Ea îşi spune: Tati este primul meu cuvânt de partea asta a lucrului rău.
Adevărul stă în detalii.
2. MARELE ROZ
I
Abordarea geografică a lui Kamen a dat roade, dar când a venit vorba să îndrepte ceea ce nu era în ordine cu capul meu, cred că partea cu Florida a fost întâmplătoare. E
adevărat că trăiam acolo, însă niciodată n-am trăit cu adevărat acolo. Nu, abordarea geografică a lui Kamen a dat roade datorită lui Duma Key şi a Marelui Roz. Pentru mine, aceste locuri au ajuns să constituie o lume aparte.
Am plecat din St Paul pe 10 noiembrie cu speranţă în suflet, dar fără vreo aşteptare anume. Kathi Green, Regina Fizioterapiei, a venit să-şi ia rămas-bun de la mine. M-a sărutat pe gură, m-a îmbrăţişat tare şi mi-a şoptit:
– Fie ca toate visele tale să se împlinească, Eddie.
– Mersi, Kathi, am spus.
Eram mişcat, chiar dacă visul care mă obseda era cel cu Reba, Păpuşa Terapeutică, ajunsă la dimensiunea unui copil în carne şi oase, şezând în livingul luminat de lună al casei pe care o împărţisem cu Pam. De faptul ca visul ăsta să se împlinească mă puteam lipsi.
– Şi trimite-mi o poză de la Disney World. Abia aştept să te văd cu urechi de şoarece.
– O să-ţi trimit, am promis, dar n-am ajuns la Disney World. Nici la Sea World, Busch Gardens ori la pista de curse Daytona.
Când am plecat din St Paul, zburând în Lear 55
(pensionarea dintr-o poziţie privilegiată are avantajele ei), erau minus cinci grade şi cădeau primii fulgi ai unei alte lungi ierni nordice. Când am aterizat în Sarasota erau treizeci de grade şi însorit. Traversând asfaltul către terminalul
aeronavelor private, încă şontâcăind pe vrednica mea cârjă
roşie, am avut impresia că-mi aud şoldul spunând
„mulţumesc“.
Când privesc în urmă la momentele acelea, o fac cu un ciudat amestec de sentimente: afecţiune, dor, teroare, groază, regret şi cu profunda tandreţe pe care numai cei care au trecut pe lângă moarte o pot cunoaşte. Cred că
asta au simţit şi Adam şi Eva. Cu siguranţă au privit în urmă
la Eden, nu credeţi, când porneau desculţi pe poteca pe care ne aflăm noi acum, în sumbra noastră lume politică
plină de gloanţe şi bombe şi televiziune prin satelit. Au privit pe lângă îngerul care păzea poarta închisă cu sabia lui de foc? Sigur. Cred că şi-au dorit să vadă încă o dată lumea verde pe care o pierduseră, cu apa ei dulce şi animale blânde. Şi cu şarpele ei, desigur.
II
Există o întreagă corolă de ostroave de-a lungul coastei vestice a Floridei. Dacă ai fi încălţat cum se cuvine, ai putea merge pe jos de pe Longboat pe Lido, de la Lido pe Siesta, de pe Siesta pe Casei. Următorul pas te duce pe Duma Key, lung de paisprezece kilometri şi lat de unu, acolo unde de o parte se află Casey Key şi de cealaltă insula Don Pedro. În cea mai mare parte e nelocuit, un amestec de ficuşi bengalezi, palmieri şi pini australieni, cu plaje neregulate, presărate cu dune, de-a lungul marginii golfului. Plaja e străjuită de un şir de iarbă de pampas înaltă până la brâu.
„Iarba de pampas îşi are locul aici“, mi-a spus Wireman odată, „dar celelalte prostii n-au cum să crească fără
irigare.“ În mare parte din timpul pe care l-am petrecut pe Duma Key, n-a locuit nimeni acolo cu excepţia mea, a lui Wireman şi a Miresei Naşului.
Sandy Smith era agentul meu imobiliar în St Paul. Îi cerusem să-mi găsească un loc liniştit - nu-s sigur că am
folosit cuvântul izolat, dar s-ar putea să-l fi folosit - însă
aproape de utilităţi. Păstrând în gând sfatul lui Kamen, i-am spus lui Sandy că vreau să închiriez pe o perioadă de un an şi că preţul nu mă interesează, atât timp cât nu mă
jecmăneşte prea rău. Chiar şi deprimat şi suferind mai mult sau mai puţin tot timpul, nu-mi convenea să se profite de mine. Sandy a introdus cerinţele mele în computer şi rezultatul a fost Big Pink. Aşa a dictat norocul.
Numai că eu nu prea cred asta. Pentru că până şi picturile mele timpurii par să aibă, ştiu şi eu, ceva.
Ceva.
III
În ziua în care am ajuns în maşina mea închiriată (condusă
de Jack Cantori, tânărul pe care Sandy Smith îl angajase printr-o firmă din Sarasota), nu ştiam nimic despre istoria lui Duma Key. Ştiam doar că ajungi acolo traversând un pod mobil din era WPA1, dinspre Casey Key. Odată trecut acest pod, am observat că extremitatea nordică a insulei nu prezenta vegetaţia care năpădea restul ei. În schimb, se vedea un peisaj veritabil (în Florida, asta înseamnă palmieri şi iarbă ce necesită irigare permanentă). Am observat vreo şase case înşirate de-a lungul drumului îngust şi peticit ce ducea spre sud, ultima fiind o hacienda uriaşă şi incontestabil elegantă.
Şi mai aproape, la mai puţin de lungimea unui teren de fotbal în capătul dinspre Duma Key al podului, am văzut o casă roz povârnită peste golf.
1 Acronim pentru Work Projects Administration - agenţie guvernamentală a SUA înfi nţată de preşedintele Franklin Delano Roosevelt sub numele de Works Progress Administration în anul 1935, într-o perioadă când şomajul era răspândit, cu scopul de a creşte puterea de cumpărare a oamenilor, angajându-i în proiecte folositoare (n. tr.).
– Aia e? am întrebat, spunându-mi în sinea mea: Te rog, fă
să fie aia. Pe aia o vreau. Aia e, aşa-i?
– Nu ştiu, domnule Freemantle, spuse Jack. Cunosc Sarasota, dar acum e prima oară când vin pe Duma. N-am avut niciodată vreun motiv să vin aici.
Opri lângă cutia poştală, pe care era un 13 mare şi roşu.
