— Perfect! Unde se-ascunde?
— Poţi înşela oamenii în două feluri, fie ascunzându-te, fie afişându-te. John de Lapidor face parte din a doua categorie.
Fiind om de vază, deţine o fastuoasă sucursală la Dubai.
Afişarea luxului şi a reuşitei îi conferă un certificat de onorabilitate.
— Clar!
— Din păcate, are rezerve. S-au dezgropat o mulţime de vestigii mesopotamiene după 1950. Curios, dacă stai să te gândeşti: prima civilizaţie constituie o descoperire de dată
recentă, a zăcut în adormire timp de milenii, sub nisip, înainte ca arheologii să facă săpături şi să o trezească la viaţă. Nu mă
miră faptul că John de Lapidor îţi contestă preţul: sunt zeci de tăbliţe pe piaţă, ceea ce le scade valoarea.
Noam opreşte cuptorul, îşi pune mănuşile de protecţie şi scoate ultimele plăci.
— Spune-i lui John de Lapidor ăsta al tău că are dreptate atâta vreme cât nu le-a descifrat. Conţinutul lor justifică suma pe care am propus-o, sunt informaţii despre faimosul suveran Nimrod despre care vorbeşte şi Biblia, rudimente matematice, consideraţii astronomice inedite şi premonitorii, ca şi un adaos insolit din Codul lui Hammurabi. Deci nu-i propun tăbliţe de contabil, ci unele răsunătoare, care vor face valuri.
Hassan rămâne cu gura căscată. E siderat de faptul că un tip de douăzeci şi cinci de ani reuşeşte să imagineze texte erudite într-un idiom dispărut. Prevăzând că va încerca să afle mai multe, Noam îşi ia un aer preocupat.
— Nu pierde nici o secundă. Îţi atrag atenţia că avem mai puţin de trei zile pentru a demasca planul atentatelor. Ai mai vorbit cu Stan?
— Da, am negociat. Nu cere decât o promisiune de vânzare.
Din acel moment, el şi echipa sa vor interveni. În semn de bunăvoinţă, trimite un curier să ia laptopul teroriştilor şi se va apuca să-l studieze.
Uşurat, Noam îşi regăseşte capacitatea de a compune şi ultimele tăbliţe. Cincizeci ar trebui să fie de ajuns. Ce să
scrijelească? De ce nu o observaţie asupra cometei Halley?
În timp ce Hassan, din birou, parlamentează cu John de Lapidor, se aude soneria. Hassan întrerupe brusc conversaţia pentru a striga prin uşă:
— Curierul lui Stan. Deschide-i tu, te rog.
Noam lasă stiletul şi se îndreaptă spre panoul cu butonul care comandă uşa. Pe ecranul de supraveghere apar trei indivizi. Pe care îi recunoaşte tremurând.
Marmoud, Charly, Hugo.
Nu e nici un dubiu: au descoperit furtul laptopului, au făcut legătura cu dispariţia lui Noam şi l-au localizat cu ajutorul puţinelor informaţii pe care le obţinuseră.
Din reflex, Noam face un pas în spate. Deşi par a fi venit cu mâinile goale, ghiceşte că cei trei terorişti ascund arme sub haine.
PARTEA A DOUA
NIMROD
1
Mi-am dus mai departe ancheta. Punând cap la cap miile de conversaţii banale din stradă, am obţinut informaţii capitale.
Ursuzi, locuitorii Babelului îşi mai temperează dispreţul pentru străini din dorinţa de a-i impresiona, dornici să-şi etaleze reuşita şi să facă paradă de incontestabila lor superioritate. Din îngâmfare, fiecare, fie el cât de taciturn, mi-a furnizat informaţii.
Sub Nimrod, nici un ministru, militar, intendent sau preot nu avea putere de decizie; conducătorul sălbatic, înfumurat, nu avea încredere în nimeni, mai ales în cei care se arătau avizi de putere. Cât timp conducea de la palat, dădea ordine unor executanţi anonimi uşor de înlocuit şi repede înlocuiţi. Când lipsea fiind plecat la vânătoare sau la război, conducea de la distanţă; scribi spioni îl informau de ceea ce se întâmpla la Babel, inclusiv despre zvonuri, iar tăbliţele, trimise prin mesageri care nu ştiau să le descifreze, îi permiteau lui Nimrod să răspundă imediat. Scrisul îi asigura exercitarea unei puteri absolute, extinsă, constantă. 32
În schimb, îşi alegea indivizi de elită din domeniile care nu ţineau de autoritatea lui, despre care nu avea nici o temere că i-ar putea face concurenţă. Astfel că doi oameni jucau un rol esenţial la Babel: astronomul şi arhitectul. Nimrod nu acţiona în nici un fel înainte de a consulta prezicerile celui dintâi şi nu construia nimic fără planurile celui de-al doilea.
Messilim, astronomul, poseda, zice-se, o cunoaştere infailibilă în ceea ce privea bolta cerească. Trebuie spus că în acea ţară cu cer limpede, aproape totdeauna senin, în nopţile clare şi strălucitoare se puteau observa cu deosebită claritate stelele, constelaţiile şi poziţia lor. Aflat în slujba regelui, Messilim se considera un protector al acestuia, studiind momentele favorabile ori nefavorabile ale astrelor. Suveranul nu pornea nici o campanie militară fără aprobarea zeităţilor cereşti; chiar şi pentru o expediţie de vânătoare era nevoie ca
în prealabil să fie consultate stelele; la cea mai mică problemă
de sănătate, recurgea la augur. Pentru orice voia să întreprindă, aştepta întâi oracolele lui Messilim; favorabile sau nefaste, le respecta.
Cât despre Gungunum, arhitectul, acesta ocupa o poziţie crucială. În ochii lui Nimrod, a domni însemna să construieşti.
Grandiosul Babel, pe care îl admiram atât, era opera lui; chiar dacă păstrase incinta originală – spaţiul sacru al zeiţei Inanna
–, adusese noul pe bazele vechilor edificii; pe nesimţite, dând impresia continuităţii, schimbase faţa oraşului. Zidurile joase de apărare se înălţau acum mult mai mult decât altădată, templele se înmulţiseră şi erau mai pline de splendoare, statui monumentale se ridicau la fiecare colţ, canalele se ramificau ajungând să formeze şanţuri de apărare în jurul palatului regal, pe care îl extinsese, îl făcuse magnific. Nimrod cheltuise averi întregi pentru a înfrumuseţa Babelul, folosindu-se totodată de mii de sclavi, de unde şi mândria locuitorilor, pentru care lipsa de măsură a regelui lor devenise şi a lor. În acest oraş, Gungunum găsise locul ideal pentru a-şi pune în practică
măiestria.
Printr-o ciudăţenie a sorţii, astronomul şi arhitectul erau fraţi. Cu toate că erau născuţi în aceeaşi noapte, cu cincizeci de ani mai înainte, cu toate că semănau, că erau amândoi savanţi, se urau de moarte. Fiecare îşi ridica în slăvi unicitatea şi-şi ponegrea fratele geamăn. Nu era zi în care Gungunum să nu-şi bată joc de Messilim, care dădea-n gropi uitându-se după stele.
Şi nu era zi în care Messilim să nu-l acuze pe Gungunum că
nesocotea zilele faste dictate de zei pentru ridicarea vreunui edificiu.
Cei doi fraţi duşmani alimentau bârfele locuitorilor Babelului. Aceştia mureau de plăcere să ducă din gură-n gură
