— Cea mai frumoasă dintre femei nu e de ajuns pentru el!
— Tu le-ai văzut?
— Nu am avut ocazia. În plus, sunt mereu acoperite cu voal.
— Îşi ia măsuri de precauţie Nimrod.
— Dacă regele nu face asta, cine s-o facă?
— Într-un fel, o face pentru noi.
— Trăiască Nimrod!
— Glorie lui Nimrod!
Am conchis că trebuia să încerc să-mi găsesc complici.
Când am întrebat dacă au intrat bărbaţi vreodată în pavilionul femeilor, toţi au izbucnit:
— E moarte sigură!
— Dacă pun laba pe tine, te omoară pe loc!
— Soldaţii trag cu săgeţi asupra oricui se apropie.
— Fără somaţie. Nici măcar nu strigă: „Cine-i acolo?“, trag direct.
Mă păştea disperarea. Cu cât aflam mai multe, cu atât vedeam îndepărtându-se posibilitatea de a ajunge cumva la Noura. Până când un beţiv cu nasul pistruiat şi-a apostrofat tovarăşii:
— Acum trei zile iar s-a întâmplat.
— Cine era? Un soţ?
— Nu, soţii au terminat-o cu asta. Şi taţii, la fel. Au văzut cum au fost primiţi cei de dinainte care au încercat să-şi recupereze nevasta sau fata. Nu, nu, doar unul beat.
— Pesemne că era beat criţă!
— Plin ca un butoi! Ţâşnea berea din el, de la săgeata care l-a găurit.
— Hai, termină!
— Aşa e! Un bărbat n-are ce să caute noaptea în pavilion! a conchis beţivanul clătinându-se.
Îl priveam şi mi-a venit dintr-odată să-l îmbrăţişez: tocmai îmi sugerase soluţia.
Dacă nici un bărbat nu putuse pătrunde în pavilion, poate că
o femeie va reuşi s-o facă…
16. Această regină, vom înţelege în curând de ce, a lăsat o urmă răsunătoare în istoria Antichităţii. Singura femeie menţionată în lista regalităţii mesopotamiene, conducea un principat. Istoria nu o va uita niciodată… Însă scribii, de la un secol la altul, i-au atribuit o poveste fantezistă – numai pe seama celor bogaţi se face aşa ceva. A fost desemnată uneori ca fiind la originea dinastiei sale, dar au legat-o de asemenea de cea de-a treia dinastie Kish, ba chiar de a patra. Legendară, a domnit, zice-se, o sută de ani şi a ajuns să fie zeiţă.
17. Inanna în sumeriană se numea Iştar în akkadiană, limba care avea să se impună mai târziu în Mesopotamia.
18. Făceam pentru prima dată o observaţie pe care aveam să o reiau de-a lungul secolelor: limba dominantă este întotdeauna cea a celor mai abili dintre neguţători –
akkadiana în acel moment şi, mai târziu, greaca, latina, italiana, franceza, engleza.
19. După dispariţia sa din istorie, această regiune va fi numită Mesopotamia.
Provenind din greacă, Mesopotamia înseamnă „între fluvii“ şi desemnează
civilizaţia care a înflorit între secolele IV şi I î.Ch. pe teritoriul Orientului Mijlociu,
situat între Tigru şi Eufrat, unde se află astăzi Irakul. Este mai puţin întâlnit ca o civilizaţie să fie botezată cu un termen care îi este total străin. Această regiune a prosperat milenii de-a rândul fără ca vreodată să fie numită aşa de cineva. În memoriile mele, am folosit expresia „Ţara Apelor Blânde“, răspândită la vremea aceea, când i se mai spunea şi „Ţara Apelor Îmblânzite“.
20. Drumul a dus la inventarea roţii, şi nu invers. Multe civilizaţii au imaginat roata, dar unele s-au limitat la jucării, fără a le mări la dimensiunea unei căruţe sau a unui car. Astfel, în America de Sud, mayaşii, toltecii, zapotecii nu au dezvoltat-o fără îndoială pentru că nu dispuneau de animale de tracţiune, cai sau boi. Iar în Africa de Nord, după ce au adoptat-o, au renunţat la ea pentru transportul de mărfuri: începând din secolul al II-lea, au preferat cămilele, care nu au nevoie de roţi şi care se pot deplasa pe orice fel de teren, oricât de accidentat, care costă mai puţin decât carele distruse în permanenţă de obstacole sau manevre greşite, şi care, mai ales, rezistă la caniculă, consumând mai puţină apă decât caii sau boii.
21. Celţii.
22. Aceste presiuni pe care le atribuiam demonilor vor fi denumite astăzi în diverse feluri: hematom subiacent, abces cerebral, traumatism cranian, mastoidită
acută. Dacă demonii au îmbrăcat haine noi, cele ale ştiinţelor, se pretează în schimb mereu aceluiaşi tip de intervenţie salvatoare. Am practicat de-a lungul secolelor trepanaţia fără trepan – care nu exista încă –, procedând la o incizie şi decupând craniul cu instrumente tăioase. Operaţia cerea mult antrenament, o foarte bună
digitaţie şi mult noroc. Provoca numeroase decese. Acesta să fi fost motivul pentru care folosirea metodei a fost puţin câte puţin abandonată, având să dispară în Evul Mediu? Contemporanii care, din nou, recurg la ea, o consideră modernă. Le vine greu să creadă, chiar dacă li se arată cranii datând dinainte de Isus Christos, că eu şi unii dintre colegii mei am practicat-o…
23. Spre deosebire de cele care i-au urmat, scrierea cuneiformă decurge în trei dimensiuni: constă în incizii făcute pe o tăbliţă din argilă cu ajutorul unei calame cu vârf tăiat oblic şi necesită, pentru o bună lizibilitate, o lumină razantă, pe cât posibil venind din stânga. Caracterele sunt formate din linii, unghiuri, crestături, combinându-se trei feluri de „cuie“, cel vertical, cel orizontal şi cel oblic.
Concepută de sumerieni pentru a-şi sistematiza mărfurile şi operaţiunile administrative, a ajuns să le transcrie limba, devenind, timp de câteva secole, baza altor zece limbi.
