—      Cine dracu’ e mojicu’ ăsta bătrîn?

Văzui silueta lui Mr. Pike înţepenindu-se şi apoi zvîrcolindu-se, în timp ce mîinile uriaşe se crispau pe parapetul îngustei punţi. Curînd, i se auzi tunetul:

—      Căraţi-vă! Şi tăcere, vă rog... Toţi la locurile voastre!

După aceste cuvinte, se îndepărtă şi se duse să privească re­morcherul, ce era pe cale să dea drumul funiilor şi să-şi desfacă pînzele.

M-a mirat blîndeţea acestui om grozav, pe care mă aşteptam să-l văd năpustindu-se asupra celui ce-l insultase şi doborîndu-l cu lovituri de pumn. Dar, zărind pe căpitanul West, care pri­vea cearta de pe puntea de comandă, unde se afla în tovărăşia celui le-al doilea locotenent, mi-am lămurit numaidecît cumpătarea lui Mr. Pike.

Remorcherul, eliberat cu totul, începu să se îndepărteze, cînd de pe puntea de dinainte a „Elseneurei” ţîsni deodată un ames­tec de strigăte şi urlete, în timp ce alte voci cherchelite strigau că a căzut un om în mare.

Al doilea locotenent coborî sprinten de pe dunetă (partea de dinapoi a corabiei) şi veni pe punte, iar Mr. Pike făcu la fel, cu aceeaşi repeziciune, părăsind uşoara pînză de păianjen a punţii din aer.

În mai puţin de un minut, al doilea locotenent înşfăcă un sul de frînghie subţire, pe care-l zvîrli deasupra bordului, aşa cum ai fi aruncat un „lasso”. Repeziciunea operaţiei m-a uimit. În ciuda vîrstei pe care o aveau, Mr. Pike cu cei şaizeci şi nouă de ani ai săi şi Mr. Mellaire care trebuia să fi trecut de cincizeci, amîndoi lucraseră cu iuţeala şi puterea unor resorturi de oţel.

Superioritatea lor morală faţă de oamenii din echipaj, care se mulţumeau să strige cît puteau de tare şi fără rost, era vădită. Erau într-adevăr stăpînii şi conducătorii acestor fiinţe nenorocite de sub ordinele lor şi care se aflau pe scara omenească tot atît de jos, ca hotentoţii sau, chiar mai jos, ca maimuţele.

Ca toţi ceilalţi, m-am aplecat pe stinghia sprijinitoare şi am privit omul care se bălăcea în apă.

Dar se părea că, în loc să înoate spre a ajunge la bord, se străduia să se îndepărteze de corabie.

Era un mediteranean oacheş şi obrazul lui, pe care l-am zărit deodată bine de tot între două talazuri, era parcă pradă unor zvîrcoliri, pricinuite de un fel de delir. Ochii lui negri erau asemeni celor al unui nebun.

Frînghia fusese atît de bine azvîrlită de al doilea locotenent, încît lanţul care o sfîrşea, strîngîndu-se şi întinzîndu-se fără a se desface, căzu drept pe umerii omului din apă.

Acesta se zbătu cu furie, ca să scape. Menţinîndu-se mereu la suprafaţă, izbuti să scoată dintr-un buzunar un cuţit lung, cu aju­torul căruia se străduia să taie laţul în care se încurca. În acelaşi timp, îşi dădea osteneala să-şi scoată hainele, avînd însă şi grijă să-şi îndrepte mereu pumnul spre „Elseneura”, urlîndu-ne o cuvîntare furioasă.

Îmi îndreptai privirea spre căpitanul West. Se afla tot pe partea de dinapoi a corabiei, cu mîînile în buzunare.

Privea scena fără să se tulbure şi fără să clintească, neluîndu-şi ochii de la omul care se zbatea în valuri şi zbiera neînce­tat şi, apoi, de la remorcherul care, alarmat de clopotul de pe bord, se pregătea să se înapoieze spre a conlucra la opera de sal­vare.

Zadarnic se strădui turbatul din valuri să scape de remorcher, înotînd pe dedesubt. El fu înhăţat cu o cange şi trecut iarăşi pe „Elseneura”. L-am văzut ridicîndu-se din apă, aproape în întregime gol, plin de rănile pe care şi le făcuse cu cuţitul. Dintr-o crestă­tură ţîşnea sîngele la fiecare bătaie a pulsului.

Îmi aminti atunci că într-o zi văzusem într-o grădină zoolo­gică un urangutan prins de curînd, care se zbătea, lovindu-se cu furie de barele de fier ale cuştii sale. Era o imagine cu totul ase­mănătoare acesteia, a fiinţei scăpate de la înec.

Marinarii de pe bord, izbucnindîn hohote de rîs şi urale, în­conjurară numaidecît şi înhăţară pe omul salvat fără voie şi, reunindu-şi forţele, îl aşezară cum putură pe punte, imobilizîndu-l.

Mr. Pike şi Mr. Mellaire interveniră. Împinseră în lături pe corăbieri şi puseră mîna pe nebun, tîrîndu-l într-o cabină din cele destinate echipajului.

Auzisem vorbindu-se despre puterea omenească pe care sînt în stare să o vădească nebunii. Dar aceasta nu mai însemna nici cît un fir de pai în mîinile vînjoase ale celor doi ofiţeri.

Mr. Pike întinse omul pe un pat, înfrînîndu-i cu o singură mînă zvîrcolirile dezordonate; apoi, pentru a-i lega încheieturile mîinilor, trimise pe al doilea locotenent să aducă o bucată de funie.

Ca să pot vedea, îmi vîrîsem nasul în cabină.

—      Ce porcărie! îmi spuse Mr. Pike, schiţînd un surîs. În cursul carierei mele, am cunoscut echipaje destul de ticăloase. Acesta însă le întrece pe toate.

— Dar, exclamai, omul nu încetează să sîngereze de peste tot? Va muri!

—      Atîta pagubă! Vom fi siliţi să-l cărăm cu noi, pînă cînd vom putea să ne descotorosim de el în vreun fel oarecare. Cînd se va linişti puţin, îl voi coase la loc acolo unde trebuie. Şi, dacă nu se potoleşte singur, cîteva palme zdravene peste bot îl vor cuminţi fără îndoială.

Zvîrlii încă o dată privirea spre labele enorme ale secundului şi mă încredinţai iarăşi de însuşirile lor potolitoare.

Întorcîndu-mă pe punte, văzui din nou pe căpitanul West, mereu ţeapăn pe dunetă şi tot cu mîinile vîrîte în buzunare. Fără să se mai sinchisească de cele întîmplate, privea senin cerul albastru.

Nu s-ar fi putut tăgădui, îmi tăcusem intrarea într-o lume nouă, cu desăvîrşire deosebită de aceea pe care o cunoscusem pînă atunci.

Wada veni să-mi întrerupă gîndurile, anunţîndu-mă că Miss West îl trimitea să-mi spună că ceaiul e gata.

CAPITOLUL IV

O bucată de zahăr, Mr. Pathurst?

Cînd intrai în salonul cel mare, nepotrivirea cu cele ce vă­zusem era izbitoare. De altfel, pe „Elseneura14 totul era alcătuit din nepotriviri care te uluiau.

În locul punţii tari şi reci pe care abia o părăsisem, aici paşii mi se înfundau într-un covor moale. În locul cabinei strimte ci* pereţii de fier, în care lăsasem pe smintitul acela în mîinile celor doi „infirmieri”, mă găseam, umflîndu-mi plămînii, într-o odaie frumoasă şi încăpătoare.

După vocile acelea asurzitoare ale oamenilor de pe bord, ca­re-mi răsunau încă în urechi şi după obrajii aceia respingători' umflaţi de băutură, care îmi umpleau încă ochii, aveam înainte-mi„ spre a mă reculege, o femeie cu trăsături delicate, cu înfăţişare şi purtări alese, aşezată lîngă o masă lăcuită, pe care se afla un minunat serviciu de ceai din porţelan de China.

În acest loc ales, totul respira linişte şi fericire.

Stewardul, cu obrazul galben şi picioarele vîrîte în papuci de pîslă, se strecurase ca o umbră, apărînd şi dispărînd fără zgomot şi îndeplinindu-şi serviciul pe nesimţite.

Încordarea pe care o resimţisem pe punte mă stăpînea încă, şi Miss West, servindu-mă, începu să rîdă de mutra mea ameţită.

—      Mr. Pathurst, aveţi cu totul aerul unuia care a văzut lucruri neînchipuit de ciudate, îmi spuse. Mi-a istorisit adineauri stewardul că un om din echipaj a căzut în mare.

„Asta vă frămîntă atîta? Ei, lăsaţi, apa rece trebuie să-l fi trezit!”

Această nepăsare batjocoritoare mă făcu să tresar.

—      Omul de care-i vorba, îi spusei, este un smintit nenorocit. Locul lui nu-i pe această corabie. El ar trebui să fie într-un spital.

—      Dacă ar fi s-o luăm aşa, replică tînăra, ar trebui să trimi­tem acolo unde spuneţi jumătate din echipaj.

„O bucată de zahăr?”

—      Da... Mulţumesc... Dar amărîtul acela s-a rănit grozav cu propriile-i mîini. Îi curgea sîngele de peste tot. S-ar putea să moară.

Miss West, trecîndu-mi ceaşca în care pusese zahăr, mă fixă serios cu ochii ei cenuşii.

Apoi, clătinîndu-şi capul, izbucni în rîs.

— Dar bine, Mr. Pathurst, nu trebuie să vă furaţi plăcerea călătoriei, lăsîndu-vă dintr-o dată şi fără să se cuvină pradă covîrşitoarei puteri de sensibilitate pe care o au nervii dvs.!

„Deocamdată, nu s-a întîmplat nimic deosebit. Trebuie să vă obişnuiţi cu asemenea petrecanii şi, cu cît o veţi face mai curînd, cu atît va fi mai bine pentru dvs. Orice echipaj comercial cuprinde mai multe sau mai puţine elemente dintre acestea”.

„De altfel, nu vă speriaţi. În ce priveşte oblojirea rănilor, vă puteţi încrede în Mr. Pike. N-am călătorit niciodată cu el. Dar am auzit mult vorbindu-se că e un chirurg foarte priceput.