Brăţara ei de argint.

Arătarea se întinde după ea, cu gura scofâlcită căscată

într-o expresie care ar putea fi teamă şi furie deopotrivă. Înspatele Meldei, John Eastlake strigă numele fiicei sale, iar şiiar.

Melda ţipă: Tu ai făcut asta! şi când arătarea-Emery o prinde, ea nu se împotriveşte.

Tu şi stricata care te ghidează, ar vrea să adauge, dar mâinile acelea albe o strâng de gât aşa cum au strâns-o pe sărmana Adie, şi ea nu reuşeşte decât să gâlgâie. Braţul ei stâng e liber însă, cel cu brăţări, şi îl simte foarte puternic.

Îl trage în spate şi-l avântă înainte într-un arc amplu,nimerind partea dreaptă a capului arătării-Emery.

Rezultatul este spectaculos. Craniul creaturii se afundă

sub lovitură, de parcă o scurtă imersiune ar fi transformatcutia aceea dură în melasă. Dar e încă tare; una dintreaşchiile care ţâşnesc prin desişul părului lui Emery o taieadânc la antebraţ şi sângele picură în apa învolburată dinjurul lor.

Două umbre trec pe lângă ea, una prin stânga, alta prindreapta.

Lo-Lo strigă: Tati! cu noua ei voce cristalină.

Tessie strigă: Tati, ajută-ne!

Arătarea-Emery încearcă acum să se îndepărteze deMelda, lovind din braţe şi stropind cu apă, nemaiaşteptândsă termine cu ea. Melda înfige degetul mare de la mânastângă, mâna puternică, în ochiul lui drept şi simte cumţâşneşte ceva rece, ca maţele de broască râioasă sub unbolovan. Apoi se răsuceşte, împleticindu-se, în timp cevolbura încearcă s-o dezechilibreze, trăgând-o de picioare.

Melda întinde mâna stângă, o apucă pe Lo-Lo de ceafă şi osmuceşte în spate. Nu! icneşte ea şi Lo-Lo cade cu un strigă

de surpriză şi agonie... şi niciodată un strigăt ca acela n-aieşit din gura unei fetiţe, Melda ştie.

John urlă: Termină, Melda!

Stă în genunchi în spuma ultimului val, cu Adie în faţa lui.

Tija harponului iese din gâtul tinerei femei.

Melda, lasă-mi fetele în pace!

Ea nu are timp să asculte, deşi o secundă îi zboară gândulla Libbit - de ce n-a scufundat Libbit figurina de porţelan?

Sau să nu fi funcţionat? Oare arătarea pe care Libbit onumeşte Percy a găsit modul de a o opri? Melda ştie că

eposibil; Libbit e puternică, dar e doar o copilă.

Nu are timp să se gândească la asta. Întinde mâna după

celălalt mort viu, după Tessie, dar braţul ei drept nu e castângul, nu e protejat de argint, şi Tessie se întoarcemârâind şi muşcă. Melda e conştientă de o durere subţire, fulgerătoare, dar nu şi că două degete şi o bucată din al treilea au fost tăiate de dinţi şi acum plutesc în apă lângă

fetiţa palidă. O străbate prea multă adrenalină ca să-şi dea.

seama de asta.

Deasupra crestei dealului, pe unde treceau uneoritraficanţii transportând paleţi încărcaţi cu lăzi cu băutură,se înalţă o mică semilună care aruncă raze slabe pestecoşmarul din apă. La lumina ei, Melda o vede pe Tessiecum se întoarce spre tatăl ei; o vede pe Tessie cum întindedin nou braţele.

Tati! Tati, te rog, ajută-ne! Nan Melda a luat-o razna!

Melda nu stă pe gânduri. Se întinde şi o prinde pe copilă

de părul pe care ea însăşi l-a spălat şi l-a împletit de o miede ori.

John Eastlake strigă: MELDA, NU!

Apoi, în vreme ce culege pistolul cu harpon de pe jos şicaută cealaltă săgeată în nisipul din apropierea fiicei salemoarte, o altă voce strigă. Aceasta vine din spatele Meldei,de pe corabia ancorată acolo, în caldo largo.

Spune: Nu trebuia să-ţi bagi nasul în treburile mele.

Melda, ţinând-o în continuare pe arătarea-Tessie de păr(fiinţa se zbate şi dă din picioare, dar Melda nici că

observă), se răsuceşte greoi în apă şi o vede pe ea, stând la parapetul corăbiei în mantia aceea roşie. A re gluga dată

pe spate şi Melda vede că nu e nici pe departe o fiinţă

umană, este cu totul altceva, ceva ce depăşeşte puterea omenească de înţelegere. La lumina lunii, faţa ei este înfiorătoare şi plină de cunoaştere.

Ridicându-se din apă, braţe scheletice subţiri o salută.

Briza suflă pe spate şerpii pe care îi are în chip de păr;Melda vede al treilea ochi în fruntea lui Perse; îşi dă seamacă ochiul o vede pe ea şi, într-o clipită, se stinge în ea orice dorinţă de a se opune.

În clipa aceea însă, zeiţa-târfă întoarce capul, de parcă arfi auzit ceva sau pe cineva cum se apropie de ea în vârfulpicioarelor.

Ea strigă: Poftim?

Şi apoi: Nu! Pune aia jos! Pune-o jos! NU POŢI FACE ASTA!

Dar din câte separe, Libbit poate - şi o face-pentru că

silueta arătării de la parapetul corăbiei tremură, setransformă în apă... după care nu mai e decât lumina lunii.

Braţele scheletice se retrag sub apă şi duse sunt.

Dusă e şi arătarea-Emery - a dispărut - dar gemenele îşiurlă la unison durerea şi crunta mâhnire de a fiabandonate.

Melda îi strigă stăpânului: O să fie bine!

Îi dă drumul celei pe care o ţinea de pâr. Cred că nu vamai avea nimic de-a face cu viii, nu acum, cel puţin pentruo vreme.

Ea strigă: Libbit a reuşit! Libbit...

John Eastlake urlă: JOS MÂINILE DE PE FIICELE MELE, CIOARĂ SCÂRBOASĂ!

Şi foloseşte pistolul cu harpon pentru a doua oară.