📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

Nu ştiam pe atunci că fata avea să călătorească pe „Elseneura”, astfel încît curiozitatea ei era firească faţă de un necunoscut, alături de care urma să trăiască timp de şase luni.

Dealtfel, îşi dădu aproape numaidecît seama de ceea ce putea fi luat drept necuviinţă din parte-i. Ochii şi buzele-i începură să surîdă.       t+r fT..-p

În această clipă şi în timp ce căpitanul West mă îndemna să-l urmez spre cabină, împreună cu fiică-sa, auzi văicăreala ascu­ţită a lui Possum şi, cerîndu-mi iertare, alergai spre partea de dinainte a remorcherului. Aproape de Possum, din ce în ce mai degerat, găsii pe Wada care se îndeletnicea cu aşezarea cuferelor mele mari şi a celorlalte calabalîcuri ce-mi fuseseră aduse pe bord. Dar ele nu alcătuiau decît o părticică dintr-un munte enorm de lăzi şi lădiţe, despre care am crezut mai întîi că sînt pline cu pro­vizii pentru călătorie, cufere, cuferaşe, genţi şi pachete de toate felurile şi mărimile.

M-am oprit cu deosebire asupra unei cutii, avînd înfăţişarea celor în care se pun pălăriile cucoanelor şi care avea iniţialele: M.W.

Pe cea mai mare parte dintre cufere şi pachete, se găseau ace­leaşi litere. Cum însă prenumele căpitanului West era Nathaniel, îmi amintii numaidecît că cel al fiicei sale era Marguerite.

Prin urmare, nu încăpea îndoială! Fata va călători cu noi.

Jignit în chip îngrozitor, îmi muşcai buzele şi începui să um­blu încolo şi încoace pe puntea îngustă a vasului, care ridicase ancora şi părăsise ţărmul.      ,,5

Într-adevăr, aveam ghinion! Spusesem răspicat lui Harrison şi Gray că nu vreau să se afle pe bord soţia căpitanului şi ei îmi juraseră că Mr. West era văduv. E drept! Dar căpitanul avea o fiică şi despre ea nu fusese vorba. Eram aproape hotărît, pentru atîta lucru să renunţ la călătorie şi să cer să fiu neapărat dus în­dărăt la Baltimore.

Remorcherul înainta cu toată iuţeala şi frigul care se înăs­prise îmi pătrundea pînă la oase.

În vremea asta, apăru chiar Miss West, care se îndreptă spre mine. Mersul şi înfăţişarea ei erau puternice şi hotărîte, dar sub îngrămădirea blănurilor care o acopereau se ghicea mlădierea sprin­tenă a femeii. Şi pe obraji i se regăsea acelaşi amestec de ener­gie şi feminitate.

Prefăcîndu-mă că n-am zărit-o, mă întorsei şi începui să mă uit amănunţit, dar cu o căutătură ursuză, la grămada de lăzi şi cufere. Atenţia îmi fu atrasă cu deosebire de o ladă enormă, pe care începusem să o privesc, întrebîndu-mă ce putea să cuprindă, cînd auzii glasul tinerei fete.

—      Tocmai aceasta este, Mr. Pathurst, spunea glasul, lada care a dus la întîrzierea ce aţi fost nevoit s-o înduraţi spre a vă îm­barca.

—      Ce-i în ea? întrebai cu o nepăsare prefăcută.

—      Un pian. Pianul „Elseneurei”, pe care l-am dat spre a fi înnoit.

„Fabrica însărcinată cu această lucrare urma să mi-l predea pe ţărm dis-de-dimineaţă. Cum însă nu-şi îndeplinise obligaţia, a trebuit să trimit în recunoaştere pe Mr. Pike. E secundul nostru, ştiţi.

„A fost nevoie de o sumedenie de cercetări, care ne-au răpit toată dimineaţa. Dar cel puţin am spus oamenilor, care au adus în sfîrşit lada pe un camion, tot ceea ce gîndeam în această chestiune şi-am rugat să comunice stăpînilor lor salutările mele. Eram tare înfuriată!”

Amintindu-şi probabil de cele ce spusese oamenilor, Miss West începu să rîdă cu hohote şi trecu apoi la cercetarea amănunţită a tuturor bagajelor şi cuferelor, ca să se asigure că într-adevăr nu lipseşte nimic.

Apoi, cînd îşi sfîrşi lucrul:

—      De ce nu veniţi cu mine, mă întrebă, la tata, în cabina sa?

„Aici îngheţaţi şi înainte de jumătate de oră nu putem ajunge la „Elseneura”.

În loc de răspuns, făcui o mutră bosumflată, a cărei cauză fata izbuti s-o ghicească numaidecît.

—      Aşadar, îmi zvîrli, ceea ce vă stînjeneşte este prezenţa mea pe bord?”

Iuţeala provocării mă zăpăci şi rămăsei mut ca un peşte, fără să ştiu ce să răspund.

Înainte de a-mi fi revenit, Miss West urmă:

—      Nu trebuie deloc, Mr. Pathurst, să vă făuriţi în ceea oe mă priveşte gînduri nepotrivite. După toate probabilităţile, sînt mult mai obişnuită decît dvs. cu marile călătorii. Ne vom simţi cît se poate de bine împreună şi, dacă vreţi, vom fi chiar fericiţi.

„Nu-mi veţi pricinui nici un necaz, sînt sigură de pe acum şi vă făgăduiesc, în ce mă priveşte, că nu vă voi supăra cu nimic”.

„Am navigat pînă acum cu o sumedenie de călători primiţi pe bord de tatăl meu şi m-am deprins să îndur din partea lor mult mai multe neplăceri, decît s-ar fi arătat ei înşişi vreodată în stare să îndure. Asta-i tot! Dacă ceea ce aţi auzit e hotărît şi acceptat odată pentru totdeauna, nu va fi greu să păstrăm între noi buna-înţelegere.

„Ştiu ce vă îngrijorează şi vă face bănuitor. Vă temeţi că vă voi cere să mă distraţi. Aflaţi că mă mulţumesc cu mine însămi şi că n-am simţit nicicînd nevoia de a avea tovărăşia cuiva”.

„Nu mi s-a părut niciodată prea lungă nici chiar cea mai înde­lungată dintre călătorii şi, la sfîrşitul oricăreia din ele, mă trezesc că mi-au rămas mult mai multe lucruri interesante de făcut, decît aş fi avut vreme să săvîrşesc.”

„Nici o străbatere a mărilor nu m-a plictisit vreodată şi... nici nu joc măcar Mah-jong” ².

CAPITOLUL II

Mr. Pike îmi face mărturisiri

Cînd remorcheruI se alătură de „Elseneura”, băgai de seamă că vasul pe care urma să călătoresc şi care avea o încărcătură de cărbuni, intra adînc în apă.

Eram prea puţin cunoscător în materie de corăbii, pentru a fi în stare să-mi dau seama de desăvîrşirea formelor „Elseneurei”. Dealtfel, nu mă prea simţeam îndemnat să mă minunez de nimic şi nu încetam să mă întreb, dacă n-ar fi mai bine să renunţ şi să mă întorc pe uscat.

În realitate, îmi lipsea avîntul sincer, necesar unei călătorii atît de îndelungate şi ceea ce mă îndemna să pornesc era mai curînd plictiseala, decît un motiv bine chibzuit.

Viaţa mă obosea, iar semenii mei nu-mi stîrneau decît ne­păsare. Interesul pe care mi-l putea pricinui sexul tare, în veşnică framîntare fără rost sau serioasă, îşi pierduse prospeţimea. Şi mult mai învechite erau, cum am spus, tulburările răsuflate pe care era în stare să mi le dăruiască sexul cu fuste.

Într-un cuvînt, mă îmbarcasem pe „Elseneura” fiindcă nu ştiam ce să fac şi fiindcă mi se păruse că-mi va fi mai lesne să-mi gă­sesc pe bordul corăbiei o îndeletnicire care să-mi umple vremea, decît altceva.

Totuşi, în timp ce mă căţăram pe bord, continuam să mă întreb dacă să înaintez, sau dacă să mă opresc.

Pe punte, am fost întîmpinat de surîsul binevoitor pe care mi-l trimitea Miss West şi mărturisesc sincer că,,dincolo de înverşunarea mea împotriva femeilor, acest surîs mă îmbărbătă.

Curînd, îmi fură oferite alte subiecte de desfătare.