— Tot ce vreţi să înţelegeţi.... îmi răspunse cu un zîmbet groaznic smintitul de Mulligan Iacobs.
Cît despre Charles Davis, spre a cărui celulă de fier îmi arunca-i privirea în treacăt, el izbucni într-o veselie zgomotoasă.
— O poveste „pe cinste” pentru tribunalul din Seattle, nu-i aşa Mr. Pathurst? Cazul lui Marinkovitch nu va face decît să dea mai multă greutate cazului meu.
„Ha! ha! ha! Veţi vedea tărăboiul, cînd se vor năpusti reporterii asupra istoriei ăsteia. „Elseneura”, corabia iadului! Vor avea ce să scrie!”
Îl întrebai dîrz:
— De ce-i „Elseneura” o corabie a iadului?
— De ce? Doar aţi văzut cum s-au purtat cu mine! Aţi văzut ce chinuri am îndurat!
— Am văzut că eşti un ucigaş şi nu încetez să te socotesc astfel!
— Bine! Curtea va hotărî! Nu veţi avea alt rol, decît acela de a mărturisi faptele.
— Voi mărturisi că, dacă aş fi fost în locul secundului, te-aş fi spînzurat numaidecît de vîrful unei vergi.
Ochii lui Davis scînteiară.
— Înaintea tribunalului, îmi răspunse cu glas răguşit, vă voi aminti convorbirea aceasta, după ce veţi depune jurămîntul. Răbdarea acestui om trezea fără voie în mine admiraţie, mărturisesc sincer.
Privii locul acela strîmt, cu pereţii de fier, pe care-l pustiise vîntul „pampero” şi-l inundase apa. Vopseaua albă care acoperea metalul se cojise şi apăruseră pete mari de rugină. Podeaua era de o murdărie respingătoare, zăceau pe ea gamela şi farfuria care slujiseră prăpăditului de Davis, cu cîtva timp înainte. Haine şi rufe ude şi murdare erau trîntite unele peste altele. Nu mai puţin udă şi tot atît de murdară era bocceaua cu hainele lui de schimb.
Davis se afla în acelaşi pat în care îl omorîse O’Sullivan. De luni de zile trăia în cocioaba asta îngrozitoare. Şi va avea de zăcut alte luni aici, dacă va vrea să trăiască.
Puterea lui de viaţă, vrednică de a unui animal, mă minuna la culme. În acelaşi timp, fiinţa asta mă ştirbea.
Exclamai:
— Ei aş! Tribunalul maritim... Vorbeşti prea mult de el. Eşti cel puţin atît de sigur, că o vei duce pînă la sfîrşitul călătoriei?
„S-au făcut rămăşaguri, ştii, în privinţa şanselor pe care le ai, ca să ajungi sau nu la Seattle.”
Cînd îmi auzi cuvintele, ciuli urechile şi se ridică, sprijinindu-se într-un cot.
— Ha! ha! ha! rînji. Şi dacă v-aş cere precizări, v-aţi încumeta să mi la daţi?
— În tot cazul, pot să-ţi spun că eu am pus rămăşag că vei ajunge pînă la capătul călătoriei.
— Înţeles. Prin urmare, alţii au pus rămăşag că nu voi ajunge. Ha! ha! ha!
„Asta-i lovitura ce se pregăteşte. Sînt pe „Elseneura” inşi interesaţi, băneşte, să dispară
În această clipă, stewardul, care venea dispre partea de dinapoia corăbiei, se opri la rîndu-i. În faţa uşii chilioarei strîmte şi mîrşave şi ascultă convorbirea, rînjind.
Îndată ce-l zări, Charles Davis reluă:
— Din ce în ce mai bine! Veţi mărturisi toate astea la Seattle, dacă nu cumva aţi minţit pe un biet bolnav sau dacă nu veţi minţi chiar în faţa Curţii, după ce veţi fi cîţiva inşi interesaţi băneşte să dispar!u.
— Ne-am înţeles, răspunsei. Voi mărturisi! Dar vorbind since mă tem că, de acum şi pînă atunci, voi pierde rămăşagul.
— Pierdeţi sigur... interveni stewardul. El îndată mort.
— Prindeţi-vă cu el, Mr. Pathurst! strigă Davis. Vă dau un sfat bun. Voi trăi pînă ce se va sfîrşi călătoria, vă jur. Haide steward, cît pui?
— Cinci dolari, zece dolari, douăzeci dolari., răspunse galbenul dînd din umeri, ca să arate că nu se sinchiseşte de sumă.
— Foarte bine, steward! Mr. Pathurst ţine prinsoarea. Sînteţi de acord cu douăzeci de dolari? adăugă, privindu-mă.
— Dar, de ce, îl întrebai, nu faci tu singur prinsoare cu el?
— Am s-o fac şi pe asta! Vrei, steward? Pun rămăşag, cu tot curajul, pe douăzeci de dolari, că nu voi muri.
Stewardul făcu semn cu capul, că nu vrea.
— Atunci, douăzeci de dolari contra zece?! se înverşună muribundul. Ce mai stai la îndoială?
— Dacă tu trăit, eu pierd şi plătesc la tine. Dacă tu murit, eu cîştigat: dar tu crăpat atunci şi nu plăteşti la mine.
Şi stewardul se duse.
— Foarte frumos, n-am ce spune! încheie înfuriat Charles Davis. Şi asta veţi mărturisi, Mr. Pathurst. Ce mai pradă pentru reporteri!
*
* *
