– O s-o suni pe soţia ta?
– Nu văd altă variantă, am zis.
El încuviinţă.
– Bravo, băiete! Poţi să-mi relatezi totul când o să vin să-ţi văd tablourile. Oricând e bine. Pot s-o sun pe o infirmieră -
Annmarie Whistler - dacă-ţi convine mai mult dimineaţa.
– Bine. Mersi. Şi mersi că m-ai ascultat, Wireman.
– Mersi că i-ai citit şefei. Buena suerte, amigo.
Am pornit pe plajă în jos şi parcursesem cam cincizeci de metri, când mi-a trecut ceva prin gând. M-am întors, crezând că Wireman va fi plecat, dar încă stătea acolo cu mâinile în buzunare şi cu vântul dinspre golf - tot mai răcoros - fluturându-i pe spate părul cărunt.
– Wireman!
– Ce-i?
– A fost şi Elizabeth artistă?
Nu-mi răspunse mult timp. Se auzi doar sunetul valurilor, mai puternic în seara aceasta, când le împingea vântul.
Apoi spuse:
– Interesantă întrebare, Edgar. Dacă ai întreba-o pe ea - şi te-aş sfătui să n-o faci - ar spune nu. Dar nu cred că ăsta este adevărul.
– De ce nu?
Însă el spuse doar:
– Ai face bine s-o iei la picior, muchacho. Înainte să ţi se înţepenească şoldul ăla.
Făcu o fluturare rapidă din mână, se întoarse şi plecă pe pasarelă în sus, urmându-şi umbra tot mai lungă, aproape înainte să-mi dau seama că pleca.
Am rămas locului încă un moment sau două, apoi m-am întors spre nord, mi-am fixat vizual ţinta asupra Marelui Roz şi am pornit spre casă. A fost un drum lung şi, înainte să
ajung, propria-mi umbră absurd alungită se pierdu între ierburile de pampas, dar până la urmă am ajuns. Valurile continuau să crească şi sub casă murmurul scoicilor devenise din nou o ceartă în toată regula.
CUM SE FACE UN DESEN (IV)
Începeţi cu ceea ce ştiţi, apoi reinventaţi totul. Arta emagie, nu încape îndoială, însă toate manifestările artistice,oricât ar fi ele de ciudate, îşi au originea în umila viaţă de zicu zi. Numai să nu fiţi surprinşi când flori bizare încolţescîntr-un sol de rând. Elizabeth ştia asta. Nu-i spusesenimeni; o învăţase pe pielea ei.
Cu cât desena mai mult, cu atât vedea mai mult. Cu câtvedea mai mult, cu atât îşi dorea mai mult să deseneze.
Aşa merg lucrurile. Şi cu cât vedea mai mult, cu atât îirevenea mai mult limbajul: mai întâi cele patru sau cincisute de cuvinte pe care le ştia în ziua în care căzuse dintrăsură şi se lovise la cap, apoi mult, mult mai multe.
Tati era uluit de rapiditatea cu care se dezvoltau înrafinament desenele ei. La fel şi surorile ei - deopotrivă
Marile Răutăţi şi gemenele (Nu Adie; Adie era în Europa cutrei prieteni şi două supraveghetoare de nădejde - EmeryPaulson, tânărul cu care avea să se căsătorească, nuintrase încă în scenă). Bona/menajera se minuna de ea, îispunea la petite obeah fille.
Doctorul care o îngrijea avertiză că fetiţa trebuie să aibă
mare grijă la efort şi la emoţii puternice, dacă nu vrea să
facă febră, dar în ianuarie 1926 alerga de colo-colo înpartea de sud a insulei, ducând cu ea maculatorul,încotoşmănată în „jacheta mea pffoasă şi ciuculei“,desenând totul.
Aceea a fost iarna în care-şi văzu familia plictisindu-se deocupaţia ei - Marile Răutăţi Maria şi Hannah întâi, apoiTessie şi Lo-Lo, apoi Tati, apoi chiar şi Nan Melda. Înţelegeaea oare că până şi geniul îşi pierde farmecul, când e luat îndoze mari? Poate că, într-un fel instinctual de copil,înţelegea.
Ce a urmat, culmea plictiselii lor, a fost hotărârea ei de a-iface să vadă minunea a ceea ce ea vedea reinventând lumea.
Începu faza ei suprarealistă; mai întâi păsările zburând cususul în jos, apoi animale umblând pe apă, apoi CaiiZâmbitori care-i aduseră într-o mică măsură renume. Şiatunci s-a schimbat ceva. Atunci s-a strecurat înăuntruceva întunecat, folosind-o pe micuţa Libbit drept unealtă.
Începu să-şi deseneze păpuşa, iar când făcu asta, păpuşaîncepu să vorbească.
Noveen.
Pe atunci Adriana se întorsese de la Gay Paree, şi oricumNoveen vorbea cel mai adesea pe vocea ascuţită şi veselă
a lui Adie, întrebând-o pe Elizabeth dacă nu poate să
ala-bala-parle-vu şi spunându-i să-mi ferme la buş. UneoriNoveen îi cânta până când adormea în timp ce desenele cufaţa păpuşii - mare şi rotundă şi toata maronie, mai puţinbuzele, care erau roşii - stăteau împrăştiate peste plapumalui Elizabeth.
Noveen cântă Frere Jacques, frere Jacques, dormi cumva?
Dormi cumva? Dorme-vu, dorme-vu?
Uneori, Noveen îi spunea poveşti - amestecate, darminunate - în care Cenuşăreasa purta pantofiorii roşiiprimiţi de la Oz şi Gemenii Bobbsey se pierdeau în PădureaFermecată şi găseau o casă din turtă dulce cu acoperiş
