şi tulburat de căldura ei, de aroma pielii, de parfumul de trandafiri. Zgomotele atât de diverse, de la ţipetele copiilor apostrofaţi de vânzătorii ambulanţi, întrepătrunse cu cântecele venind de la ferestre, până la dansurile improvizate de-a lungul zidurilor, mă zăpăceau. Acest vârtej de senzaţii mă legăna şi-mi dădea un dulce vertij. Emoţionat, pătrundeam într-o realitate necunoscută, toridă, variată. Inima unui oraş
clocoteşte la fel ca aceea a pădurii. La fel ca aceasta, merita să
i te laşi în voie. Simţeam o poftă nebună să descopăr Babelul, să mă consacru lui, să-i cedez.
De îndată ce Magicianul, vexat, m-a părăsit, m-am întors alături de Saul, Mael, Roko şi măgar.
Grupul nu-mi împărtăşea beţia. Aşezat, cu labele din spate depărtate, coada şi urechile lăsate, Roko era înspăimântat de
vacarmul din jur. Saul, prudent, cu privirea îngrijorată, îl ţinea în braţe pe Mael, care adormise, convins că dacă-l lasă jos se murdăreşte. Cât despre măgar, acesta tropăia, supărat pe pavajul cu piatră netedă, care îl făcea să alunece chiar şi când stătea pe loc.
Noura, unde eşti?
Amintindu-mi de sfatul Magicianului, ne-am îndreptat către Grădina lui Ki, loc despre care acesta îmi vorbise. Totul la Babel purta un nume, porţile, străzile, meterezele, canalele, templele, pieţele, hanurile: ceea ce nu era numit nu exista.
Grădina lui Ki, aproape de poarta lui An, era o pensiune; nu părea a fi o clădire prea mare. Imediat ce ne-am aventurat înăuntru, am descoperit totuşi o construcţie lungă, ridicată în jurul unui patio. Fiecare cameră dădea spre curtea interioară; la parter se găseau bucătăria, apartamentul familiei şi o sală de mese; la capătul unei scări de lemn se aliniau camerele de oaspeţi. Pentru că cinci plante înveseleau patioul, aşezământul se numea Grădina lui Ki, ceea ce nu era lipsit de pretenţii – Ki, zeiţa pământului, însemna mai mult decât doi arbuşti şi trei smocuri de iarbă –, însă mi-am dat repede seama că lipsa de măsură, fanfaronada, lăudăroşenia constituiau o virtute la Babel.
Am luat două camere, una pentru câinele meu şi pentru mine, una pentru Saul şi fiul lui. Am legat măgarul de palmierul central după care, după ce m-am îngrijit de rana lui Mael, am hotărât să străbat singur oraşul.
Noura, unde eşti?
Presat de planul meu, am urcat pe străduţe pentru a ajunge la nivelul oficial, acolo unde se întindeau templul zeiţei Inanna şi palatul lui Nimrod, cu al său turn impozant. Admirasem deja ziguratele aflate în cetăţile prin care trecusem, aceste edificii religioase care se ridicau pe mai multe niveluri. Nici unul nu atingea totuşi o asemenea înălţime. Pornind de la un cat larg şi ajungând până la unul îngust, fiecare de culoare diferită, fiecare corespunzând uneia dintre cele şapte planete, turnul se
ridica străpungând azurul.31
Opream trecătorii pentru a-mi împărtăşi cu ei uluirea.
Aceştia ridicau din umeri.
— Ah, da?
— Da, da… turnul nu e rău deloc.
— Curând va fi şi mai şi. Mult mai bine!
— La întoarcere, Nimrod va construi un nou turn acolo, întinzând şi mai mult oraşul.
— Un turn colosal.
— Cel mai mare turn din lume.
— Cel care le va permite zeilor să coboare printre oameni.
— Un turn demn de Babel…
— În sfârşit!
Printre aceste declaraţii pline de îngâmfare, am obţinut şi o informaţie capitală pentru planul meu: absenţa regelui. De o lună, Nimrod şi armata lui luaseră cu asalt alte populaţii, urmărind să strângă destui sclavi pentru muncile colosale la viitorul turn.
Informaţia m-a liniştit. Fără căpetenie şi fără armată, terenul era liber, ceea ce uşura pătrunderea în cartierul care adăpostea prada tiranului.
Datorită turnului, unde am urcat folosind scările exterioare, am reuşit să studiez palatul, pentru a-i observa organizarea. Un oraş în interiorul oraşului, ridicat în spatele unui al doilea zid de apărare, era înconjurat de canale care limitau accesul şi obligau la folosirea a două poduri supravegheate, care se opreau în faţa unor porţi grele din bronz, presărate cu vârfuri ascuţite, încadrate de turnuri de observaţie şi ele din zidărie.
