Ansamblul număra mai multe clădiri, uneori legate între ele, alteori separate, combinând magistral fastul şi apărarea. Statui de lei, tauri, tigri păzeau aleile; pe fiecare perete se puteau vedea scene de vânătoare, iar prin faţa lor mişunau fără
încetare servitori, scribi, contabili, preoţi. Dacă oraşul părea un stup, palatul era un furnicar. În fund, înconjurat de un canal, lipsit de străduţe de acces, se ridica ceea ce trebuie că era cartierul femeilor, separat, unde nu se putea zări nimic, doar, în mijlocul unui patio larg, fântâna luxuriantă, palmierii somptuoşi, florile purpurii care ajungeau până dincolo de acoperişuri.
Noura, unde eşti?
O analiză mai amănunţită m-a umplut de ciudă: Nimrod făcuse ca accesul către femei să fie imposibil fără a trece pe lângă cinci posturi de pază cu santinele. Cum să pătrund acolo? Cu cât dificultăţile se înmulţeau, cu atât creştea în mine sentimentul că Noua mă aştepta.
M-am amestecat printre locuitori pentru a intra în vorbă cu ei. Răpirile la care se deda Nimrod nu şocau pe nimeni:
— Regele nostru merită tot ce e mai bun.
— Sau pe cea mai bună.
— Nici o femeie nu se ridică la înălţimea lui. Normal că are mai multe.
— Noi n-avem decât una, mama copiilor noştri. Dar regele e rege.
— Îi purtăm respect lui Nimrod. Să trăiască cum îi place! Şi noi la fel.
Când, făcând pe naivul, i-am întrebat despre
consimţământul femeilor răpite, mi-au răspuns:
— Unele poate că n-au fost de acord în momentul în care soldaţii le-au luat pe sus, dar au ajuns să fie când au sosit aici.
— Şi când l-au întâlnit pe Nimrod…
— Locuiesc într-un palat!
— Sunt răsfăţate şi onorate de-un rege!
— De cel mai mare rege de pe pământ!
— Sincer, tare mi-a plăcea ca fetele mele să fie în locul lor…
Mă loveam de certitudini pe care nici un gând nu le putea clinti. Nu ştiam că era vorba despre o caracteristică urbană.
Populaţia de la oraş nu are în comun numai zidurile, pieţele, străzile, ci şi părerile, prejudecăţile, ticurile. Babelianul se grăbea să-şi sublinieze importanţa, dăscălindu-l pe străin din vârful buzelor pentru a îi aduce aminte de inferioritatea sa, să
se laude cu noile zone de palmieri care mărgineau palatul, să
denigreze vechiul turn în numele celui care urma a fi construit, să desconsidere nomazii, să ridice-n slăvi preoteasa la modă, preferând berea brună îmbogăţită cu amidon celei simple, din orz. În realitate, spiritele aveau nevoie să se uniformizeze pentru a se contopi.
Ceea ce-mi scăpa era teama babelienilor. La început, am crezut că rezerva lor îl viza pe vizitatorul prea curios, care îi deranja, apoi am înţeles că acest dispreţ venea din prudenţă.
Erau mereu în gardă, am simţit asta în privirile cu care iscodeau permanent împrejurimile, în umerii lor ţepeni, în lentoarea succintă a cuvintelor, în răspunsurile interşanjabile pe care mi le dădeau. În mod normal, o frază deschide calea către suflet, lăsându-te să-l pătrunzi. Nu şi în sufletul lor: vorbeau ca să nu spună nimic. Morga, rafinamentul comportamentului,
îmbrăcămintea
sofisticată,
etalarea
bijuteriilor, uşurinţa ascundeau angoasa care-i măcina, o nelinişte referitoare la dispoziţia regelui lor, o frământare despre care, cu timpul, aveam să înţeleg cât de intensă şi de amplă era. Oare de ce, de-a lungul acestei prime luări de contact, i-am considerat pe aceşti negustori opulenţi, preoţi aroganţi, scribi prefăcuţi, adolescenţi fanfaroni, aceste doamne condescendente, pe scurt, pe toţi aceşti locuitori mândri şi plini de sine, ca fiind nişte victime?
S-a lăsat seara. De pe zidul pe care stăteam rezemat în coate, am văzut sosind întunericul, orizontul dispărând, câmpurile făcându-se nevăzute. Natura se stingea, şi oraşul se aprindea. Noura, eşti acolo?
Ce noapte ciudată! O noapte deloc deplină… Întunecimea cerului nu se răsfrângea şi asupra oraşului; dimpotrivă, străzile străluceau, torţele răspândeau nuanţe portocalii pe ziduri, tavernele împrăştiau lumini arămii, flăcările trosneau peste tot, sclipiri aurii pe fondul unui albastru profund, ca un lapislazuli. În mijlocul câmpiei întunecoase, exista numai Babel, orgolios, arcuit, colorat, gălăgios, răsunând de cântece, de ţipete de bucurie, de sarabande. Câmpia se îngustase, iar Babelul crescuse.
Pe măsură ce viaţa de noapte lua amploare, Babel îşi schimba centrul: de la nivelul superior, maiestuos, spiritual, administrativ, la cel al palatului şi al templelor, aluneca spre zidurile înconjurătoare. Clădirile din partea de sus a oraşului nu depănau aceeaşi poveste; în loc să dea un sentiment de linişte, turnurile, spiralele, unghiurile, colonadele, podurile decupau umbre neliniştitoare; dezarticulată, arhitectura îşi pierduse coerenţa; cât despre canale, acestea se retrăseseră, opace, dormind în linişte, repliate în şanţurile care le erau matcă. Viaţa se concentra de-acum în partea de jos a oraşului, unde colcăia fără oprelişte vulgaritatea de prin locurile rău famate. Din stradelă-n ulicioară, Babelul se arăta din ce în ce mai puţin plin de preţios. Vesel, glumeţ, voluptuos, descătuşat, ba chiar desfrânat; totul răspândea aromele berii: toată lumea bea bere, bărbaţi, femei, copii; în faţa tavernelor, o sorbeau cu ajutorului unui pai direct din butoi. Odată cu pileala, inhibiţiile se topeau. Se atingeau, se pipăiau, se îmbrăţişau. Se formau cupluri care mai apoi se retrăgeau pentru a se deda unor mângâieri mai intime. Această senzualitate înconjurătoare exploda de sănătate, iar eu savuram această veselie care incita pe oricine la a juisa.
— Ei, frumosule brunet, facem o plimbărică?
În pridvoare ori de-a lungul zidurilor, femei propuneau celor care se umblau de colo-colo să facă amor, unele din plăcere, altele în schimbul unei beri sau al unei fripturi de oaie la grătar. Îmi părea că şi unii bărbaţi ofereau acelaşi lucru trecătorilor, însă am alungat acest gând, reperând în el un efect
al imaginaţiei mele exaltate.
Un alt Babel se dezvăluia. Babelul nocturn nu se mulţumea să-i urmeze Babelului diurn, ci îi exprima chiar esenţa.
Locuitorii nu suportau regulile din timpul zilei decât pentru a le încălca noaptea. Astfel creau echilibrul, trecând de la un fel de exces la inversul acestuia, răbufnire după constrângerile de la lumina zilei, desfrânare de marcă sub clar de lună.
Noura, unde eşti?
Cum limbile se descleştau, puteam să mai separ puţin grâul de neghină în ceea ce privea ancheta despre pavilionul unde se găseau femeile. Pofta nesăţioasă a lui Nimrod faţă de sexul frumos era susţinută de aprecierea locuitorilor.
— Ce bărbat!
— O fiară!
