gândeam că asta şi-ar fi dorit ea. Momentul meu în bătaia soarelui, aşa-l numise ea.
Nu m-am dus însă la cina specială de după. Mi-am cerut scuze, apoi le-am trimis pe Pam şi pe fete cu Kamen, Kathi şi alţi câţiva din Minneapolis. Urmărindu-i cum pleacă, mi-am dat seama că nu stabilisem un mod de a ajunge la spital. În timp ce stăteam acolo în faţa galeriei, întrebându-mă dacă Alice Aucoin plecase deja, un Mercedes vechi şi rablagit opri lângă mine şi geamul pasagerului coborî.
– Urcă, zise Mary Ire. Dacă mergi la Sarasota Memorial, te duc eu.
Văzu că ezit şi zâmbi strâmb.
– Mary a băut foarte puţin în seara asta, te asigur, şi în orice caz, traficul din Sarasota devine din sufocant aproape mort după zece seara - bătrânii îşi iau doza de scotch şi Prozac şi se cuibăresc în faţa televizorului ca să-l urmărească pe Bill O'Reilly.
Am urcat. Uşa zornâi când se închise şi, preţ de un moment teribil, mi s-a părut c-o să-mi coboare fundul până
ce o să ajung cu el direct pe Palm Avenue. În cele din urmă, mişcarea descendentă se opri.
– Ascultă, Edgar, zise ea, apoi ezită. Îţi mai pot spune Edgar?
– Sigur că da.
– Splendid. Nu-mi mai aminteam foarte bine în ce termeni ne-am despărţit ultima dată. Uneori când beau prea mult...
Ridică din umerii ei osoşi.
– Suntem amici, am spus.
– Bine. Cât despre Elizabeth... nu-i la fel de bine. Aşa-i?
Am clătinat din cap, neavând încredere în mine să
vorbesc. Străzile erau aproape pustii, cum îmi zisese ea.
Trotuarele erau goale.
– Ea şi Jack Rosenblatt au avut o scurtă relaţie. A fost destul de serios.
– Ce s-a întâmplat?
Mary săltă din umeri.
– Nu-s sigură. Dacă m-ai forţa să-mi dau cu presupusul, aş
spune că, în cele din urmă, ea a descoperit că e prea obişnuită să fie propria sa metresă decât a altcuiva. În afară
de o chestie cu răspundere limitată, vreau să spun. Dar Jack nu s-a lecuit niciodată de ea.
Mi l-am amintit pe el spunând Dă-le dracu' de reguli, domnişoară Eastlake! şi m-am întrebat oare cum i se adresase în pat. În mod sigur nu „domnişoară Eastlake“.
Era o meditaţie tristă şi inutilă.
– Poate e mai bine aşa, spuse Mary. Se făcea de râs. Dacă
ai fi cunoscut-o în momentul ei de glorie, Edgar, ai şti că nu e genul de femeie care să vrea să iasă din scenă în halul ăsta.
– Mi-aş dori s-o fi cunoscut în momentul ei de glorie.
– Te pot ajuta în vreun fel cu familia ta?
– Nu, am spus. Iau cina cu Dario şi Jimmy şi cu tot statul Minnesota. Voi merge şi eu mai târziu, dacă reuşesc - poate la desert - şi am rezervare la Ritz, unde stau şi ei, cu toţii.
La o adică, o să-i văd dimineaţă.
– Asta e drăguţ. Ei par drăguţi. Şi înţelegători.
Pam părea, la drept vorbind, mai înţelegătoare acum decât înainte de divorţ. Sigur, acum eu eram aici şi pictam, nu acolo, acasă, ţipând la ea. Sau încercând s-o junghii cu un muţit de plastic.
– O să-ţi laud la superlativ expoziţia, Edgar. Mă îndoiesc că
asta înseamnă mare lucru pentru tine-n seara asta, dar poate c-o să însemne mai târziu. Tablourile sunt de-a dreptul extraordinare.
– Mulţumesc.
Înaintea noastră, luminile spitalului pâlpâiau în întuneric.
Chiar alături era o cofetărie Waffle House. Probabil că
afacerea le înflorea cu ajutorul pacienţilor de la secţia de cardiologie.
– Îi transmiţi lui Libby toată dragostea mea, dacă e într-o stare care să-i permită să aprecieze astfel de lucruri?
– Sigur.
