– A ştiut, spuse Noveen. Era tot o voce feminină, dar se apropia tot mai tare de timbrul lui Jack. Orice vrajă ar fi fost la mijloc, nu avea să mai ţină mult. S-a abţinut pân' când stăpânu' a găsit urmele lor jos, pe Shade Beach - urme care intrau în apă - da' dup-aia nu s-a mai putut abţine. Era convinsă că dân cauza ei au fo' ucise ăle mici.
– A văzut corabia? am întrebat.
– A văz't-o-n noaptea aia. Nu poţi vedea corabia aia noaptea şi să nu crezi.
Gândul mi-a zburat la tablourile mele Fata şi corabia şi am ştiut că ăsta era adevărul.
– Da' încă dinainte ca stăpânu' să sune la şerif ca s-anunţe că jemenele lui lipsesc şi că probabil-s înecate, Perse i-a vorbit lu' Libbit. I-a zâs cum stau lucrurile. Şi Libbit i-a zâs lu' Nanny.
Păpuşa se pleoşti, faţa ei rotundă de prăjiturică părând să
studieze cutia în formă de inimă din care fusese exhumată.
– Ce i-a zis, Noveen? întrebă Wireman. Nu înţeleg.
Noveen tăcu. Jack mi se părea că arată mai extenuat ca oricând, deşi nu se clintise.
Am răspuns eu în locul lui Noveen.
– Perse a spus: „Dacă mai încerci o dată să scapi de mine, gemenele vor fi doar începutul. Mai încearcă o dată şi o să-ţi iau toată familia, unul câte unul, iar pe tine o să te las la urmă.“ Nu-i aşa?
Degetele lui Jack se flexară. Capul de cârpe al lui Noveen încuviinţă încet, sus-jos.
Wireman îşi linse buzele.
– Păpuşa aia, zise el. Mai exact, a cui fantomă e?
– Nu-i nici-o fantomă aici, Wireman, am spus. Jack gemu.
– Nu ştiu ce a făcut el, amigo, dar a terminat, zise Wireman.
– Da, însă noi nu.
Am întins mâna după păpuşă - cea pe care copila-artist o luase peste tot cu ea. Şi când am făcut asta, Noveen mi-a vorbit pentru ultima dată, a vorbit cu o voce care era pe jumătate a ei şi pe jumătate a lui Jack, de parcă amândoi s-ar fi luptat să iasă la suprafaţă în acelaşi timp.
– Nu-nu, nu mâna aia. Dă mâna aia ai nevoie ca să
dăsenezi.
Aşa că am întins braţul pe care, cu şase luni în urmă, într-o altă viaţă şi-n alt univers, îl folosisem ca să ridic din stradă
câinele muribund al Monicăi Goldstein. Am folosit mâna aia ca să apuc păpuşa lui Elizabeth Eastlake şi s-o ridic de pe genunchiul lui Jack.
– Edgar? spuse acesta, îndreptându-se de spinare. Edgar, cum naiba ţi-a crescut la loc...
...braţul drept, presupun că a zis, dar nu sunt sigur; n-am auzit finalul. Eu vedeam doar ochii negri şi hăul ăla negru de gură cu margini roşii. Noveen. Câţi ani stătuse acolo în dublu întuneric - sub treaptă şi în cutia de tinichea -
aşteptând să-şi spună secretele, iar rujul nu i se ştersese deloc?
Eşti pregătit? îmi şopti ea în cap, iar vocea nu era a lui Noveen, nu era a lui Nan Melda (eram sigur de asta), nu era nici măcar a lui Elizabeth; era întru totul vocea Rebei. Eşti pregătit să desenezi, om rău ce eşti? Eşti pregătit să vezi restul? Eşti pregătit să vezi totul?
Nu eram..., dar trebuia să fac în aşa fel încât să fiu.
Pentru Ilse.
– Arată-mă desenele tale, am şoptit şi gura aceea roşie m-a înghiţit cu totul.
CUM SE FACE UN DESEN (X)
Fiţi pregătiţi să vedeţi totul. Dacă vreţi să creaţi - Domnulfie cu voi dacă vreţi, Domnul fie cu voi dacă puteţi - nuîndrăzniţi să comiteţi greşeala imorală de a vă opri lasuprafaţă. Duceţi-vă în adânc şi luaţi-vă dreptul celui cegăseşte. Faceţi-o oricât de tare doare.
Puteţi desena două fetiţe - gemene - dar oricine poateface asta. Nu vă opriţi aici doar pentru că restul este uncoşmar. Nu neglijaţi să adăugaţi că ele stau până la coapseîntr-o apă care ar trebui să le treacă peste cap. Un martor -
Emery Paulson, de pildă - ar putea vedea asta, dacă s-aruita, dar atât de mulţi oameni nu sunt pregătiţi să vadă
ceea ce se află chiar în faţa ochilor lor.
Până când devine prea târziu, desigur.
A coborât pe plajă ca să fumeze un trabuc. Poate faceasta şi pe terasa din spate sau pe verandă, dar un impulsputernic l-a îndemnat să coboare pe drumul desfundat pecare Adie îl numeşte Bulevardul Beţivului şi apoi potecamai abruptă, nisipoasă, care duce la plajă. Vocea aceea i-aspus că trabucul va avea gust mai bun acolo. Se poateaşeza pe un buştean adus de ape şi să urmărească spuzaapusului, în timp ce portocaliul se transformă în cărămiziuşi stelele se albăstresc. Golful va arăta frumos într-o astfelde lumină, îi spune vocea, chiar dacă golful a avut proastainspiraţie de a marca începutul căsniciei sale înghiţind două
dintre scumpele lui surioare.
Dar se pare că are şi altceva de văzut în afară de apus. E
o corabie în larg. E una de modă veche, o ambarcaţiunefrumoasă, cu corp zvelt şi trei catarge cu velele coborâte.
În loc să se aşeze pe buştean, merge de-a lungul plajei sprelocul unde nisipul uscat devine ud şi ferm şi tasat,minunându-se de silueta aceea ca de rândunică pe fundalul
